Campanie de încurajare a donării de sânge și celule stem, la UMF Carol Davila

Amfiteatrul Facultății de Medicină găzduiește astăzi un workshop pe această temă, adresat în special studenților universității.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila se implică, din nou, într-o activitate ce are ca scop informarea populației cu privire la importanța donării de sânge și de celule stem, precum și încurajarea potențialilor donatori să meargă la centrele de transfuzii pentru a dona și a contribui astfel la salvarea unei vieți. În acest scop, amfiteatrul Facultății de Medicină va găzdui astăzi, cu începere de la ora 14.00, un workshop pe această temă, organizat de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), în parteneriat cu Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti (ASSMB) şi Institutul de Hematologie din București.

Sub genericul „Donează – Salvează vieți!”, evenimentul se adresează cu precădere studenților UMF Carol Davila, cărora importanța donării le va fi prezentată de medici ai cabinetelor medicale universitare, ce vor avea calitatea de lectori, alături de dr. Turkes Ablachim, directorul general adjunct al ASSMB.

Despre această nouă inițiativă a studenților mediciniști bucureșteni, Rareş Băloi, preşedintele SSMB a precizat că „având în vedere creşterea numărului de pacienţi care necesită transfuzii de sânge sau transplant de celule stem, venim în întâmpinarea studenţilor, dar şi a publicului larg, cu informaţii importante legate de procesul de donare şi de beneficiile acestuia. Subliniem importanţa celulelor stem, întrucât au capacitatea să se diferențieze în orice tip de celulă adultă din sânge sau din sistemul imunitar, ajutând astfel pacientul în lupta sa pentru sănătate”.

 

Nu mai este un secret pentru nimeni că spitalele Românești se confruntă, permanent, cu lipsă de sânge și de celule stem. Așa cum explică și Rareș Băloi, la momentul actual, abia dacă se donează jumătate din necesarul zilnic de sânge, ca să nu mai vorbim de necesarul de produse din sânge, unde România stă și mai rău.

De asemenea, trebuie știut că 70% din transplanturile de celule stem efectuate în domeniul hematologie se fac cu celule hematopoietice, care se recoltează din sângele periferic și doar  30% dintre acestea se fac cu celule stem recoltate direct din măduva osoasă.

În cazul unora dintre pacienți, transplantul se poate face de la donatori înrudiți, în cazul în care se constată că există gradul necesar de compatibilitate, însă există numeroase situații când pentru un pacient nu se găsesc donatori compatibili în rândul rudelor, iar atunci se apelează la Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, o bază de date cu cei care au acceptat să devină donatori de celule stem, iar cu cât numărul celor înscriși în aceste registru este mai mare, cu atât cresc șansele unui pacient de a se găsi un donator compatibil.

 

Rares Baloi

În ceea ce privește donarea de sânge, doar 2% din populația României donează constant, numărul donatorilor fideli fiind jumătate față de cel necesar. La nivel național, sunt aproximativ 10.000 de donatori constanți, cărora li se adaugă donatorii ocazionali, care se mobilizează cu ocazia unor campanii, în urma unor evenimente cu un puternic impact emoțional, soldate cu victime, sau pentru cazuri concrete de pacienți care au nevoie de sânge. De cele mai multe ori, acești donatori ocazionali donează o singură dată, rare fiind cazurile când aceștia devin donatori fideli. Din această cauză, statisticile arată că unul din trei oameni nu pot beneficia de transfuzie în momentul în care au nevoie.

În acest sens, președintele SSMB a adăugat că „scopul nostru este creşterea gradului de conștientizare, în rândul populaţiei tinere şi a publicului larg, a nevoii de donare şi încurajarea doritorilor să facă acest pas. Transmit astfel o invitație către toţi studenţii care vor să afle detalii despre donare şi cum pot salva vieţi prin acest gest altruist. De asemenea îi îndemn pe toți cei prezenți la workshop să se implice activ în discuții și dezbateri și astfel sa devenim cu toții ambasadori în promovarea procesului de donare”.

De menționat că transfuzia de sânge se realizează în cazul pierderii unei cantități mari de sânge, în urma unor accidente rutiere sau casnice, într-o intervenție chirurgicală majoră, precum îndepărtarea unor tumori, ori în cazul unor afecțiuni pentru care este nevoie de transfuzii de sange, cum ar fi anemia hemolitică, trombocitopenia, ulcer gastric activ sau anumite boli rare.

Nu trebuie ignorat faptul că pe lângă salvarea unor vieți, donatorul are, la rândul său, doar de câștigat. Pe lângă bonuri de masă, o zi liberă la serviciu, analize medicale gratuite și alte astfel de bonificații, ar trebui să se știe că există numeroase studii care demonstrează că persoanele care donează sânge regulat prezintă un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral decât cele care nu donează.

La Buzău, personalul Centrului de Transfuzie, cu sprijinul Consiliului Județean organizează, periodic, sesiuni de recoltare fie în spitalele din județ, fie în anumite instituții sau la agenții economici care manifestă disponibilitate, unde se deplasează cu caravana mobilă și astfel reușesc să suplinească lipsa donatorilor și chiar să fidelizeze anumiți donatori.

 


Adaugati un comentariu


 

*