UMF Carol Davila desfășoară cea de-a patra ediție a Stress Congress

15 octombrie 2021 | 0 comentarii |

La eveniment iau parte peste 300 de participanți care dezbat on-line timp de trei zile subiecte legate de „Stres și longevitate în era post Covid-19”.

 

În aceste zile, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila este în plină desfășurare cea de-a patra ediție a evenimentului științific Stress Congress, găzduit de Sala de consiliu a Facultății de Medicină. Lucrările evenimentului au debutat ieri și se derulează pe parcursul a trei zile, tema aleasă pentru ediția din acest an fiind „Stres și longevitate în era post Covid-19”. Având în vedre tema de actualitate, congresul este organizat în colaborare cu fundaţia Ana Aslan Internaţional și se adresează atât medicilor, psihologilor, studenţilor, farmaciştilor și asistenţilor medicali, cât și tuturor persoanelor interesate.

Participarea este una internațională, la eveniment fiind prezenți peste 50 de lectori din diferite domenii de expertiză. În total, congresul reunește, pe parcursul celor trei zile, peste 300 de medici specialişti psihiatri, neurologi, medici de familie, medici de medicină internă, psihologi, studenţi la medicină şi psihologie, asistenţi medicali și farmacişti. Dat fiind contextul epidemiologic, evenimentul nu se poate desfășura cu prezența fizică a tuturor participanților, așa că lucrările se desfășoară în format on-line.

 

În fiecare din cele trei zile, lucrărilor congresului îi sunt alocate peste 8 ore, în care organizatorii își propun abordarea interdisciplinară a stresului, cu corelaţii între medicină, psihologie, cercetare ştiinţifică, inovare și digitalizare, precum și prezentarea noutăţilor în domeniu la nivel naţional, european și internaţional. Totodată, congresul își propune să constituie un prilej pentru schimbul de bune practici între specialiștii româniși străini prezenți la eveniment.

În premieră, la ediția din acest an este inclusă și o sesiune dedicată cercetării ştiinţifice, în care sunt prezentate informaţii de interes, oportunităţi de finanţare, dificultăţi, inclusiv propuneri de îmbunătăţire a procedurilor, bune practici din programele de cercetare aflate în derulare, etica cercetării, inclusiv noutăţi la nivel naţional şi european.

De asemenea, medicina de precizie, medicina longevităţii, stresul şi adicţiile, stresul oncologic, stresul pandemiei, stresul în perioada infectării cu Covid-19, anxietatea, depresia, politicile de sănătate, tehnologiile inovative, îmbătrânirea activă sunt alte teme care vor fi dezbătute în cadrul evenimentului.

 

Prof. univ. dr. Luiza Spiru

Simbolul ediției a patra a congresului este passiflora – o plantă folosită ca remediu împotriva stresului și anxietății care, de-a lungul timpului a devenit și un simbol al renașterii în perioade dificile, așa cum este și perioada pe care o traversăm în prezent. „Așa cum passiflora este un remediu pentru tratarea anxietăţii şi stresului, Stress Congress 2021 asigură prezentarea de noutăţi, soluţii, schimb de bune practici identificate la nivel naţional, european, internaţional, precum şi o abordare ştiinţifică, universitară şi interdisciplinară a stresului, cu corelaţii între medicină, psihologie, cercetare ştiinţifică, inovare, digitalizare, în beneficiul profesioniştilor din sănătate şi al pacienţilor”, au transmis organizatorii, într-un comunicat.

Cu ocazia deschiderii lucrărilor, chair congress prof. univ. dr. Luiza Spiru a declarat că „am avut şi avem încă, cu toţii, cel puţin un cunoscut, un om drag care a fost afectat direct de virusul Covid-19 sau chiar noi înşine am trecut prin această boală. Pacienţii trebuie fie să fie trataţi de Covid, fie de alte afecţiuni, dar şi de stresul generat de pandemie. Toţi trecem prin această eră şi menirea profesioniştilor din Sănătate este ca, dincolo de îngrijirile şi terapiile aplicate, să readucă tuturor speranţa unei vieţi cu sănătate şi să înveţe pacienţii cum să treacă prin această perioadă, folosindu-se de arta care este Medicina Longevităţii şi gestionării inteligente a stresului, precum şi de cele mai bune produse şi servicii, de cercetarea ştiinţifică, de inovare, de digitalizare”.

 


Adaugati un comentariu


 

*