Tineri cu dizabilități, angrenați într-o acțiune inedită de ecologizare
Aceștia au pus în aplicare un concept care capătă din ce în ce mai mulți adepți constând în îmbinarea alergării cu acțiunea de strângere a gunoaielor de pe traseu.
Odată cu ridicarea restricțiilor de circulație impuse în perioada stării de urgență, se poate remarca în rândul românilor o mai mare preocupare pentru activitățile fizice în aer liber, aleile parcurilor dar și traseele montane fiind locurile preferate de aceștia pentru a alerga, a pedala sau pur și simplu a face o plimbare mai lungă pe jos. Din păcate, prin aceste zone ajung și persoane mai puțin civilizate, care țin să lase urme ale trecerii lor, aruncând gunoaie și alte deșeuri la voia întâmplării. Acest nărav datează cu mult timp înainte de pandemie și a favorizat promovarea în România a unui concept tot mai popular în rândul iubitorilor de mișcare din întreaga lume. Este vorba de plogging, o activitate ce îmbină alergarea dar și orice altă formă de mișcare în aer liber, cu ecologizarea traseelor. Mai exact, alergătorii sau cei care pleacă în drumeție ori plimbare prin parc, își iau cu ei saci menajeri și mănuși, cu ajutorul cărora adună gunoaiele întâlnite pe traseu, contribuind astfel la menținerea curățeniei în zonele frecventate de cei care fac mișcare în aer liber.
Beneficiile sunt duble, atât pentru sănătatea participanților cât și pentru cea a mediului înconjurător, iar astfel de acțiuni sunt din ce în ce mai populare și în România, dat fiind faptul că există numeroase zone care au nevoie de ecologizare.
Astfel, în cursul anului trecut a fost demarată o campanie de ecologizare la nivel național, prin care se încurajează și mișcarea în aer liber, iar în cursul activităților de plogging organizate până acum au fost strânse peste 10 tone de gunoaie și deșeuri din plastic.
Cea mai recentă acțiune din cadrul acestei campanii a avut loc la finele săptămânii trecute și s-a desfășurat în parcul Tăbăcărie din Constanța și pe plaja modern din Mamaia, care avea nevoie de o astfel de acțiune după afluxul mare de turiști din sezonul estival.
Inedit la această activitate a fost faptul că la ea au luat parte tineri cu dizabilități, care s-au oferit voluntari, răspunzând apelului făcut de fundația Health Action Overseas România și asociația Adrenallina Media.
La evenimentul Plogging pentru România au participat câteva zeci de tineri cu dizabilități, care au fost împărțiți în patru echipe, fiecăreia fiindu-i repartizată o zonă pentru ecologizare. Pe parcursul a două zile, voluntarii au adunat zeci de saci cu deșeuri găsite în parc și pe plajă, pe tot parcursul activități aceștia putând măști de protecție distribuite de organizatori și păstrând o distanță de siguranță, pentru a reduce la minim riscul răspândirii infecției cu noul coronavirus.
La finalul celor două zile de ecologizare, voluntarii au putut participa opțional și la o tură de alergare pe traseul curățat chiar de ei, iar majoritatea nu au dat înapoi nici în fața acestei provocări.
Grupul de voluntari a fost coordonat de Alina Sachelaru, specialist în angajare asistată, care a precizat că această acțiune este și o formă de terapie pentru tinerii cu dizabilități, cu atât mai benefică cu cât accesul acestora la serviciile de asistență de care au nevoie a fost îngreunat în ultima perioadă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.