UMFST Târgu Mureș va avea și un program de studii de Arhitectură

14 iunie 2021 | 0 comentarii |

În acest sens, a fost semnat un parteneriat de colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București.

 

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș își extinde oferta educațională, odată cu semnarea unui parteneriat de colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București. Parteneriatul prevede organizarea și desfășurarea unui program de studii de Arhitectură în limba engleză la UMFST. Noul program de studii va avea o durată de șase ani, incluzând studii de licență și master în sistem comasat, urmând a fi gestionat de cele două universități.

Prof dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST a precizat că la acest nou program se vor putea înscrie absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, care cunosc limba engleză, atât din țară, cât și din străinătate. Acesta mai spune că procedura de autorizare ARACIS a noului program de studii este în plină desfășurare, iar dacă aceasta se va finaliza la timp, sunt toate șansele ca prima sesiune de admitere să fie organizată chiar anul acesta, pentru anul universitar 2021 – 2022.

 

Noul program de studii va fi organizat cu implicarea Universității de Arhitectură și Urbanism din Capitală, care va pune la dispoziție atât expertiza pe care o deține în acest domeniu, cât și specialiștii și material didactic.

Asocierea Universităţii cu cea mai prestigioasă şcoală de arhitectură din România – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti – implicarea acesteia în organizarea acestui program de studii prin expertiza pe care o are, prin specialiştii de prestigiu, prin materialele didactice şi prin implementarea planurile de învăţământ care vor fi similare, dau un plus de valoare acestui proiect menit să pună centrul universitar din Târgu Mureş pe harta arhitecturii româneşti. Mai mult, derularea programului în limba engleză va contribui la strategia de internaţionalizare a Universităţii”, a declarat rectorul Leonard Azamfirei.

 

Implementarea programului de studii se face și cu contribuţia filialei mureșene a Ordinului Arhitecţilor din România ai cărei reprezentanți consideră oportună organizarea  unui asemenea program de studii la UMFST. În același timp, reprezentanții Ordinului Arhitecților se vor implica în vederea identificării  specialiştilor locali cu potenţial de dezvoltare academică.

Inițiativa demarării oului program de studii a aparținut UMFST, iar semnarea protocolului de colaborare a avut loc la București, la sediul Universității de Arhitectură și Urbanism.

În altă ordine de idei, UMFST a anunțat recent și organizarea de cursuri postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul Științe și Tehnologie, pentru absolvenţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă. Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educației și vin să sprijine nevoia de perfecționare continuă, de aprofundare și actualizare a cunoștințelor specifice în domeniile de pregătire. Portofoliul cursurilor postuniversitare organizate de UMFST s-a îmbogățit cu un nou curs acreditat, mai precis cursul Evaluarea Proprietăților Imobiliare.

 


Adaugati un comentariu


 

*