Victor Negrescu somează UE să acorde mai mulți bani turismului și transporturilor din România

5 mai 2022 | 0 comentarii |

Europarlamentarul social-democrat a solicitat Uniunii Europene, în plenul legislativului european de la Strasbourg, să sprijine turismul şi transporturile din România, subliniind că ambele sectoare sunt puse sub presiune şi că este nevoie de instrumente europene pentru a sprijini demersurile realizate de autorităţile din România.

 

Războiul din Ucraina a creat o presiune suplimentară asupra turismului şi transporturilor, grav afectate de pandemie, pentru care trebuie să găsim soluţii. În ţara mea, România, aflată la frontiera cu Ucraina, au existat costuri importante în aceste două domenii. (…) Avem nevoie de mai multă flexibilitate din partea Comisiei Europene şi de resurse suplimentare pentru a asigura fluxurile de transport necesare atât Ucrainei, cât şi ţărilor din Estul Europei, de care depind rezilienţa şi stabilitatea comercială a întregii Uniuni”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, într-un comunicat oficial.

 

Reprezentantul României în Parlamentul European a evidenţiat efectele pe care războiul din Ucraina le are asupra turismului şi transporturilor şi eforturile autorităţilor române în acest context. „Am cunoscut o scădere a turismului internaţional, turiştii externi fiind speriaţi de ce se întâmplă în regiune. De aceea, avem nevoie de noi instrumente europene de sprijin şi am cerut o linie bugetară dedicată”, a spus europarlamentarul român.

 

În ceea ce priveşte transportul, Negrescu a subliniat că România a trebuit să preia o parte din ceea ce se transporta în Ucraina, iar după începerea războiului, traficul de mărfuri în Portul Constanţa a crescut cu opt procente, de la 33 de nave pe zi la 50, astfel că este nevoie de sprijin european pentru a susține marinarii și transportatorii ucraineni.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România a alocat fonduri suplimentare pentru aceste noi nevoi pe zona de transport, însă este nevoie şi de sprijin european. Nu doar mărfurile sunt importante. Trebuie identificate soluţii şi pentru marinarii sau transportatorii ucraineni care nu mai au unde să se întoarcă”, a explicat europarlamentarul social-democrat, raportor alternativ pentru bugetul european.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*