Trofeul Dumitru Dan – prima competiție ciclistă de anduranță din Buzău

Startul se va da la Muzeul Județean, acolo unde va fi și punctul de sosire, iar prima etapă a evenimentului este programată pentru data de 6 aprilie.

 

Județul Buzău va găzdui, în premieră, o competiție ciclistă de anduranță. Evenimentul va include patru probe desfășurate pe distanța de 200, 300, 400 și 600 de kilometri, pe trasee ce vor include principalele puncte de atracție turistică de pe teritoriul județului.

Inițiativa organizării în premieră a unei astfel de competiții aparține Asociației Club Sportiv Penteleu, iar Muzeul Județean a acceptat invitația de a face parte din echipa de organizare a evenimentului. Implicarea instituției de cultură și cercetare ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, este motivată în primul rând de faptul că evenimentul este dedicat memoriei primului globe trotter român, buzoianul Dumitru Dan, trofeul acordat în cadrul competiției purtând numele acestuia. Muzeul Județean are amenajat un spațiu expozițional special destinat acestei personalități a județului, iar implicarea în organizarea acestei competiții constituie un nou demers de promovare a imaginii acestuia.

Evenimentul este dedicat cicliștilor amatori, care vor obține brevete de anduranță la finalul curselor pentru care vor opta, brevete care, pentru unii dintre ei, vor fi necesare pentru a se înscrie la alte curse de anduranță similare.

 

Prima etapă a competiției va avea loc în data de 6 aprilie, când se va da startul de la Muzeul Județean în prima cursă, cea de 200 de kilometri. Traseul va include Casa Memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov și Castrul Roman de la Pietroasele, participanții având la dispoziție 13 ore pentru a parcurge cei 200 de kilometri și a reveni apoi la muzeu, unde va fi și linia de finish.

Cursa de 300 de kilometri va avea loc în data de 4 mai, urmata la două săptămâni de cea de 400 de kilometri, apoi de cea de 600 de kilometri, în data de 15 iunie. Cicliștii amatori pot participa la una sau chiar la toate cele patru probe, iar cei care vor obține cei mai buni timpi vor fi premiați în cadrul festivității care va avea loc pe 1 noiembrie, tot la Muzeul Județean.

Mai multe detalii despre prima etapă a evenimentului, modalitățile de înscriere și taxele de participare, pot fi aflate de pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Expozitia dedicata lui Dumitru Dan, la Muzeul Judetean Buzău

Dumitru Dan, cel căruia îi este dedicat acest eveniment sportiv găzduit în premieră de județul Buzău, s-a născut la Buhuşi, pe 14 iulie 1890 şi a decedat la Buzău pe 4 decembrie 1978. A fost geograf, profesor de geografie şi călător român. A fost unul dintre cei 7 copii ai Mariei şi ai lui Tudorache Dan, cântăreţ la biserică şi sanitar. A terminat şcoala primară la Buhuşi, Liceul Comercial la Brăila şi Facultatea de Geografie la Paris. A activat timp de 30 de ani ca profesor de geografie la Brăila şi Buzău.

Dumitru Dan, primul român care a efectuat ocolul pământului pe jos, performanță înregistrată între anii 1910 și 1923, în cadrul unui concurs organizat de Touring Club de France, cu mențiunea că în 1916 a fost nevoit să întrerupă călătoria din cauza izbucnirii primului război mondial. A pornit în călătorie împreună cu Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu, Paul Pârvu – trei colegi români de la Universitatea din Sorbona, acolo unde se afla la studii,  însoţiţi aproape 90.000 km de câinele ciobănesc Harap.  Au străbătut pe jos, în opinci şi în costume naţionale peste 1500 de localităţi din 74 de ţări, de pe 5 continente, au parcurs pe puntea vapoarelor mii de kilometri, rupând 497 perechi de opinci şi 28 de costume naţionale, dar Dumitru Dan a fost singurul care supraviețuitor al expediției.

 

Multă vreme, performanța sa a fost trecută în anonimat, revenind în atenția publică în ultimii ani. Chiar și mormântul său din Cimitirul Eroilor a fost multă vreme uitat, abia în 2017 fiind dezvelit aici un monument care amintește de performanța sa, ridicat cu ajutorul unei donații a lui Gheorghe Dan și a unui grant de 86.000 de euro obținut de Muzeul Județean, unde sunt expuse mai multe bunuri care i-au aparținut lui Dumitru Dan, cele mai multe fiind documente din timpul călătoriei, emise de instituţii prestigioase sau personalităţi ale perioadei respective: guvernatori, primari de mari oraşe, preşedinţi de state, etc. prin care este adusă în atenția publicului în atenţia publicului personalitatea lui Dumitru Dan şi performanţa sa sportivă unică până la acea vreme, să evidenţieze rolul de „ambasador al României” şi de purtător de valori tradiţionale româneşti pe toate meridianele globului, pe care acesta l-a avut la început de secol XX. „Călătorind, depărtându-te cât mai mult de hotarele ţării şi cunoscând alte popoare, ajungi să înţelegi mai bine sufletul neamului tău, afirma Dumitru Dan în 1978.

Nu este pentru prima dată când povestea sa este promovată prin intermediul unui tur ciclist, prima cursă ce i-a fost dedicată fiind Drumul Dunării, care a avut loc anul trecut, pe o distanță de 1.440 de kilometri.

 


Adaugati un comentariu


 

*