Traian Săvulescu, savantul râmnicean care a lăsat posterității lucrări fundamentale în domeniul științelor agricole

La 29 martie 1963 se stingea din viață, la București, biologul Traian Săvulescu, originar din Râmnicu Sărat, membru și președinte al Academiei Române, fondator al Școlii românești de fitopatologie, personalitate marcantă a biologiei și științelor agricole din România.

 

Biologul român Traian Săvulescu, membru titular și președinte al Academiei Române, fondatorul Şcolii Româneşti de Fitopatologie, fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor, este una dintre personalitățile științifice de marcă ale României, care a lăsat posterității sute de lucrări de cercetare apreciate în întreaga lume.

Traian Săvulescu s-a născut la Râmnicu Sărat, la data de 2 februarie 1889, fiind al treilea copil al soților Petrache și Maria Săvulescu. A absolvit clasele primare și gimnaziale în localitatea natală și a urmat cursul superior la Liceul internat Costache Negruzzi din Iaşi, unde profesorul Teodor Nicolau l-a îndrumat spre studiului botanicii. Din cauza unor probleme de sănătate, ultima clasă a cursului superior a parcurs-o la liceul B. P. Hasdeu din Buzău, iar în 1907, după bacalaureat, s-a înscris la Facultatea de Medicină din București. În această perioadă îl cunoaşte pe Grigore Antipa, la Muzeul de Istorie Naturală și își dă seama că își dorește o carieră în domeniul ştiinţelor naturii, așa că după trei ani renunță la Medicină și își continuă studiile la Facultatea de Ştiinţe Naturale, pe care o urma oricum, în paralel, din 1908.

La vârsta de numai 22 de ani, este numit colaborator la Laboratorul de Morfologie şi Sistematică Vegetală la Institutul Botanic din Bucureşti, iar în scurt timp devine cunoscut în cercurile ştiinţifice ale Universităţii. În 1912, după absolvire, este admis ca aspirant la titlul de doctor la Institutul Botanic din București, iar în 1916 își susține teza de doctorat intitulată „Studiul asupra speciilor de Campanula L. din secția Heterophyllae ce cresc în România”, apreciată și notată cu magna cum laude, Traian Săvulescu devenind astfel primul doctor în botanică al Universității București.

 

Cariera

 

Activitatea lui Traian Săvulescu – didactică, de cercetare fundamentală și aplicată – a fost îndreptată spre ingineria agronomică, el fiind considerat, alături de Sandu Aldea și G. Ionescu Sisești, ca fiind unul dintre cei mai importanți ingineri agronomi ai României.

În anul 1918, a fost numit șef de lucrări, iar în 2019 profesor titular la Catedra de morfologie și sistematică vegetală la Institutul de Botanică din București, unde a funcționat până în 1949. Ținea cursuri și lucrări practice cu studenții și la facultățile de Medicină umană, Medicină veterinară și la Școala Superioară de Agricultură de la Herastrau, Facultatea de Agronomie, care avea să-l lege de învăţământul agricol timp de 30 de ani, până în anul 1948.

În anul 1928 a fost numit şef al catedrei de Patologie vegetală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe al Universităţii Bucureşti. După înfiinţarea Institutului de Cercetări Agricole (ICAR) a fost numit şef al secţiei de Fitopatologie, în 1929, iar între anii 1948 şi 1961 a ocupat funcţia de director general al ICAR.

A fost Decan al Facultăţii de Agronomie de mai multe ori, iar în perioada 1938-1940, Decan al Institutului Politehnic Bucureşti.

În 27 mai 1932 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în data de 25 mai 1936 a devenit membru titular. În perioada 12 august 1948 – 23 decembrie 1959 a fost preşedinte al Academiei Române și a rămas președinte de onoare al acesteia, până la deces, în 1963. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Cehoslovacia, Ungaria, New York, Germania şi al Societăţilor de Micologie din SUA, Franta, etc. În perioada 1946 – 1948 a fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniștri în 1948 – 1949. În această perioadă a contribuit la implementarea reformei agrare din Romania.

