Transplantul înseamnă viață! Trei donatori îngeri și mâinile de aur ale unei armate de medici au salvat 13 vieți
În premieră pentru România, unul dintre donatorii de la care s-au prelevat organe la SCJU Târgu Mureș a fost o femeie în vârstă de 84 de ani, cel mai vârstnic de până acum de la noi din țară.
Echipele medicale implicate în activitatea de prelevare de organe și transplant din mai multe spitale au dovedit în acest weekend, încă o dată, că „există viață după moarte” prin transplant, iar trecerea la cele sfinte ale unor îngeri-donatori se poate transforma în viață și speranță pentru alți oameni. Două familii îndurerate din Târgu Mureș și una din Oradea care au fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, împreună cu echipele medicale implicate, au făcut posibil ca trei vieţi frânte, pentru care medicii nu au mai putut face nimic, să aducă viaţă altor semeni, necunoscuţi. O decizie foarte grea, pe care din ce în ce mai mulți români au puterea să și-o asume și care arată că speranța stă în firea fiecăruia dintre noi, făcând ca acest „lanț al vieții” să fie posibil.
„Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă şi respect în faţa familiilor donatorilor pentru decizia grea pe care au luat-o şi sperăm să le aducă alinare gândul că au putut oferi speranţă pentru atât de multe alte familii”, transmit medicii cu mâini de aur care au făcut ca nu mai puțin de 13 oameni aflați în suferință să primească o nouă șansă la viață prin transplant și conducerea Agenției Naționale de Transplant (ANT).
Mâinile de aur ale doctorilor, adevărate prelungiri ale mâinilor lui Dumnezeu, au făcut posibil ca gestul suprem familiilor îndurerate, care au acceptat să doneze organele persoanelor dragi care n-au mai putut fi salvate, să se transforme într-un adevărat „festival” al bucuriei și speranței pentru nu mai puțin de 13 români aflați în suferință și pentru familiile lor, prin transplant. Acest miracol al transplantului este unul deloc întâmplător și se înfăptuiește fără abatere, după reguli stricte, de o armată de profesionişti dedicaţi care știu că #transplantul înseamnă VIAŢĂ!
Echipele de medici și asistenți implicați în activitățile de prelevare de organe și transplant de la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi de la Spitalul Clinic Colentina, pentru care nu contează ce zi a săptămânii este, nici dacă-i noapte sau zi sau vreo mare sărbătoare, și-au mobilizat toată priceperea, voința și energia și au făcut ce știu ei mai bine, au reușit în timp record prelevarea de ficat, rinichi, cornee şi ţesuturi osoase, oferind astfel șansa la o nouă viață pentru nu mai puțin de 13 oameni aflați în suferință, informează Agenția Națională de Transplant.
Maratonul pentru viață a început vineri, la Spitalul Clinic Județean De Urgență Tg Mureș, unde s-a realizat a doua prelevare de organe din acest an, de la un pacient în vârstă de 66 de ani aflat în moarte cerebrală. Echipa ATI a unității medicale – dr. Bianca Grigorescu -kdp și as. Dorin Boca -coordonator transplant, alături de dr. Mihai Morariu și dr. Oana Pitea -coordonator regional – a făcut tot posibilul ca gestul familiei să nu fie în zadar şi alţi pacienţi să primească şansa la o viaţă mai bună.
Intervenţia de prelevare a ficatului a fost realizată de echipa chirurgicală de la Institutul Clinic Fundeni, formată din dr. Guenadiy Vatachki și as. Rodica Dinu-Visa, iar cea pentru rinichi de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, formată din medicii Dan Pop, Raluca Țabrea și Mihai Cotruță.
Pentru prelevarea țesuturilor a fost prezentă echipa Spitalului Clinic Colentina, formată din medicii Ionuţ Teodoriu, Radu Copaciu și Ștefan Păun, iar pentru cornee, echipa de la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București – dr. Cristina Poroşanu.
Li s-au alăturat și colegii din echipa de suport a spitalului din Tg. Mureș – dr. Ina Todoran – Clinica de oftalmologie și dr. Vergiliu Cernit – Clinica de ortopedie.
Sâmbătă, la Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Oradea a avut loc o altă intervenţie de prelevare organe şi ţesuturi (cornee). Generozitatea familiei unui pacient de 68 de ani, decedat în urma unui AVC hemoragic, dar şi efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului orădean – dr. Ștefan Pataki -kdp, dr. Carmen Pantiș -coordonator transplant, dr. Patricia Tamas, dr. Yvonne Pop, dr. Larisa Varasteanu, as. Gabriela Pușcaș, as. Emese Szabo și as. Aurelia Cheregi – au făcut posibil ca moartea să poată fi transformată în viață pentru alți oameni.
Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Institutului Clinic Fundeni, dr. Guenadiy Vatachki și as. Rodica Dinu-Visu, pentru ficat, şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, coordonată de dr. Dan Pop, pentru rinichi, iar corneea a fost prelevată de echipa suport a spitalului orădean, dr. Ryan Bhageerutty și trimisă la centrul de transplant cornee București, precizează ANT.
