Incepe vaccinarea antigripală la Buzău

20 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Direcția de Sănătate Publică a primit o primă tranșă de 1.270 de doze, cu care se va imuniza personalul medical din secțiile cu risc crescut de contaminare și transmitere a virusului.

 

Ministerul Sănătății și-a ținut promisiunea, iar anul acesta, procesul de vaccinare împotriva gripei sezoniere a debutat încă din septembrie. În teritoriu au fost, deja, distribuite primele doze de vaccin care vor proteja populația împotriva virusului în sezonul rece 2018-2019.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău a primit deja 1.270 de doze de vaccin gripal, urmând ca până la sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie să mai fie primite trei tranșe, astfel încât să ajungă pentru imunizarea tuturor persoanelor din categoriile de risc.

Epidemiologul șef al DSP, dr. Carmen Scântei, a declarat că această primă tranşă din cantitatea de 35.000 de doze de vaccin solicitate pentru Buzău, va fi administrată în primul rând personalului medical expus unui risc crescut de contaminare și transmitere a virusului gripal, respectiv, celor din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă și SMURD, Maternitate, Neonatologie, Pediatrie, UPU, CPU, ATI, Boli Infecţioase.

Anul acesta, vaccinarea antigripală debutează chiar mai devreme decât este recomandat (15 octombrie), iar dacă distribuitorii de vaccin vor respecta calendarul de livrare, toată populația la risc va putea fi imunizată în timp optim.

 

Dr. Carmen Scantei

Vaccinul gripal se administrează gratuit, prin Programul Național de Imunizare, persoanelor din grupele de risc, iar dacă restul populației va dori să se imunizeze are posibilitatea să-și achiziționeze vaccinul din farmacii. În categoriile de risc sunt incluse persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani, aflate în evidenţa medicilor de familie cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei uman; gravide; adulţii şi copiii rezidenţi în instituţii de ocrotire socială, persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, precum și persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.

Este foarte important ca personalul medical din secțiile cu mare risc de contaminare și transmitere a virusului să se vaccinze cu prioritate. Dacă vor fi cazuri de refuz, aceștia își vor asuma, sub semnătură, riscurile și consecințele care pot apărea din cauza lipsei imunizării. Pe 15 octombrie așteptăm a doua tranșă de vaccin, care va fi distribuit cu prioritate instituțiilor de ocrotire socială și medicilor de familie pentru vaccinarea persoanelor cu vulnerabilitate mare, iar începând cu a treia tranșă, toate persoanele incluse în catagrafiile realizate de medicii de familie vor avea posibilitatea să se imunizeze”, a precizat dr. Carmen Scântei, exprimându-și speranța că, în acest sezon, când vaccinul ajunge în teritoriu în perioada optimă, mult mai multe persoane din categoriile de risc se vor vaccina, iar în acest fel vor fi evitate situațiile în care acestea vor fi expuse unor complicații sau chiar riscului de deces.

 

Medicii ne recomandă să avem grijă de sistemul imunitar și să ne pregătim pentru sezonul gripal. Vaccinarea este cea mai eficientă armă în „bătălia” cu gripa. Specialiștii atrag atenția că ideal ar fi ca vaccinarea să fie efectuată în fiecare an, în luna octombrie. În funcție de tipul de virus care circulă în fiecare an, sezonul de gripă durează din octombrie până în mai.

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. „Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă sunt principalele măsuri pe care oricare dintre noi este necesar să le respectăm, pentru a ne feri de virusuri”, mai spune epidemiologul-șef al DSP Buzău.

În ceea ce privește virusurile gripale, dr. Scântei spune că acestea „sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an unele noi, de aceea este necesară vaccinarea în fiecare an”, menționând că majoritatea vaccinurilor împotriva gripei sezoniere oferă protecție împotriva a trei tulpini ale virusului gripal: două tulpini A și o tulpină B.

Din perspectiva sănătății publice, imunizarea are ca rezultat o reducere substanțială a numărului cazuri de gripă și a celor de spitalizare asociată gripei.

Ministerul Sănătății a contractat, pentru acest sezon, un milion de doze de vaccin gripal.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*