DSP Buzău a primit o nouă tranșă de vaccin gripal. 10.000 de doze vor ajunge la medicii de familie

17 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Vaccinul a ajuns ieri la Direcția de Sănătate Publică, iar începând de astăzi, medicii de familie sunt așteptați să le preia, pentru a le administra pacienților din grupele de risc.

 

Deși cu o mică întârziere față de termenul stabilit inițial, cea de-a patra tranșă de vaccin gripal a ajuns la Buzău la începutul acestei săptămâni, astfel că medicii de familie pot continua campania de imunizare a persoanelor aflate în grupele de risc.

Dr. Carmen Scântei, coordonatorul Compartimentului Epidemiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, a precizat că în cursul zilei de luni au fost primite 10.000 de doze de vaccin, care vor fi folosite pentru imunizarea pacienților cu boli cronice și a persoanelor cu vârste peste 65 de ani, care fac parte din categoriile de risc și beneficiază gratuit de vaccin.

Imediat ce dozele au fost recepționate, DSP i-a informat pe medicii de familie, care astăzi au ți început să le ridice, pentru a le administra pacienților pe care îi au în evidență, în perioada optimă.

 

Această nouă tranșă vine după cea primită în cursul lunii octombrie, când județului Buzău i-au fost repartizate 10.990 de doze. Anterior, DSP Buzău mai primise o primă tranșă de 7.200 de doze de vaccin gripal, urmată de o transă de 1.450 de doze destinate imunizării copiilor.

Prima tranșă a fost utilizată exclusiv pentru vaccinarea personalului medical, iar odată cu primirea celor 10.990 de doze din cea de-a doua s-a trecut și la imunizarea unei părți a pacienților din grupele de risc. Lotul de vaccin sosit ieri era așteptată la începutul acestei luni, dar întârzierea nu a afectat semnificativ derularea campaniei de vaccinare la nivelul județului, la termenul respectiv existând încă în stoc câteva doze rămase din tranșa precedentă.

Cu cele 10.000 de doze primite acum, dr. Carmen Scântei spune că nu vor exista probleme în ceea ce privește necesarul de vaccinuri, deși cererea este mai mare decât în anii precedenți. De altfel și numărul de doze comandat de DSP Buzău este aproape dublu față de cel solicitat în anii anteriori, fiind vorba de 60.000 de doze solicitate la Ministerul Sănătății.

 

Până la acest moment, la Buzău au ajuns aproximativ jumătate din dozele de vaccin solicitate, iar epidemiologul șef al DSP spune că nu sunt motive de îngrijorare în ceea ce privește restul dozelor care urmează să fie trimise, dat fiind faptul că Ministerul Sănătății a achiziționat pentru acest sezon 3 milioane de vaccinuri, de două ori mai mult față de sezonul trecut.

Constatăm că anul acesta am avut o cerere mai mare pentru vaccin din partea populației, iar asta este foarte bine, pentru că înseamnă că oamenii au înțeles că vaccinarea este benefică. Din păcate este și contextul acesta al pandemiei, care i-a convins pe mulți să se vaccineze antigripal, dar tot e bine, pentru că înseamnă că și-au dat seama ca vaccinul le face bine. Dacă ar fi fost convinși că le face rău nu ar fi cerut să se vaccineze. Până în acest moment nu avem nici un caz de gripă în județ, iar dacă vaccinarea va merge în același ritm, sper că nici nu vom avea mari probleme din cauza gripei sezoniere”, a declarat dr. Carmen Scântei.

Cei care nu beneficiază de vaccinare gratuită au în continuare mari dificultăți în a găsi vaccinul în farmacii, din cauza cererii foarte mari din acest sezon. Până acum, în farmacii au ajuns circa 700.000 de doze, care s-au epuizat rapid, chiar dacă stocul a fost de trei ori mai mare decât în anii precedenți. În perioada următoare, farmaciile urmează să mai primească un lot de 200.000 de doze, dar nici acestea nu vor satisface în totalitate cererea de pe piață.

 


Adaugati un comentariu


 

*