Vaccinul pneumococic, obligatoriu dar… invizibil

5 septembrie 2017 | 0 comentarii |

Desi odata cu inceputul lunii septembrie a fost anuntata demararea campaniei de imunzare, dozele de vaccin inca nu au ajuns in teritoriu si nici nu se stie cand vor ajunge in cabinetele medicilor de familie.

 

Vaccinul pneumococic, inclus in Programul National de Vaccinare anul trecut, de fostul ministru tehnocrat al Sanatatii, Vlad Voiculescu, ar fi trebuit sa se administreze gratuit, de la inceputul acestui an.

Ministerul Sanatatii a reusit sa-l achizitioneze, insa, abia la jumatatea lunii august. Cel putin asa ne asigura actualul ministru, Florian Bodog, care pe 17 august anunta ca a achizitionat 477.000 de doze de vaccin pneumococic conjugat cu 13 valente si ca de la 1 septembrie, acesta se va putea administra, in cabinetele medicilor de familie, copiilor eligibili.

Parintii, care pana acum si-au achizitionat acest vaccin din farmacii, cu cel putin 750 de lei toate cele trei doze necesare imunizarii bebelusilor la doua, patru si 11 luni, asteptau cu nerabdare sa-si imunizeze copiii gratuit, dar au ramas cu ochii in soare. Au trecut deja cinci zile din luna septembrie, dar niciun medic nu a vazut vreuna dintre cele 477.000 de doze pe care Bodog s-a laudat ca le-a achizitionat.

Nici Directiile de Sanatate Publica nu au primit vreo informatie despre repartitie, ca sa nu mai vorbim de distributia catre medicii de familie, care ar trebui sa le administreze.

 

Dr. Carmen Scantei

DSP Buzau, ca si alte institutii similare din tara, asteapta o veste de la Bucuresti, cu privire la noua campanie de imunizare, anuntata pentru luna aceasta. Deocamdata, stocurile de vaccin pneumococic de la nivelul judetului sunt… ZERO. Medicul Carmen Scantei, seful Compartimentului Epidemiologie din cadrul DSP Buzau, spune ca „pana la aceasta ora, la Buzau nu a ajuns nicio doza de vaccin si nici nu am primit vreo informatie cu privire la data cand acest lucru s-ar putea intampla, pentru a se putea pregati din timp campania de vaccinare”.

Nici in privinta numarului de doze care vor ajunge la Buzau nu se stie nimic, medicul Carmen Scantei declarand ca ar fi nevoie, in prima luna, de aproximativ 400 de doze, pentru copiii de doua luni, daca se va decide ca vaccinarea sa se faca incepand cu acestia.

Ce se stie cu siguranta este ca vaccinul se va administra gratuit, conform schemei de vaccinare, prin cabinetele medicilor de familie”, a mai spus medicul buzoian.

 

Vaccinul pneumococic conjugat ii va proteja pe copii impotriva celor mai des intalnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive in Romania. Datorita celor 13 valente ale sale, vaccinul pneumococic conjugat va proteja copii de afectiuni grave, precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice sau otitele.

Prof. univ. dr. Doina Anca Plesca, medic pediatru si vicepresedinte la Societatii Romane de Pediatrie, spune ca „bolile pneumococice sunt infectii cauzate de o bacterie numita Streptococcus pneumoniae, localizata in mod normal la nivelul nazo-faringelui. Aceasta bacterie face parte din flora microbiana normala. Pneumococul este unul din principalii agenti patogeni infectiosi regasiti la varsta copilariei, mai ales in primii 5 ani de viata, transmisibil de la om la om. Se transmite pe cale aeriana, direct – prin vorbit, cascat, stranut, ras, tuse, contact cu un purtator asimptomatic – sau indirect, prin praf contaminat”.

 

Prof. dr. Doina Plesca

Statisticile arata ca Romania inregistreaza cea mai ridicata rata de mortalitate infantila dintre statele membre UE, iar pneumonia constituie principala cauza de deces la copiii cu varsta mai mica de 5 ani. „Odata cu introducerea vaccinarii antipneumococice s-a redus semnificativ incidenta infectiilor aparatului respirator produse de pneumococ, permitand o utilizare mai redusa a antibioticelor si prevenirea dezvoltarii mecanismelor de aparitie a rezistentei. Introducerea vaccinarii antipneumococice in programele nationale de vaccinare, in anumite tari europene a condus la reducerea semnificativa a utilizarii antibioticelor. Astfel, introducerea vaccinarii antipneumococice in programul national de imunizare din Franta a condus la reducerea cu 50% a consumului de antibiotice in randul copiilor”, a mai explicat medicul pediatru.

Dr. Plesca a atras atentia, totodata, ca infectiile cauzate de Streptococcus pneumoniae nu produc imunitate impotriva unor viitoare infectii pneumococice, astfel ca un copil poate sa prezinte mai multe boli provocate de pneumococ, de-a lungul anilor, de aceea vaccinarea este cea mai buna metoda de prevenire a acestor tipuri de infectii si mai ales a complicatiilor.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*