Varstnicii buzoieni, sarbatoriti la Consiliul Judetean

3 octombrie 2017 | 0 comentarii |

Batranii aflati in centrele de asistenta sociala ale DGASPC s-au intalnit ieri cu presedintele institutiei, iar astazi, membrii Consiliului Judetean al Varstnicilor au fost invitati la o sedinta festiva.

 

In prima zi a lunii octombrie a fost marcata Ziua Persoanelor Varstnice, ocazie cu care autoritatile administratiei locale din Buzau au desfasurat o serie de activitati dedicate bunicilor. Aproape 250 de bunici din judet au fost oamagiati de Consiliul Judetean si li s-au oferit  pachete cu alimente, alaturi de urarile de bune si sanatate pe care autoritatile locale le-au adresat in semn de respect. Astfel, in cursul zilei de ieri, presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu, s-a intalnit cu varstnicii internati in centrele sociale din subordinea DGASPC Buzau, intalnire ce a avut loc la initiativa conducerii institutiei de asistenta sociala. Presedintele Consiliului Judetean chiar i-a felicitat pe reprezentantii DGASPC pentru aceasta initiativa, mentionand ca a fost vorba de o intalnire intr-un cadru mai putin oficial, organizata in aer liber, la Smeeni. cu aceasta ocazie varstnicii din centrele DGASPC putand socializa si sa stea de vorba cu presedintele Consiliului Judetean, subiectele discutiilor fiind dintre cele mai diverse.

 

Astazi a venit si randul varstnicilor care isi traiesc aceasta perioada a vietii in mijlocul familiei. Aproximativ 70 de pensionari au fost invitati la Consiliul Judetean, pentru a participa la o sedinta festiva si a se intalni cu presedintele institutiei, care a tinut sa-i felicite personal, ca si in anii precedenti. 

La eveniment a participat si parintele Mihai Milea, cel care prin Fundatia Sfantul Sava are grija de zeci de batrani singuri si neajutorati din judet si care astazi i-a binecuvantat pe buncii care au fost prezenti la Consiliul Judetean.

Prezenta a fost si Emilia Mihalascu, ofiter in cadrul Compartamentului de Analiza si Prevenire A Criminalitatii  de la IPJ Buzau, care in contextul Saptamanii Prevenirii Criminalitatii i-a consiliat pe varstnici in vederea evitarii unor situati in care ar putea ajunge victime ale infractorilor, avand in vedere ca fac parte dintr-o categorie de persoane mai vulnerabile.

Toti cei prezenti i-au felicitat pe varstnici cu ocazia zilei lor, iar la finalul intalnirii, odata cu urarile de sanatate si viata lunga, linistita si fara griji, acestia au primit, din partea Consiliului Judetean, pachete cu cadouri care sa le faca ziua mai frumoasa.

 

Pentru batranii internati in Centrul de Persoane Varstnice de la Vintila Voda, sarbatorarea nu a fost insa la fel de fericita. Acestia traiesc in fiecare zi cu teama ca ar putea ramane pe drumuri, in cazul in care unitatea se va inchide, din lipsa de fonduri.

Centrul de asistenta sociala pentru varstnici se afla in administrarea Consiliului Local al comunei, care insa nu il mai poate sustine financiar. Pana acum, autoritatile locale s-au mai descurcat datorita sprijinului pe care l-au primit de la Consiliul Judetean, insa pentru ca acest sprijin nu a mai putut fi acordat, centrul se afla, in prezent, in pericol de a fi inchis.

In legatura cu acest subiect, Petre Emanoil Neagu a declarat astazi ca singura solutie pentru salvarea centrului ar fi trecerea acestuia in subordinea Consiliului Judetean, ca structura administrata de DGASPC. Astfel, administratia locala judeteana ar avea baza legala pentru a aloca fondurile necesare functionarii centrului, iar unitatea ar fi salvata de la desfiintare. In acest sens, presedintele Consiliului Judetean a precizat ca pe ordinea de zi a sedintei de consiliu din aceasta luna ar urma sa se afle si un proiect de hotarare privind trecerea acestui centru in administrarea DGASPC, exprimandu-si speranta ca proiectul va trece de votul consilierilor.

 


Adaugati un comentariu


 

*