Zâmbete de… melc

28 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Doi melci merg pe marginea drumului.

Primul melc spune:

– Ce bine că mergem încet…

Cel de-al doilea întreabă:

– De ce e bine?

– Pentru că am luat-o într-o direcție greșită, răspunde celălalt.

***

Un melcişor se roagă de mama lui:

– Mamă, lasă-mă, te rog, să trec calea ferată!

– Acum nu se poate, Fulgeraşule dragă. Peste cinci ore vine un tren.

***

O soţie însărcinată se trezeşte în miez de noapte:

– Bărbate, am mare poftă de melci!

Bărbatul pleacă în parc, găseşte câţiva melci pe care-i pune în buzunar, dar în drum spre casă se întâlneşte cu o fostă iubită care îl invită la ea acasă.

Bărbatul acceptă, petrece noaptea la ea și își dă seama, dimineaţă, că a uitat de soţie. Ajunge acasă, scoate toţi melcii din buzunar şi îi aşază în faţa uşii.

– Unde ai fost, nenorocitule?

– Hai, băieţi, hai, că mai aveţi un pic…

***

Concurs de strâns melci. Participă un moldovean, un oltean şi un ardelean.

Primul concurent, moldoveanul, pleacă la semnalul de start şi după o oră se întoarce cu un butoi cu melci.

Juriul, impresionat, îl felicită.

Al doilea, olteanul, pleacă şi ăsta, iar după o oră se întoarce cu două butoaie şi două găleţi de melci.

Juriul rămâne uimit!

În sfârşit vine rândul ardeleanului. Pleacă și el, trece o oră, trec două, trec zece, iar după 12 ore se întoarce fără nici un melc.

Ceilalţi îl întreabă:

-Băi, omule, cum nu ai reuşit sa prinzi nici un melc în 12 ore?

La care ardeleanul de gândeşte şi zice domol:

-Napăi, eu am văzut mai mulți, dar cum mă uitatm la unul și îl ocheam, când mă aplecam să îl iau, melcul „ţuşti!” în tufiş!

***

Pe stradă, două broaşte ţestoase aflate sub influenţa alcolului şi puse pe harţă, agresează un melc. După ce îl bat măr, de îl lasă plin de sânge şi cu casa spartă, pleacă…

Apare un poliţist. Vădit impresionat de ceea ce vede, întreabă:

– Cine te-a bătut, melcule?

– Nu ştiu, domnule poliţist! Totul s-a petrecut atât de repede…

 

Aceasta este o rubrică de bancuri / pamflet și trebuie tratată ca atare.

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*