Duminică, în zori, s-a realizat încă o intrevenţie de prelevare organe (ficat, rinichi) la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Tg. Mureș, cea de-a treia din acest an, de la cel mai vârstnic donator din România – o pacientă de 84 de ani. Familia acesteia a fost de acord să dăruiască o şansă la viaţă unor semeni necunoscuţi, marcând astfel și o premieră pentru donarea de organe din România. Alături de familie s-a aflat echipa de coordonare a spitalului mureșan – dr. Bianca Grigorescu – kdp și as. Dorin Boca – coordonator transplant, dr. Oana Coman, dr. Maricela Vasile, dr. Mihaela Mîță, dr. Oana Pitea – coordonator regional. „A fost un moment încărcat de emoții, având în vedere vârsta înaintată a donatoarei, o femeie care și-a crescut copiii și nepoții, iar moartea sa a fost transformată în viață pentru alți oameni”, subliniază medicii.
Intervenţia de prelevare a ficatului a fost realizată de echipa Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Guenadiy Vatachki, despre care se știe că este „un chirurg dedicat care, la orice oră din zi și din noapte, este pregătit să plece în această nobilă misiune”, așa cum îl descriu colegii și reprezentanții ANT, iar rinichii au fost prelevați de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, condusă de dr. Andrei Tomuța.
Efortul echipelor de prelevare a fost preluat și continuat de echipele de chirurgi și anesteziști din centrele de transplant, care au redat viața pacienților a căror unică șansă este un transplant.
Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni, condus de prof. dr. Irinel Popescu, 3 pacienți pot spune că „s-au născut a doua oară” ca urmare a intrevențiilor de transplant hepatic realizate cu succes de echipa coordonată de prof. dr. Vladislav Brașoveanu. „A fost un efort deosebit al echipei medicale și în special al echipei ATI care a realizat 3 intervenții de transplant hepatic într-un timp foarte scurt”, menționează ANT.
La Institutul Clinic Fundeni au fost realizate, în acest an, 15 intervenții de transplant hepatic.
Coordonarea echipelor de prelevare transplant s-a realizat, ca de obicei, cu precizie și profesionalism, prin colaborarea extraordinară cu coordonatorii regionali ai ANT implicați – dr. Victor Zota, dr. Carmen Pantiș, dr. Oana Pitea și dr. Andrei Leșan. „Au fost ore intense pentru toate echipele medicale implicate în circuitul extrem de complex al sistemului de transplant, care au făcut o adevărată cursă contracronometru și astfel au parafat o nouă pagină a excelenței în medicină. Apreciem, mai mult ca oricând, efortul acestor oameni, profesionalismul şi dedicarea cu care îşi fac datoria în fiecare zi”, transmite conducerea ANT.
În același timp, la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj Napoca au fost salvați prin transplant 6 pacienți care au scăpat astfel de suferinţă şi de chinul şedinţelor de dializă, în urma intervenţiilor de transplant renal realizate cu succes.
Conf. dr. Florin Elec, şeful centrului de transplant renal din Cluj a precizat că 3 femei şi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 52 și 65 de ani, care se aflau de mai mult timp pe lista de aşteptare, au fost salvați prin transplant renal, iar evoluția lor este favorabilă. „Realizarea a 3 intervenţii de prelevare, urmate de 6 intervenţii de transplant într-un timp foarte scurt a fost un efort intens pentru toată echipa noastră: chirurgi, anestezişti, nefrologi, laborator. Din fericire, acest efort a dus la schimbarea vieţii în bine pentru 6 pacienţi”, a spus medicul clujan.
Cele 6 grefe renale au fost realizate de echipele chirugicale conduse de dr. Silviu Moga, dr. Mihai Suciu, dr. Dan Enache şi dr. Dan Pop, împreună cu echipele ATI – dr. Raluca Burileanu, dr. Oana Antal şi dr. Horaţiu Garbovschi. „Fericirea pacienţilor transplantaţi şi a familiilor lor ne dau energia să mergem mai departe, să depăşim obstacolele şi provocările acestei activităţi”, a mai spus dr. Elec, mulțumind, în numele pacienților transplantați şi al echipei medicale, familiilor donatorilor.
La ICUTR Cluj au fost realizate, în acest an, 22 de intervenţii de transplant renal, din care 19 cu organe provenite de la donatori decedaţi. În anul 2021, un an dificil pentru sistemul de transplant din cauza pandemiei COVID 19, medicii de aici au efectuat cu succes 58 de transplante renale.
Alți 4 pacienți își vor recăpăta vederea în urma transplantului de cornee realizat la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, iar efortul Băncii de Țesut a Spitalului Clinic Colentina va contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru foarte mulți pacienți din toată țara.
„În spatele acestor victorii pentru viață stau miile de ore de muncă, de abnegație și dăruire a unor profesioniști care și-au dedicat viața și cariera acestei activități. Dedicarea acestor oameni minunaţi demonstrează, prin rezultate, că transplantul este activitatea realizată la cel mai înalt grad de profesionalism şi responsabilite. Împreună reuşim să ne îndeplinim misiunea noastră principală: salvarea cât mai multor vieţi! Mulțumim încă o dată familiilor donatorilor şi echipelor de medici şi asistenţi care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă!”, concluzionează conducerea Agenției Naționale de Transplant.