 

Cercetare științifică

 

Traian Săvulescu este întemeietorul Şcolii românești de Fitopatologie, recunoscută în toată lumea, iar în anii 1928, respectiv, 1935, a fost primul care a făcut cunoscută în România flora Arabiei și Palestinei. De-a lungul carierei a publicat peste 350 de lucrări și memorii științifice despre floristică, morfologie, taxonomie experimentală, morfogeografie, anatomie, fitocenologie, biologie generală și genetică, micologie și fitopatologie, iar 107 dintre acestea au primit o cotaţie ştiinţifică de vârf. Cea mai valoroasă operă științifică a sa este „Flora României”, publicată în 13 volume, pe parcursul a 24 de ani.

Cercetările sale au condus la dezvoltarea agriculturii româneşti şi mondiale. A realizat primele cercetări în România privind mana viţei de vie, și numeroase studii şi cercetări despre ciupercile parazite ale plantelor, iar în 1936 a înfiinţat un laborator pentru studiul substanţelor insecto-fungicide, transformat ulterior în serviciul de protecţie a plantelor. Tot el a iniţiat prima lege de control şi carantină fitosanitară din România. Pentru mediatizarea problemelor de protectia plantelor, în 1928 a înființat publicația anuală „Starea fitosanitară a României”, prima în lume de acest gen, urmată de publicații similare care au apărut în țări ca SUA, Germania și Olanda.

În anul 1929 a iniţiat publicaţia „Herbarium Mycologicum Romanicum”, pentru care a primit numeroase aprecieri ale unor foruri științifice din Franţa, Iugoslavia, Norvegia şi SUA. A fost şi inițiator și coordonator al lucrării „Fauna României”, iar împreună cu T. Rayss a publicat „Materiale pentru flora Basarabiei”.

 

Inițiative academice

 

În perioada în care a fost preşedinte al Academiei Române, Traian Săvulescu a propus secţiei de Filologie a Universității București realizarea unui Dicţionar al Limbii Române, iar secţia de Istorie a fost îndrumată şi susţinută să intensifice cercetările asupra trecutului ţării noastre.

În anul 1945 a înfiinţat secţia de Agricultură din cadrul Academiei Române şi a iniţiat acordarea premiilor de stat ale Academiei.

În aprilie 1955, cu ocazia unei şedinţe de alegeri în Academie, Traian Săvulescu s-a ridicat în apărarea unor membri excluşi pe nedrept în 1948, când a avut loc reorganizarea Academiei Române și au fost înlăturate aproape 100 de personalităţi ale vieţii cultural-ştiintifice, fără nici o justificare valorică sau ştiinţifică, ci doar pe criteriile dictaturii proletariatului, sub oblăduirea consilierilor sovietici.

La 23 martie 1956, ca un gest reparator față de desființarea Academiei de Științe din România și integrarea sa în Academia Republicii Populare Române, Traian Săvulescu, în calitate de președinte al Academiei, a organizat ședința de constituire a Asociației Oamenilor de Știință din România (AOS).

 

Recunoaștere internațională

 

Savantul de origine buzoiană Traian Săvulescu a organizat şi realizat primul film documentar din România, în care sunt prezentate imagini din expediţia științifică desfăşurată în iunie 1938 și condusă de el, pentru „recunoaşterea florei” Deltei Dunării, care a primit numeroase aprecieri internaționale.

Preşedinte al „Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii”, Traian Săvulescu a fost membru al mai multor societăţi științifice din ţară şi din străinătate, între care: „Societatea Linnéana” din Lyon (1929), „Societatea Botanică” din Geneva (1926), „Societatea Naturaliştilor” din Elveţia (1934), „Societatea Austriacă de Micologie” (1934), „Societatea Franceză de Micologie” (1934), „Societatea Americană de Micologie” (1935), „Societatea Torrey Botanical Club” din New York.

De asemenea, a fost redactor responsabil al revistei „Buletin de la section scientifique de L’Académie Roumaine” și membru în comitetul de redacţie al revistelor „Phytopathologische Zeitschrift” din Berlin şi „Sydowia” din Bulgaria.

