Un tânăr din Galați a primit o nouă șansă la viață. Medicii ieșeni au făcut minuni!

8 februarie 2022 | 0 comentarii |

Silviu Stoica, un tânăr cu tetrapareză spastică pe care medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași l-au operat, merge din nou, după ce  i s-a extirpat o tumoră de 7 centimetri de la nivelul coloanei cervicale. 

 

Silviu Stoica

Minunile continuă să se înfăptuiască, parcă din ce în ce mai des, în spitalele românești. În ciuda pandemiei și a dificultăților cu care spitalele se confruntă din această cauză, medicii continuă să facă ce știu ei mai bine, să salveze vieți și chiar să facă minuni.

Silviu Stoica, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Galați, spune că datorită conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul spitalului Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, și a echipei sale, astăzi poate spune că s-a născut a doua oară și, precum un copil, descoperă că viața se deschide și îi oferă oportunități la care nici nu mai îndrăznea să viseze. Șansa lui a fost o intervenție chirugicală extrem de rară, pe care medicii ieșeni și-au asumat-o, în ciuda riscurilor care existau. După ce i-au stabilit diagnosticul, medicii au decis să intervină chirurgical, iar rezultatul a fost unul spectaculos. „Pe unde am fost, nu mi-a găsit nimeni nimic. NU mi-a explicat nimeni nimic. Abia aici s-a descoperit. Mă căutam la cap, mă căutam la spate, că aveam dureri… Și aici, în picioare… Durerea pleca de aici în mâni, îmi tremura mâna stângă și dădea în picioare. Până jos, nu simțeam nimic”, povestește tânărul, amintindu-și de coșmarul care devenea tot mai mare pe zi ce trecea, înainte de operație.

 

Conf. univ. dr. Lucian Eva

Mediul Lucian Eva a explicat că tânărul gălățean s-a adresat spitalului ieșean „pentru un deficit motor la membrele superioare și inferioare, ceea ce se numește tetrapareză. În urma investigațiilor s-a decelat un neurinom, o tumoră la nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. A avut o dezvoltare în bisac, adică o mare parte dezvoltată în canalul medular, care comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă la nivelul unei formațiuni anatomice numită foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. S-a făcut o intervenție laborioasă, a durat aproximativ patru ore, s-a reușit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular și peste 95 % din foramen neural”, a arătat medicul neurochirurg Lucian Eva, managerul Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, menționând că pacientul are o evoluție bună, iar în zilele următoare va fi externat.

 

La rândul lui, tânărul se declară impresionat de profesionalismul medicilor ieșeni și spune că este fericit că a ajuns pe mâinile unor doctori cum nici nu visa că există în România și spune că medicul Lucian Eva este „un om deosebit” și la fel este întregul personal din spital. „Într-adevăr, aici, în spital, sunt foarte buni profesioniști. Ce am văzut aici am rămas mirat. Chiar nu credeam. Eu de România fugeam, am stat și mulți ani pe afară. Dar în România, la Iași am văzut doctori care se implică și am văzut implicarea lor zi de zi și asta e foarte frumos. Să îi dea Dumnezeu sănătate și să o țină tot așa. Este un om deosebit. Nu îmi venea să cred că am avut eu șansa asta, norocul că am fost pe mâna lui”, mai spune Silviu.

Pentru el, intervenția chirurgicală suferită reprezintă o adevărată minune pe care o trăiește și pentru care le mulțumește tuturor celor care au contribuit la realizarea ei. Cădeam pe jos, nu puteam să mai merg… Spre norocul meu, am ajuns la acest spital, la domnul Eva. M-au trimis de la Galați. Eu am avut Covid și cred că din cauza asta boala mea s-a aprofundat și nu am mai putut să merg. Am ajuns aici și îi mulțumesc lui Dumnezeu, operația a fost perfectă. Acum merg, am stabilitate. Nici mie nu-mi venea să cred. Acuma merg ca un copil, fac pași, puțin câte puțin”, completează bărbatul.

 

Privind în urmă, tânărul conștientizează că, dacă nu ajungea la spitalul din Iași, starea lui de sănătate s-ar fi drgradat și chiar risca să își piardă viața. „Aici am văzut diferența asta, eu tot lungeam boala, poate nici nu mai aveam scăpare. Acum îmi doresc să trăiesc lângă familie și îmi dorec să plec mai repede. Banii nu contează, nu contează nimic. Sănătatea contează foarte mult. Noi toți fugim după bani, să avem, să facem, dar dacă nu ai sănătate, nu rezolvi nimic. Și ce am văzut aici, în două săptămâni, rămâi marcat”, mai spune Silviu Stoica.

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași este una dintre unitățile medicale etalon în intervențiile neurochirurgicale din România. În ultimii ani, în ciuda contextului pandemic, numărul românilor care apelează la medicii ieșeni este în creștere. „Sunt câteva procente, undeva la 5 procente din adresabilitatea spitalului, dar sunt în tendință de creștere. În urma analizei efectuate s-a creat la nivelul serviciilor de sănătate nevoia unui segment de pacienți care se adresează spitaului nostru pentru că nu pot fi salvați în alte clinici din România sau nu își permit costul acestor tratamente în clinicile private”, a spus managerul unității medicale.

 

Sursă foto: Spitalul Nicolae Oblu 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*