UMF Carol Davila organizează cea de-a doua ediție a congresului studențesc Surgicon

20 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Și-au confirmat participarea peste 2.000 de studenți din 50 de țări, iar din motive lesne de înțeles pentru aceatsă perioadă, manifestarea științifică va avea loc în mediul virtual.

 

Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR), prin filiala din București a avut anul trecut inițiativa organizării unui eveniment internațional care să reunească toate activitățile emblematice ale organizației și să transpună pe scena internaţională importanţa educaţiei medicale. Așa a luat ființă Congresul Internațional Studențesc de Chirurgie – Surgicon, care a constituit încă de la prima ediție din 2109 unul dintre cele mai ample evenimente studenţeşti dedicate chirurgiei.

Dat fiind succesul primei ediții, studenții de la UMF Carol Davila au decis să organizeze și anul acesta congresul, în ciuda contextului epidemic, ce face imposibilă desfășurarea acestuia în condițiile normale de dinainte de pandemie. În consecință ediția a doua a Surgicon va avea loc on-line, între 22 și 25 octombrie, urmând să reunească în mediul virtual 2.032 de participanți din 50 de țări.

Aceștia vor putea lua parte la 17 conferinţe susţinute de cadre medicale de la universităţi precum Yale, Standford, University of Chicago sau instituţii spitaliceşti precum Johns Hopkins Hospital, University Hospital of Salamanca sau Institut Regional du Cancer Montpellier, ce vor aborda arii specializate şi supraspecializate din chirurgie precum chirurgia vasculară, chirurgia transplantului, chirurgia oncologică, neurochirurgia etc.

 

Andrei Cretu

Președintele congresului va fi Andrei Crețu, student în anul 6 al Facultății de Medicină din cadrul UMF Carol Davila, care a precizat că în cadrul evenimentului va fi abordat în premieră în România un nou concept, implementat tot contextului epidemic special, care impune modificarea modului de desfășurare a secțiunilor practice din cadrul workshop-urilor.

Deoarece ne ghidăm după principiul calitate, nu cantitate, nu am vrut să compromitem workshopurile noastre hands-on prin trecerea acestora în format digital, astfel că partea practică a congresului se va desfăşura sub forma evenimentelor de tip Live Surgery/Live in a Box Cases. Astfel, SSCR este prima organizaţie studenţească din România care reuşeşte implementarea acestui concept, în premieră, la Surgicon”, a declarat președintele congresului.

 

Prof.dr. Vioel Jinga

Congresul va include și o sesiune clasică de prezentări orale şi de postere, la care participanţii activi vor putea să îşi prezinte munca de cercetare sau activitatea lor chirurgicală, dar şi două sesiuni de dezbateri ştiinţifice, care reprezintă conceptul simbol al congresului – unic în cadrul evenimentelor medicale studenţeşti – în cadrul căora participanţii au ocazia să-şi demonstreze abilităţile persuasive pe teme controversate din chirurgie.

Conducerea UMF Carol Davila și-a oferit tot sprijinul pentru această activitate științifică, iar rectorul Viorel Jinga a declarat că „în vasta arie a medicinei, chirurgia este matematica cu un infinit de ecuaţii ale căror rezultate trebuie să fie obligatoriu extrem de precise, iar pentru a ajunge la astfel de performanţe profesionale, un chirurg are obligaţia de a se dedica în întregime profesiei sale. Iată că astăzi, prin organizarea acestui amplu eveniment ştiinţific, studenţii universităţii noastre fac o primă mare demonstraţie ştiinţifică dintr-o nesfârşită provocare a chirurgiei şi a desăvârşirii profesionale în acest fascinant domeniu medical. În pofida distanţării sociale, Surgicon aduce sub aceeaşi umbrelă studenţi şi medici din toată lumea, remarcându-se în rândul congreselor studenţeşti din Europa prin atenţia acordată exclusiv domeniului chirurgical şi îndemnând participanţii să se gândească la o ramură chirurgicală după terminarea studiilor”.

 


Adaugati un comentariu


 

*