Trei universități de Medicină și Farmacie își aleg azi membrii Senatului

14 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

Dacă nu vor fi îndeplinite condițiile stabilite în regulamentul fiecărei universități în parte, va avea loc un al doilea tur de scrutin, la care nu mai sunt impuse condiții de cvorum.

 

UMF Carol Davila

Pe parcursul zilei de azi au loc alegeri pentru desemnarea membrilor Senatului în cadrul a trei universități importante de Medicină și Farmacie din țară. Este vorba de UMF Carol Davila, din București, UMF Victor Babeș din Timișoara și de Universitatea de Medicină, Farmacie Știință și Tehnologie (UMFST) Geroge Emil Palade, din Târgu Mureș.

În toate cele trei centre universitare, votul a început la ora 8.00, iar urnele vor fi deschise până la ora 16.00, în cazul UMF Carol Davila, respectiv până la ora 20.00, în cazul universităților de la Timișoara și Târgu Mureș. Este vorba de primul tur al alegerilor pentru Senat, însă în cazul în care nu se vor prezenta suficienți electori la urne, va fi organizat și un al doilea tur.

La București, se votează în holul Facultății de Medicină de pe bulevardul Eroii Sanitari, iar pentru ca alegerile să fie validate din primul tur, trebuie să se prezinte la vot două treimi din numărul total de alegători înscriși. De asemenea, candidații trebuie să obțină cel puțin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. În caz contrar, un nou tur de scrutin va avea loc peste o săptămână, pe 21 ianuarie.

Facultății de Medicină îi revin 58 de locuri în Senat, pentru care candidează 119 cadre didactice, în timp ce la Facultatea de Medicină Dentară, pentru cele 14 locuri se luptă 24 de candidați. Facultății de Farmacie și celei de Moașe și Asistență Medicală le revin câte 6 locuri, în ambele cazuri fiind înscriși 7 candidați.

 

UMF Timisoara

La UMF Timișoara se votează pe parcursul a 12 ore, în intervalul 8.00 – 20.00, iar pentru ca rezultatele alegerilor să fie validate, este necesar să se prezinte la vot cel puțin jumătate plus unu din numărul de alegători înscriși. Câștigători vor fi desemnați candidații care au obținut cel mai mare număr din voturile valabile exprimate, însă o condiție esențială pentru a deveni membru al Senatului este și aceea de a obține cel puțin jumătate plus unu din numărul acestor voturi. În caz că lista nu se va completa din primul tur, se va proceda la o nouă rundă de alegeri. La fel se va întâmpla și în cazul în care doi sau mai mulți dintre candidați vor fi la egalitate de voturi.

Facultății de Medicină îi revin cele mai multe locuri în Senat, 32 mai exact, pentru care candidează 41 de cadre didactice. La Facultatea de Medicină Dentară sunt disponibile 4 locuri, pe care concurează 7 candidați, în timp ce pentru cele două locuri de la Facultatea de Farmacie s-au înscris doi candidați.

 

Alegerile de la UMFST Târgu Mureș au loc tot în intervalul orar 8.00 -20.00, în două locații diferite. Astfel, alegerile pentru facultățile de Medicină, Medicină în Limba Engleză, Medicină Dentară și Farmacie au loc în sala Senatului din strada Gheorghe Marinescu, în timp ce pentru facultățile de Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere, Economie și Drept, din cadrul aceleiași universități, alegerile au loc în sediul din strada Nicolae Iorga.

Senatul UMFST are 94 de membri, printre care se numără atât cadre didactice, cât și studenți, iar în acest tur, din partea Facultății de Medicină concurează 55 de candidați, în timp de Facultatea de Medicină cu predare în limba engleză are 12 candidați. Tot 12 candidați s-au înscris din partea Facultății de Medicină Dentară, în timp ce Facultatea de Farmacie are 10 candidați.

Alegerile de azi vor fi validate dacă se prezintă la vot cel puțin două treimi din numărul total de electori înscriși. În cazul în care nu se va întruni cvorumul necesar până la ora 20.00, când se închid urnele, se va organiza un al doilea tur de alegeri, care vor fi validate indiferent de numărul de electori prezenți la vot.

 


Adaugati un comentariu


 

*