Veterinarii Baraganului, pregatiti pentru Europa

29 decembrie 2015 | 0 comentarii |

elevi-veterinari1Putine sunt liceele din judetul Buzau si, probabil, din intreaga tara, care nu pot spune ca pregatesc elevii nu doar teroretic, ci le ofera sansa, inca de pe bancile scolii, de a face practica in domeniul pentru care se pregatesc sau chiar de a pipai un contract de munca.

Din campia Baraganului vorbim astazi despre sanatate in alt fel, ne referim la micii veterinari care invata sa ingrijeasca sanatatea animalelor intr-un mod european. Concret, spune profesorul Doina Musat, de la Liceul Tehnologic Agricol Smeeni, 120 de elevi de la cinci licee, din patru judete, aflate in trei regiuni diferite ale Romaniei, mai exact, Colegiul Agricol „Sandu Aldea” din Calarasi care si coordoneaza proiectul, Colegiul Agricol „Viaceslav Harnaj” din Bucuresti, cel din Liceul Tehnologic Agricol Smeeni, Liceul Tehnologic „Victor Frunza” din Rm. Sarat si Colegiul Tehnic „Pontica” din Constanta fac parte dintr-un proiect Erasmus de practica pentru eurocompetente profesionale in agricultura.

 

la o ferma portughezaAm primit invitatia profesorului de a afla despre un astfel de proiect cu un interes aparte, pentru ca deja liceele tehnologice fara practica nu mai pot fi competitive in piata fortei de munca. Si as aminti in acest context clasa speciala de invatamant profesional de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Buzau. Profesorul Scurtu mi-a spus, cu catva timp in urma, ca toata clasa care va absolvi in acest an a primit contracte de munca in domeniul electricitatii la companii private din zona Buzaului.

Proiectul de la Smeeni a inceput pe 1 iunie 2015 si se va termina in ultima zi din mai 2017, iar Comisia Europeana finanteaza practica acestor elevi in Spania si Portugalia cu peste 300.000 de euro.

In mod clar, europenii ofera acesti bani elevilor din cele cinci licee cu profil agricol pentru a deveni competitivi in campul muncii la terminarea studiilor, intocmai cum spuneam despre clasa de profesionala de la Moisil. Si au mai avut ei, europenii, un argument cand au ales licee din zona de sud-est a Romaniei, zona cunoscuta pentru potentialul agricol, dar si pentru peste 30 la suta somaj in randul tinerilor.

 

practica-ferma vitei PortugaliaSi mai concret, aflu de la profesorul Doina Musat, elevii merg in unitati de crestere a animalelor si asista la modul de ingrijire alacestora, dar invata si sa aplice metode actuale de reproductie in domeniu, merg in abatoare si unitati de prelucrare ale produselor animaliere si examineaza animalele de macelarie si carnea ulterior procesata.

Practica europeana are loc in sase fluxuri, iar elevii sunt in permanenta insotiti de zece cadre didactice din tara noastra. In demersul acesta euroepan, elevii au parte si de sustinere din Portugalia si din Spania.

O scoala veterinara privata din Montijo, Portugalia, primeste 80 de elevi, in patru fluxuri, pana la final de proiect, pentru a le arata cum se produce si se prelucreaza carnea la ei. De asemenea, o institutie de tip centru de formare, privata si nonprofit, din Spania, primeste alti 40 de elevi, in doua fluxuri, pentru a face cate trei saptamani de practica, tot in unitati de productie si prelucrare a carnii.

 

elevi-Agricol-SmeeniElevii din Smeeni spun ca au vazut, spre exemplu, in Portugalia, in mod clar cum se hranesc animalele, eficient si sanatos, potrivit cerintelor actuale la nivel european. Au inteles ca aceste cunostinte pe care le dobandesc, vazand „pe viu” cum si de ce se intampla ce se intampla, le vor fi necesare la momentul angajarii in tara noastra. Totodata, au si putut comunica si afla despre culturi diferite.

Poate cel mai important castig, o recunsoc cativa dintre elevi, este faptul ca ei provin din mediul rural si cu greu reusesc sa devina egali celor de la oras, asa ca aceasta practica le ofera mai multa siguranta, mai multa incredere in ei insisi, atat in ceea ce priveste meseria pe care o invata, cat si comportamentul pe care trebuie sa il aiba in societate.

Practica in strainatate inseamna si rezultate scolare notabile obtinute de elevii de la Smeeni, spre exemplu, si care, in plus, vor fi consemnate in documentele scolare, adica in catalog.

 

In aeroport spre PortugaliaPentru cel de-al doilea pilon al proiectului Erasmus, cu deplasarea in Portugalia, profesoarele Petre Gherghinica si Constantin Dumitra, reprezentante ale Colegiului Agricol ,,Sandu Aldea’’ din Calarasi au stabilit, impreuna cu conducerea Liceului Tehnologic Agricol Smeeni, reprezentat prin directorul Serban Bebi, ultimile formalitati. Au fost cate cate opt elevi si un profesor insotitor de la fiecare scoala, in fiecare flux, si inca un lot de 16 elevi si doua cadre didactice in alt lot, care au plecat in fermele europene moderne.

De la Smeeni, profesorul inginer Doina Musat a insotit grupul de elevi in Montijo, iar in zilele libere spune ca elevii viziteaza centre culturale, gradini zoologice si botanice si alte obiective turistice si culturale. „Avand si experienta fluxurilor precedente din proiectul ERASMUS +  «Aripi peste Baragan – Eurosanse pentru succes», derulat in perioada 2014 – 2015, la care au participat si din partea scolii noastre 25 de elevi si un cadru didactic, apreciem ca obiectivele  propuse vor fi atinse in totalitate si in acest flux”, precizeaza profesorul Doina Musat.

 

student medicina veterinaraIn concluzie, acesti elevi din campia Baraganului, potrivit studiilor, vor deveni tehnicieni veterinari. Dar fara practica, intrarea in campul muncii le-ar fi fost mai dificila. Iar sporul dat de prezenta lor in ferme performante din tari precum Portugalia si Spania este un atuu de care se vor folosi la angajare, dar care-i va obiga sa aplice ceea ce-au invatat in strainatate si atunci cand vor fi solicitati sa vindece oile dintr-o stana in care acestea au suferit de frig ori au capatat vreo boala care face ravagii.

Nu zic acum ca ar fi o datorie morala a scolilor romanesti, dar cred ca astfel de bune practici ar trebui sa aiba loc la fiecare liceu si mai ales in cele tehnologice, pentru ca altfel riscam sa avem iarasi generatii intregi de economisti sau juristi, precum odinioara, in  timp ce ca sa gasesti un electrician, un instalator sau un alt meserias trebuie sa te dai peste cap.

La cat de mult se dezvolta insa in ultina vreme sectorul agricol, e musai ca fiecare ferma sa aiba propriul medic si cel putin un tehnician veterinar. Si, cine stie, unii dintre ei poate chiar isi vor exersa talentul si cunostintele, undeva, intr-o ferma moderna din Europa sau intr-o clinica veterinara in care animalutele au nevoie de toata atentia si ingrijirea.

 


Adaugati un comentariu


 

*