 

Viața personală

 

În anul 1938, Traian Săvulescu s-a căsătorit cu Alice Aronescu, pe care o cunsocuse în cadrul ICAR, aceasta fiind botanist și ocupând funcţia de şef de laborator.

Alice Săvulescu s-a remarcat la rândul său ca om de ştiinţă, lucrările sale fiind axate pe fitopatologie. A ocupat diverse funcţii, inclusiv cea de director, dar din cauza originii sale evreiești, atât ea cât și întreaga familie au avut de suferit. În 1970, în urma unei discuții furtunoase avută cu Nicolae Ceauşescu, în cadrul căreia a fost informată că Institutului Botanic pe care-l conducea, trece în subordinea Ministerului Agriculturii, Alice Săvulescu a leşinat pe culuarele Comitetului Central, apoi a decedat ca urmare a infarctului pe care l-a suferit la aflarea veștii.

Împreună au avut o fiică, Olga, care a avut aceleași repere profesionale ca părinții săi. În anul 1959, Traian Săvulescu a elaborat împreună cu Olga Săvulescu, primul tratat de Patologie Vegetală. 

În ziua de 29 martie 1963, la vârsta de 74 de ani și după 52 de ani dedicați ştiinţelor agricole din România, Traian Săvulescu, fondatorul Şcolii Româneşti de Fitopatologie, a murit după o lungă perioadă de suferinţă.

 

Reper al lumii științifice

 

Personalitatea lui Traian Săvulescu rămâne un reper al lumii științifice românești, iar în memoria sa, în anul 1960, Centrul de Cercetări Biologice s-a transformat în Institutul de Biologie „Traian Săvulescu”. La împlinirea vârstei de 70 de ani, Academia Română a lansat un volum-omagiu în limbile română, germană, rusă, engleză, franceză și italiană, despre viața și activitatea omului de știință.  De asemenea, Academia Română a instituit Premiul „Traian Săvulescu”, cu care sunt recompensaţi anual autorii unor lucrări de excepţie în domeniul ştiinţelor agricole şi silvice.

Colegiul Agricol din Târgu-Mureş, Liceul Agricol din Râmnicu Sărat, Școala gimnazială din Izvoarele- Prahova poartă numele lui Traian Săvulescu.

În 2018, lui Traian Săvulescu i s-a conferit titlul de „Cetățean de onoare” (post mortem) al Municipiului Buzău, iar unei străzi din același municipiu i-a fost atribuit numele savantului râmnicean.

 

Lucrări reprezentative

 

Referindu-se pasiunea sa de o viață, botanistul Traian Săvulescu le spunea studenților că „…botanica populară s-a născut odată cu poporul, a evoluat cu el şi într-însa se răsfrâng trecutul, istoria, îndeletnicirile, suferinţele şi bucuriile lui…”. Pe lângă lucrarea sa de căpătâi – „Flora României”, realizată și publicată în perioada 1952-1976, în 13 volume, între lucrările de referință lăsate cercetătorul român, în urma activității sale științifice, se remarcă: „Neue Planzen aus Rumanien” (1923); „Bacterioza sfeclei de zahăr în România” (1925); „Râia neagră a cartofului” (1926); „Rugina grâului” (1926); „Tratamente chimice pentru combaterea ruginilor” (1928); „Mălura grâului şi combaterea sa” (1928); „Tratat despre flora Arabiei” (1928); „Tăciunele cerealelor şi combaterea lui” (1929); „Tratat despre flora Palestinei” (1935); „Morfologia, anatomia și sistematica porumbului”, (în colaborare cu Zahariade) (1937); „Științele biologice și economia” (1940); „Aspectele actuale ale agriculturii românești” (1946); „De la practica domesticirii plantelor la principii de biologie generală” (1949); „Monografia Uredinalelor din România” (1953).

 

Surse: Wikipedia; Valeriu Nicolescu – „Oameni de ieri și de azi”; agri.ro – Asociația Generală a Inginerilor dinRomânia; Enciclopedia României.