Competențele medicilor care îngrijesc pacienți Covid-19 vor fi extinse, în perioada pandemiei

17 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Propunerea a venit din partea Colegiului Medicilor din România și a fost agreată de ministrul Sănătății, care va iniția demersurile necesare în acest sens.

 

În condițiile creșterii numărului de pacienți cu Covid-19, coroborată cu lipsa de personal medical și epuizarea celor aflați în prima linie de la izbucnirea pandemiei, tot mai mulți medici cu alte specializări decât cea de infecționist doresc să se implice în îngrijirea acestor pacienți. Mulți dintre ei deja o fac, în spitalele Codid-19 și în cele în care nu există personal suficient, însă își doresc să existe o reglementare clară a activității lor în aceste condiții excepționale. Teoretic, aceștia își depășesc competențele implicându-se în îngrijirea pacienților cu Covid-19, însă nu li se poate reproșa acest lucru, acum, când este atâta nevoie de personal medical. Cu toate acestea, medicii aflați într-o astfel de situație nu vor să se bazeze doar pe declarații și asigurări verbale, ci doresc o reglementare legislativă concretă, care să le dea dreptul să își extindă competențele în această perioadă, pentru a putea profesa în prima linie.

Pe adresa Colegiului Medicilor au fost primite mai multe sesizări în acest sens, iar organizația profesională a demarat demersurile necesare.

 

Dr. Daniel Coriu

Astfel, reprezentanții Colegiului Medicilor au întocmit un set de propuneri care să fie incluse într-o viitoare ordonanță de urgență. Acestea fac referire strictă la asigurarea resurselor de personal medical și la suspendarea, în perioada pandemiei, a restricţiilor de acordare a asistenţei medicale numai în domeniul competenţei înscrise în avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor.

În acest moment mulţi dintre colegii noştri medici, aflaţi în prima linie în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, nu sunt apăraţi în exercitarea profesiei de către o reglementare care să acopere situaţiile în care, deşi au o anumită specialitate, este nevoie să depăşească această competenţă înscrisă în avizul de liberă practică, mai ales pe fondul unor resurse medicale limitate, inclusiv resurse umane” a declarat în acest sens președintele Colegiului Medicilor, dr. Daniel Coriu.

 

Acesta a avut ieri o întâlnire cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cu care a discutat problema, prezentându-i propunerile Colegiului Medicilor în acest sens. Ministrul s-a declarat de acord cu punctele de vedere ale reprezentanților Colegiului Medicilor, dând asigurări ca va începe demersurile necesare. Mai întâi este nevoie de obținerea avizului juridic, după care propunerile vor fi incluse într-un proiect de ordonanță de urgență pe care Ministerul Sănătății îl va înainta spre aprobare către Guvern.

Președintele Colegiului Medicilor a mai precizat că aceste modificări nu sunt echivalente cu suspendarea malpraxisului și nu asigură imunitate medicilor în cazul unor erori medicale comise de aceștia. „Propunerea transmisă Ministerului Sănătăţii vine în urma a numeroase sesizări venite din partea medicilor din teritoriu, care au informat Colegiul Medicilor din România despre situaţia actuală: deşi vor să se afle în continuare în prima linie a luptei împotriva COVID-19, să îşi îndeplinească profesia cu dedicare şi să îngrijească pacienţii care au atât de mare nevoie de ei, vor să existe şi o reglementare clară a activităţii lor în aceste situaţii excepţionale”, a mai declarat dr. Daniel Coriu.

 


Adaugati un comentariu


 

*