Ziua Culturii Naționale și 173 de ani de la nașterea lui Eminescu, marcate de instituțiile de cultură și de cei ce simt românește

14 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

La Buzău, Muzeul Județean de Istorie, Biblioteca „V. Voiculescu” și Teatrul „George Ciprian”, instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean, au pregătit o serie de evenimente de excepție pentru iubitorii de cultură. 

 

Ziua de 15 ianuarie, declarată Ziua Culturii Naţionale începând cu anul 2010, este data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Această zi a devenit nu numai ziua în care românii îl celebrează pe marele creator, ci şi o zi de reflecţie asupra românismului și a culturii române, dar şi a unor proiecte culturale deosebite.

Unul dintre cele mai prețioase bunuri ale acestei națiuni este, fără-ndoială, Cultura Română! Duminică, mai mult ca oricând, va fi prezent în mintea și în sufletul nostru cel care a marcat societatea românească prin opera sa, Ziua Culturii Naționale fiind în mod special aleasă în ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu, un reprezentant universal al culturii noastre. Va fi o zi de dublă sărbătoare, în care aș vrea să simțim cu adevărat bucuria și semnificația unui asemenea moment și să ne amintim că principalul liant al unei societăți este și trebuie să rămână Cultura. Să ne lăsăm, așadar, încântați și alinați de tot ceea ce ne oferă, înclinându-ne în fața celor care fac posibil acest miracol”, a transmis Ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu.

Ministerul Culturii organizează, la Opera Națională București, pe 15 ianuarie 2023, la ora 19:00, un spectacol susținut de Corul și Orchestra Operei Naționale București, dirijor – Daniel Jinga. Spectacolul va fi transmis, în direct, pe posturile TVR1, TVR Cultural și TVR Moldova (începând cu ora 19:00).

 

Și pentru ca buzoienii să se bucure de aceste evenimente definitorii pentru românism și românitate, instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Buzău organizează o serie de evenimentele dedicate celor două evenimente inseparabile, Ziua Culturii Române și Ziua Eminescu.

La Muzeul Județean Buzău, Ziua Culturii Naționale începe duminică, la ora 10.00, cu Conferința de presă anuală a Muzeului Județean Buzău și lansarea Ofertei culturale, educative și științifice pentru anul 2023.

La ora 10.30 va avea loc o Lansare de carte științifică: „Mousaios”, nr. XXV/2022; „Analele Buzăului”, nr. XIV/2022 și „Catalog de Restaurare. Patrimoniul cultural a doua viață”, nr. III/2021-2022.

La ora 11.00 are loc Prezentate de carte științifică din biblioteca Mousaios premiată în anul 2022:

Dr. Mihai Constantinescu (Institutul de Antropologie Francisc Reiner București), „Începuturile culturii Monteoru. Așezarea de la Năeni Zănoaga. Cetatea 2” – premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române;

Dr. Daniel Garvăn (Muzeul Județean Buzău), „Valea Călmățuiului în Neo-Eneolitic” – premiul „Ion Spiru” al Muzeului Județean Teleorman.

Evenimentele vor continua cu Vernisajul expoziției temporareDescoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”, începând cu ora 11.30.

Toate sediile Muzeului Județean vor putea fi vizitate, duminică, gratuit.

 

Teatrul „George Ciprian”, în parteneriat cu Liceul de Arte „Margareta Sterian oferă buzoienilor duminică, 15 ianuarie, de la ora 11.00, un Recital de Muzică și Poezie, susținut de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău. La eveniment va putea participa, gratuit, orice buzoian care iubește cultura și vrea să particpe la marcarea Zilei Culturii Naționale 2023 și a celor 173 de ani care au trecut de la nașterea poetului național Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale, care se sărbătorește în fiecare a la 15 ianuarie, începând cu 2011, a fost adoptată prin lege, de Parlamentul României, la inițiativa Academiei Române, care a considerat că nu putea fi aleasă o dată mai potrivită pentru aceasta decât ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, pentru ceea ce a însemnat Eminescu în cultura ţării, care „nu doar a contribuit enorm la formarea limbii române moderne, ci în opera sa dovedeşte că nu era străin nici de cunoştinţele ştiinţifice de bază din vremea sa”.

 

Difuzarea spectacolor ONLINE – producții ale Teatrului „George Ciprian”, începe duminică, 15 ianuarie, de la ora 9.00:

* „Omul cu mârțoaga”, de George Ciprian, în regia lui Dan Tudor, are în dstribuție de excepție: Dan Tudor, Marius Bodochi, Ana Ioana Macaria, Adrian Păduraru, Afrodita Androne, Gabriel Fătu, Orodel Olaru, Florin Dobre, Teodor Dincă, Francesca Barbacariu, Iulia Neacsu, Vlad Vîlciu.

* „Conu’ Leonida, de I. L. Caragiale, în regia lui Gabriel Radu, îi are ca protagoniști pe: Alex Bogdan, Vlad Drăgulin, Ștefan Pavel, Silviu Mircescu, Alina Rotaru, Alex Călin, Alina Suărăsan.

* „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în regial lui Gabriel Radu, îi aduce la rampă pe: Alex Bogdan, Vlad Drăgulin, Ștefan Pavel, Silviu Mircescu, Alina Rotaru, Alex Călin, Alina Suărăsan.

* „Despre Iubire sau așa ceva…”, de Cosmin Teodor Pană, în regial lui Vlad Trifaș, îi aduce în fța publicului, virtual, pe: Bogdan Farcaș, Vlad Drăgulin, Paula Chirilă, Stefan Pavel, Bianca Cuculici, Anca Dinicu, Raluca Cornea, Cosmin Teodor Pană, Octavian Costin.

* „Angajare de clovn”, de Matei Vișniec, în regia lui Daniel Bucur, îi are ca protagoniști pe: Magda Catone, Paul Chiribuță și Gavril Pătru.

 

La Biblioteca Județeană „Vasile Voieculescu”, seria de manifestări dedicate evenimentului a demarat încă de pe 12 ianuarie, când reprezentanți ai instituției de cultură le-au citit povești copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 18 din municipiu. Cele două grupe de preșcolari, care au participat la eveniment, vor fi invitații bibliotecii, luni, 16 ianuarie, ocazie cu care cei mici vor vizita secțiile instituției și vor lua parte la activități specifice dedicate copiilor.

Tot la sediul central al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”, de la Galleria Mall, este deschisă, în perioada 10-20 ianuarie, o expoziție de carte dedicată poetului național, Mihai Eminescu.

În Corpul B al Bibliotecii, din cartierul Poștă, a avut loc vineri, 13 ianuarie, manifestarea „Trecut-au anii”, realizată în parteneriat cu Liceul Tehnologic „D. Filipescu”, unde elevi și profesori au fost invitați să viziteze și cele două expoziții organizate de bibliotecarii buzoieni: o expoziție de carte și expoziția „Eminescu în presa de la începutul secolului XX”, conținând extrase din periodicele aflate în colecțiile Bibliotecii Județene.

Nu n ultimul rând, elevii Liceul Tehnologic „D. Filipescu” au pregătit proiecții Power Point despre viața și opera lui Mihai Eminescu, versuri și eseuri despre poetul național. Bibliotecarii i-au provocat, în final, la un concurs de cunoștințe având ca temă „Opera lui Mihai Eminescu”.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*