Un tânăr de 24 de ani a primit o inimă nouă
Un înger de 39 de ani, din Maramureș, care și-a pierdut viața în urma unui accident, a salvat, după ce familia lui și-a dat acordul să-i fie prelevate organele, mai multe vieți, între care și pe cea a tânărului din Sălaj, internat la IUBCvT Târgu Mureș.
Există viață după moarte! Există îngeri salvatori, iar medicii noștri fac au mâini de aur și pot face minuni! Un tânăr din Maramureș care și-a pierdut viața în urma unui teribil accident a devenit îngerul care a salvat alte vieți.
În vinerea Mare a catolicilor și în ajunul Sâmbetei lui Lazăr pentru ortodocși, familia tânărului pe care medicii nu l-au mai putut salva a putut trece peste durerea pierderii celui drag și a acceptat ca medicii să-i preleveze organele și să salveze alte vieți. Astfel, mai multe echipe de medici din țară și din străinătate au prelevat, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, din Baia Mare, inima, rinichii și plămânii acestuia, oferind o nouă şansă la viaţă altor oameni.
Prelevarea a avut loc în cursul dimineţii de vineri, 19 aprilie, iar intervenția a durat „mai bine de cinci ore şi a fost efectuată de mai multe echipe medicale. S-au prelevat plămâni, cord şi rinichi, de la o persoană tânără, de sex masculin. (…) Noi, ori de câte ori putem, încurajăm oamenii să recurgă la această metodă pentru ajutorarea aproapelui”, a declarat Vasile Pop, manager interimar SJU Baia Mare, după intervenție, a cincea din acest an, menționând că rinichii vor ajunge la Cluj, inima la Târgu Mureş, iar plămânii într-o ţară membră UE.
Inima tănărului de 39 de ani din Baia Mare a salvat viața unui alt tânăr, de 24 de ani, din judeţul Sălaj, aflat într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă, internat în terapie intensivă și cu șanse minime de supraviețuire. Acesta a primit, vineri, o inimă nouă, ca pe un dar de Paște, o minune a Învierii, a certitudinii că există viață după moarte. Transplantul de cord, al doilea din acest an din ţară, a fost realizat la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş de o echipă condusă de profesor doctor Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară.
„Acest transplant a venit ca o mare şansă la viaţă. Prelevarea s-a făcut la Spitalul din Baia Mare, un cord foarte bun de la un pacient în vârstă de 39 de ani. Doresc să transmit, pe de o parte, condoleanţe celor care au pierdut pe cineva drag, dar, pe de alta, să le mulţumesc pentru acest gest nobil care salvează vieţi. Sperăm că aceste lucruri să fie posibile din ce în ce mai des în ţara noastră. Operaţia a decurs bine, a durat patru ore şi jumătate, pacientul este stabil şi ne bucurăm pentru evoluţia bună pe care o anticipăm. Este al doilea transplant din acest an, şi primul a decurs bine, pacientul este în curs de externare zilele acestea”, a declarat, după finalizarea intervenției, dr. Horaţiu Suciu.
Dr. Suciu a explicat că tânărul de 24 de ani fusese internat în urmă cu aproximativ o săptămână, cu o afecţiune cardiacă care a debutat brusc şi a evoluat fulminant, pentru că a dezvoltat insuficienţă cardiacă.
„A avut trei internări într-un interval interval scurt de timp în care a suferit o decompensare cardiacă din care cu medicaţia specifică, uzuală, nu am reuşit să stabilizăm foarte bine situaţia. Era într-o situaţie de insuficienţă cardiacă nereductibilă şi neresponsivă la tratamentul conservator, fapt care impunea o intervenţie de acest tip sau suport circulator mecanic. Din fericire, a venit acest cord care, practic, i-a salvat viaţa, la propriu. Din păcate, sunt foarte puţine două transplanturi în aproape o jumătate de an, ne-am dori să facem mai multe, dar sunt încă multe probleme care afectează transplantul în România, în primul rând cele legate de numărul redus de donatori”, a mai spus dr. Suciu, menționând că unitatea medicală pe care o coordonează n-a refuzat niciodată un cord.
Medicul Sorin Paşcan, şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, a mulțumit la rândul său familiei donatorului și s-a declarat optimist în privința evoluției după transplant a pacientului, amintind totodată că se împlinesc 20 de ani de când se face transplant de cord la Târgu Mureş.
„Le mulţumesc colegilor din Baia Mare, în special doctorului Mureşan, care s-a ocupat de donator şi ne ajută şi pe noi foarte mult atunci când donatorul e îngrijit cum trebuie şi inima e de foarte bună calitate”, a ținut să sublinieze dr. Paşcan care consideră că transplantul a devenit pentru medicii de la IUBCvT Târgu Mureș „aproape o rutină”, având în vedere experiența căpătată în cei 20 de ani de când salvează inimi prin transplant.
Tânărul care a primit o nouă șansă la viață a lucrat în Anglia, iar potrivit familiei, la un moment dat, în urma investigaţiilor de specialitate, medicii din Cluj-Napoca l-au diagnosticat cu insuficienţă cardiacă, care s-a agravat.
Minunat gest… minunați oameni care în imensa lor durere au reușit totuși să se gândească și la durerea altora…
Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace si lumină!
Sănătate multă celui salvat!