158 de ani de la nașterea savantului Ion Cantacuzino, întruchiparea „voinței și inteligenței omenești”

25 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Ion Cantacuzino a inventat vaccinul antiholeric, a introdus vaccinarea antituberculoză în România și a contribuit la modernizarea României prin aportul la Legea Sanitară din 1910 și a Constituției din 1923. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” îi poartă numele.

 

Profesorul Ion Cantacuzino, una dintre cele mai ilustre personalități știintifice și culturale ale României, este considerat de contemporani „însăși întruparea integrală a puterii, voinței și inteligenței omenești”. Cunoscutul savant român s-a născut la data de 25 noiembrie, 1863, în București, și a fost unul dintre descendenții împăratului bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino, cantacuzinii dând, în secolele ce au urmat, nenumărați domnitori și mari dregători în Țările Române, o parte dintre membrii familiei având ranguri nobiliare și în alte state din Europa de Est. Tatăl lui Ion Cantacuzino a fost ministru pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, iar mama sa, fiică de general.

Familia l-a trimis la studii la Paris, încă din timpul liceului (Liceul Louis-le-Grand). Tot la paris urmează și cursurile superioare, dar interesant este faptul că medicina nu a fost prima opțiune pentru Ion Cantacuzino. Mai întâi, a terminat facultatea de Filosofie (1882-1886), apoi cea de Științe Naturale (1886-1891) unde și-a luat licența în 1891, odată cu Emil Racoviță, de care a fost legat printr-o strânsă prietenie tot restul vieții și abia după aceea s-a înscris la Medicină (1887-1894), iar după absolvire a lucrat la Institutul Pasteur din Paris și s-a specializat pe felul în care organismele deveneau imune la anumite boli.

 

În martie 1893, împreună cu Maurice Nicolle, care-l inițiase în tehnica de laborator bacteriologic, Ion Cantacuzino a prezentat, la Societatea de biologie, o comunicare despre proprietățile colorante ale oxiclorurii de ruteniu, publicată apoi în Analele Institutului Pasteur. A fost prima lui publicație în noua orientare știintifică pe care și-o alesese. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” („Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism“), ca o contribuție la studiul imunității, subiect dat de însuși Ilia Mecinikov.

Începând cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare.

După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al acestuia, în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

De altfel, studiul imunității a rămas principala sa linie de cercetare pentru întreaga viață.

 

Întors în țară, Ion Cantacuzino este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). A fost considerat unul dintre cei mai mari profesori pe care i-a avut universitatea romanească, iar remarcabila sa personalitate, erudiția și claritatea expunerii atingeau „cea mai mare măiestrie” atunci când prezenta experiențele fundamentale ale patologiei experimentale. Mari viitoare personalități ale medicinei românești i-au trecut „prin mâini”, printre primii dintre aceștia numărându-se prof. Al. Slătineanu, dr. St. Irimescu, profesorii Mihai și Alexandru Ciucă, D. Danielopolu, N. Lupu, Ion Nicolau, D. Combiescu, Ion Bălteanu, Gh. Zotta.

În cadrul Laboratorul de medicină experimantală, instalat într-o parte a unei aripi a clădirii Institutului de patologie și bacteriologie, a cărui construcție fusese de curând terminată, Cantacuzino începea, în 1904, prepararea serului antistreptococic, urmat de prepararea serului dizenteric anti-Shiga în 1906, care a continuat cu prepararea vaccinurilor antitifo-paratifice și antiholerice, precum și a altor produse, dând la iveală, rând pe rând multe alte preparate necesare profilaxiei, diagnosticului și tratamentului bolilor infecțioase.

 

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino“, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

România a fost, tot datorită lui Ion Cantacuzino, a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.

De altfel, vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca „Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), a Laboratorului de „Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate precum „Revista Științelor Medicale” (1905), „Annales de Biologie” (1911), sau „Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie“.

 

Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică, care au făcut tot mai puține victime de la an la an, mulțumită programelor de vaccinare concepute de savantul român. În 1911, profesorul Cantacuzino publică prima lucrare privind scarlatina. Anterior s-a ocupat de bacilii paratuberculoși și a studiat acțiunea bacililor tuberculoși degresați, a publicat rezultatele cercetărilor asupra bacilului morvei și asupra infecției cu streptococi, a cercetat modalitatea resorbției celulelor hepatice injectate în organism, a făcut studii serologice în legatură cu pepsina și s-a ocupat de originea precipitinelor.

