Un asistent medical de la UPU Buzău, acuzat de trafic cu adeverințe medicale false

27 noiembrie 2023 | 0 comentarii |

Asistentul medical a fost pus sub „control judiciar”, iar gardianul a fost arestat preventiv, după ce au ajutat doi bărbați să obțină adeverințe pentru boli închipuite care să-i scape de detenție, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. 

 

Un asistent medical angajat în perioada pandemiei la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău este acum cercetat penal, sub măsura controlului judiciar. Acesta a ajuns în atenția procurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău într-o cauză în care era cercetat un agent al unei firme de pază, care l-ar fi atras pe asistentul medical în „afacerea” cu adeverințe medicale false, pe care anumiți inculpați să le folosească pentru a scăpa de rigorile legii, folosind parafele unor medici din cadrul unității spitalicești.

Asistentul medical „(…) a întocmit înscrisuri medicale, activitate care nu intra în atribuţiile sale de serviciu, prin care a atestat în mod fals că martorii I.L. şi D.C. ar fi suferit de anumite afecţiuni medicale în scopul utilizării de către aceştia a înscrisurilor respective în cadrul proceselor penale în care sunt trimişi în judecată pentru evitarea luării faţă de aceştia a unor măsuri preventive privative de libertate, respectiv pentru evitarea dispunerii faţă de aceştia a unor pedepse penale cu închisoarea cu executare în regim de detenţie”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Buzău.

 

Totul a ajuns în atenția publică după ce procurorii au solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului A.C.D., fost agent de pază la spital, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de trafic de influență, iar Tribunalul Buzău a admis solicitarea Parchetului și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a acestuia.

Unul dintre beneficiarii adeverințelor false, aflat sub control judiciar, trebuia să justifice, astfel, de ce nu s-a prezentat în fața polițistilor pentru verificări periodice.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii iulie 2023, A.C.D.  „a solicitat și a primit de la martorul I.L. suma de 200 de euro pentru ca, profitând de influența pe care o avea la nivelul personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în virtutea ocupării anterior faptei a funcţiei de agent de pază la spitalul respectiv, să-i procure martorului I.L. înscrisuri medicale justificative parafate de către medici din cadrul unității spitalicești și înregistrate la nivelul spitalului, pe care I.L. să le folosească în cadrul dosarului penal (…) aflat în stare de judecată la Tribunalul Buzău”.

 

Al doilea beneficiar avea nevoie de o adeverință care să arate că suferă de TBC, iar documentul urma să fie depus la dosar, la Curtea de Apel Ploiești, în speranța că astfel va scăpa de arest și chiar de o condamnare cu executare.

În data de 22.11.2023, profitând de influența pe care o avea la nivelul personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în virtutea calității de agent de pază la spitalul respectiv anterior săvârșirii faptei, inculpatul A.C.D. a pretins de la martorul D.C. suma de 200 de euro, în schimbul eliberării de către cadre medicale din spital a unor înscrisuri medicale, prin care să se ateste, în mod fals, că martorul D.C. ar suferi de TBC, înscrisuri pe care martorul D.C. intenţiona să le folosească în cadrul dosarului penal (…), cu scopul de a nu se lua față de acesta o măsură privativă de libertate sau de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție”.

 

În urma administrării probelor, Tribunalul Buzău a admis solicitarea Parchetului și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele inculpatului A.C.D. (agentul de pază), iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 24.11.2023 s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul P.A.F. (asistentul medical), cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de „fals material în înscrisuri oficiale”.

Conducerea spitalului și a secției UPU, în care a lucrat asistentul medical, spun că au fost „șocați” să afle că acesta a fost capabil de astfel de fapte și au dispus la rândul lor o anchetă internă.

„Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se menționează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

 

 


Categorii: Actual, Ancheta, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*