UMF Cluj, obligata sa plateasca daune morale unei studente exmatriculate

19 aprilie 2016 | 1 comentariu |

 Tanara este din Irlanda si a fost admisa la universitatea clujeana in 2013, pentru ca ulterior sa i se comunice ca sunt probleme cu dosarul sau, dupa ce aceasta se mutase in Romania, platise taxa de scolarizare si investise bani in suportul de curs.

 

Yasmine Dakik (sursa: Facebook)

Yasmine Dakik (sursa: Facebook)

O sentinta definitiva pronuntata zilele trecute de instantele clujene obliga UMF Iuliu Hatieganu sa achite 1.500 de euro daune morale unei foste studente straine si, totodata, sa ii restituie acesteia taxa de scolarizare de 5.000 de euro, pe care tanara o platise pentru primul an de studiu.

Yasmine Dakik, originara din Irlanda, a fost studenta universitatii de medicina clujene doar cateva luni, incepand din luna octombrie a anului 2013 si pana in ianuarie 2014, cand a avut loc prima sesiune de examene. Dupa cum explica avocatul care a reprezentat-o in instanta, tanara fusese admisa fara niciun fel de problema la UMF Cluj, achitand taxa de scolarizare de 5.000 de euro si incepand cursurile primului an in octombrie 2013. In acest timp, studenta s-a mutat in Romania si a investit sume importante in carti si alte materiale necesare efectuarii studiilor. Avocatul mai mentioneaza ca aceasta devenise studenta cu acte in regula, semnase un contract de studii, i se eliberase un carnet de student si totul parea in regula, tanara facand primii pasi catre o viitoare cariera de medic.

De o surpriza neplacuta a avut insa parte in perioada Sarbatorilor de Iarna din 2013, dupa doar trei luni de cand incepuse cursurile universitare. I s-a comunicat atunci ca exista o problema cu dosarul sau de inscriere, in sensul ca notele obtinute in liceu erau prea mici pentru a putea fi admisa in institutia universitara.

 

UMF Cluj

UMF Cluj

Tanara si avocatul sau sustin, pe buna dreptate, ca ar fi trebuit sa fie anuntata de acest lucru in momentul in care si-a depus dosarul, nu la trei luni dupa ce a fost declarata admisa, timp in care se mutase in Romania si investise sume importante in carti de specialitate si alte cheltuieli inerente. Anuntata la momentul depunerii dosarului  ca nu indeplineste conditiile, s-ar fi putut reorienta la timp catre alte universitati similare din Ungaria si Germania unde fusese declarata admisa, tanara preferand insa UMF Cluj, inconditiile in care fusese declarata admisa aici.

In ianuarie 2014, la inceputul sesiunii de iarna, studenta irlandeza a fost chemata la secretariatul facultatii, unde sustine ca i s-a cerut sa semneze un act prin care accepta sa fie exmatriculata fara retrurnarea taxei, din acleasi document reiesind ca eroarea i s-ar datora. Avocatul fostei studente spune ca asupra acesteia s-au facut ulterior presiuni pentru a semna documentul, iar la momentul prezentarii la primul examen a fost scoasa din sala, de fata cu toti colegii, fapt ce a pus-o intr-o situatie foarte proasta. Nu a fost lasata sa sustina examenele, iar in cele din urma, tanara a fost exmatriculata, insa a dat in judecata institutia de invatamant, cerand sa i se restituie taxa de scolarizare achitata la momentul inscrierii si solicitand daune morale pentru ca a fost pusa in incurcatura si din aceasta cauza a pierdut un an.

 

tribunalReprezentantii UMF Cluj s-au aparat in instanta sustinand ca au primit abia dupa trei luni un raspuns de la Ministerul Educatiei cu privire la faptul ca notele tinerei studente nu erau destul de bune pentru a fi admisa, insa instanta a considerat ca  universitatea avea obligatia de a verifica acest lucru inainte sa trimita dosarul la minister si sa isi dea seama daca acea persoana indeplineste sau nu conditiile necesare pentru a fi admisa.

In consecinta, a admis plangerea facuta de studenta din Irlanda, iar zilele trecute a pronuntat o sentinta definitiva prin care UMF Cluj este obligata la plata a 1.500 de euro, daune morale catre Yasmine Dakik, precum si la restituirea taxei de scolarizare, in valoare de 5.000 de euro. Totodata institutia de invatamant mai este obligata sa ii plateasca tinerei 2.100 de lei si 305 euro, reprezentand cheltuielile facute de aceasta pentru cazare si transport, precum si la achitarea cheltuielilor de judecata, in valoare de 5.500 de lei,

Reprezentantii UMF Cluj au anuntat ca vor respecta decizia instantei si vor achita fostei studente sumele respective.

Intre timp, Yasmine Dakik a fst admisa la o alta universitate, din Ungaria, unde studiaza in prezent Medicina Dentara.

 



Comentarii (1)

  1. Radu Ciocarlan spune:

    UMF Cluj plateste; problema e daca la mijloc nu e vorba de spaga si atunci altcineva ar trebui sa plateasca si sa faca si ceva puscarie… Dosarul trebuia respins la inscriere: se incepe cu secretara care a primit dosarul si l-a validat si eventual se afla si daca validarea nu i-a fost impusa de un spagar mai mare in functie.

Adaugati un comentariu


 

*