 

În 1913, când trupele române au invadat Bulgaria, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, a salvat Armata Română de la un veritabil dezastru. Trupele române, deși au ocupat Cadrilaterul fără luptă, s-au confruntat cu o epidemie de holeră, dar numărul pierderilor de vieți omenești a fost limitat cu ajutorul lui Ion Cantacuzino, care s-a ocupat de imunizarea trupelor cu un vaccin pe care tot el îl descoperise.

Primul război mondial găsește laboratorul înființat de profesorul I. Cantacuzino într-o stare de progres evident: avea personal experimentat și poseda instalația și materialele corespunzătoare ultimelor progrese realizate la acea dată în tehnica microbiologică.

În 1914, în laboratorul condus de Ion Cantacuzino are loc prepararea serului antidifteric, iar în 1916, producția depășea 15.000 de doze anual.

 

Sfârșitul primului război mondial, în noiembrie 1918, l-a găsit pe profesorul Cantacuzino în Franța, împreună cu câțiva colaboaratori. Fusese trimis ca șef al misiunii romane a Crucii roșii, după pacea de la București, din mai 1918. În această perioadă, Cantacuzino a participat la combaterea epidemiilor din regiunea a XV-a, Marsilia. A ținut conferințe despre holeră și tifos exantematic la Facultatea de medicină din Paris și la Academia din Marsilia. În 1920 a fost delegatul țării pentru semnarea tratatului de pace. În acest timp, colaboratorii săi au continuat activitatea Laboratorului de medicină experimentală, unde s-a început prepararea serului antigangrenos și a celui antimeningococic care, prin modificările aduse în tehnica procesului de producție (utilizarea pentru imunizarea căilor numai a tulpinilor proaspăt izolate de la bolnavi) și prin adaptarea unei tehnici speciale de aplicare, avea să dea rezultate cu mult superioare serurilor similare din alte țări în tratamentul meningitei cerebrospinale.

Modestul laborator, în care se preparaseră numeroase seruri, vaccinuri și alte produse de diagnostic, devenise un centru important al luptei antiepidemice.

La întoarcerea în țară, Ion Cantacuzino convinge oficialitățile de necesitatea înființării unei instituții care să fie la dispoziție în lupta contra epidemiilor prin boli transmisibile. Cel mai înalt procentaj de mortalitate și cea mai ridicată morbiditate erau date, pe atunci, în țara noastră, de aceste maladii. Experiența războiului a arătat importanța existenței astfel de organizații, imperios neceasară în combaterea bolilor infecțioase.

 

În 1921, printr-o lege specială semnată la 1 aprilie de Regele Ferdinand, se înființează „Institutul de seruri și vaccinuri. La înființare avea 4 secții și câteva servicii, dar pe măsura descoperirilor survenite s-au introdus în producți vaccinul BCG, anatoxina difterică, tetanică, stafilococică și streptococică, diverse seruri terapeutice sau de diagnostic bacteriologic, vaccinul antiexantematic, acestea fiind doar câteva dintre  cele mai importante produse, devenind în același timp centrul în care s-a dezvoltat școala românească de microbiologie. Sub conducerea lui Ion Cantcuzino, Institutul de seruri și vaccinuri din București a fost cotat la egalitate cu Institutul Pasteur din Paris, fiind cel mai mare producător de seruri şi vaccinuri de la începutul sec XX în Europa de Est.

Ulterior, numele institutului s-a modificat în „Institutul de microbiologie, parazitologie și epidemiologie Dr. I. Cantacuzino”, iar astăzi se numește „Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino”, după ce a fost trecut în proprietatea MApN.

 

Prin activitatea sa bogată de cercetare, de învățământ, aplicații practice și de organizare a acestor activități în folosul ocrotirii sănătății publice în țara noastră, a fost socotit pe drept cuvânt printre creatorii medicinii științifice românesti, fondator al școlii române de medicină experimentală și de microbiologie.

A fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

Ion Cantacuzino a trecut la cele veșnice la 14 ianuarie 1934, la ora 14 și 35 de minute, și a fost înmormântat provizoriu la cimitirul Belu, după care, corpul său a fost mutat, în luna iunie a aceluiași an, în cripta amenajată în curtea institutului pe care-l întemeiase, înconjurat de toți cei ce l-au iubit și venerat. A rămas astfel în mijlocul institutiei pe care o crease, ca simbol al trăiniciei operei lui uriașe.

La 150 de ani de la nașterea savanțilorIon Cantacuzino și Gheorghe Marinescu, BNR a pus în circulație, la 25 noiembrie 2013, pentru colecționari, un set de două monede de argint, fiecare având o valoare nominală de 10 lei. Monedele sunt rotunde, au cantul zimțat, au diametrul de 37 mm, iar greutatea de 31,103 g. Titlul aliajului este de 999‰. Întregul tiraj, de câte 500 de exemplare al setului de monede, a fost emis de calitate proof.

 

Anul acesta, la 1 aprilie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a sărbătorit 100 de ani de la înființare, iar manifestările, care au avut loc în prezența președintelui Klaus Iohannis, a fostului prim-ministru Florin Cîțu, a angajaților și a unor personalități ale lumii medicale militare și civile, au marcat debutul seriei de activități denumite generic Anul Centenarului Institutului „Cantacuzino”.

Cu acest prilej a fost dezvelită o placă de marmură pe care sunt gravate cuvintele „testament” ale profesorului Ion Cantacuzino, rostite în urmă cu 100 de ani: „Misiunea Institutului constă în promovarea sănătății publice prin cercetare de înaltă calitate, interdisciplinară și prin activități de monitorizare, prevenire și control al bolilor transmisibile”, iar după ceremonia religioasă, generalului de brigadă dr. Florin Oancea, directorul Institutului, i-a fost înmânat Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer, de către președintele Klaus Iohannis. În aceeași zi, General-maior medic conf. univ. dr. Dragoș-Marian Popescu, șeful Direcției medicale a MApN, a acordat personalului Institutului Emblema de Onoare a Medicinei Militare și Emblema de Merit Acțiuni Umanitare clasa a III-a, ca recompensă pentru remarcabila activitate depusă.

Institutul „Cantacuzino” și Romfilatelia au colaborat pentru realizarea emisiunii de mărci poștale – „100 de ani, Institutul Cantacuzino”, lansat la 5 noiembrie, care se înscrie în seria de acțiuni dedicate „ Anului Centenar al Institutului „Cantacuzino”. Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru cu valoare nominală de 9 lei, pe care este redat portretul profesorului Ion Cantacuzino, un microscop și un detaliu al fațadei clădirilor Institutului Cantacuzino, fiind completată de un plic ce conține timbrul și o vignetă în care sunt ilustrate Regina Maria a României, alături de profesorul Ion Cantacuzino și Generalul Henri Berthelot, în timpul unei vizite la un spital, în anul Marii Uniri, 1918.

 

Pentru a marca 158 de la nașterea savantului român Ion Cantacuzino și a 100 de ani de la înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, în perioada 25-27 noiembrie, Institutul organizează simpozionul omagial cu titlul Institutul „Cantacuzino”, 100 de ani în slujba sănătății, în mediu online. În cadrul activității, cercetători din cadrul Institutului, colaboratori și invitați de marcă vor prezenta peste 60 de lucrări științifice din varii domenii de actualitate: SARS-CoV-2 – Impact pentru sănătatea publică și provocare pentru specialiștiVaccinologie, Imunologie, Microbiologie pentru sănătate publică, Entomologie medicală și One Health, Cercetarea medico-militară-o nouă eră în Europa și Dispozitive medicale și produse farmaceutice – oportunități pentru dezvoltare de metode și transfer tehnologic.

Ca în fiecare an, participanții își propun să disemineze și să promoveze idei și rezultate ale cercetărilor întreprinse în domeniile lor de activitate. Lucrările se vor desfășura pe platforma Zoom și vor fi  transmise live pe pagina de facebook a Institutului.

 

Surse: institutulcantacuzino.ro; wikipedia, unitiscimbam.ro

 


Adaugati un comentariu


 

*