Ziua Internaţională a Tiroidei

Medicii endocrinologi atrag atenția că, nediagnosticate, bolile tiroidiene pot cauza complicaţii grave, ce duc la creșterea riscului de deces cardiovascular, iar bolile endocrine sunt asociate cu 400 de boli rare și cu unele tulburări psihice.

 

Astăzi este marcată în întreaga lume Ziua Mondială a Tiroidei. Evenimentul, ajuns la a 14-a ediție, a fost marcat și în cadrul Congresului European de Endocrinologie (ECE 2022) de la Milano, Italia, în perioada 21-24 mai. Zila Internațională a Tiroidei a fost instituită în 2008, cu scopul de a arăta importanţa diagnosticului precoce şi la timp al unei suferinţe tiroidiene, de a sublinia importanţa tratamentului rapid şi performant al afecţiunilor acestei glande endocrine şi, nu în ultimul rând, de a atrage atenţia asupra importanţei profilaxiei în patologia tiroidiană.

Demersul aparține Thyroid Federation International care și-a propus ca astfel să aducă în prim-plan informaţii privind afecţiunile glandei tiroide şi provocările cu care se confruntă persoanele care suferă de aceste afecţiuni și este susținut de societăți medicale din Europa, America Latină, Asia, Canada și Statele Unite.

Săptămâna Internațională de Conștientizare asupra Tiroidei a fost marcată printr-o serie de dezbateri științifice la Congresul European de Endocrinologie (ECE 2022) care a avut loc la Milano, Italia, în perioada 21-24 mai.

 

Prof. dr. Catalina Poiana

Tot la Congresul de la Milano, Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), împreună cu Fundația Europeană pentru Hormoni și Metabolism (Fundația ESE) și societățile partenere au lansat și prima ediție a Zilei Europene a Hormonilor, pe 23 mai.

Într-un comunicat remis de Societatea Română de Endocrinologie se menționează că „Ziua Europeană a Hormonilor este dedicată creșterii gradului de conștientizare a factorilor de decizie europeni și naționali, precum și a publicului, cu privire la rolul semnificativ pe care îl au hormonii asupra sănătății și bunăstării, dar și în prevenirea, tratarea și traiul cu numeroase boli – inclusiv unele dintre cele mai răspândite afecțiuni din lume”.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Societăţii Române de Endocrinologie (SRE), transmite că „deși mulți oameni au o idee de bază despre ce sunt hormonii, este posibil să nu înțeleagă complet funcția lor și cât de importanți sunt pentru sănătate. Din acest motiv, Societatea Română de Endocrinologie își alătură vocea demersurilor internaționale în conștientizarea Zilei Europene a Hormonilor”.

 

Potrivit site-ului Societății Europene de Endocrinologie (ESE) „există o lipsă de cunoștințe despre beneficiile unei bune sănătăți endocrine și contribuția acesteia la bunăstarea noastră generală. Ziua Europeană a Hormonilor încearcă să abordeze acest lucru” și subliniază că, în 2022, accentul este pus pe factorii de decizie europeni și naționali, oferindu-le informații despre rolul hormonilor și despre importanța îmbunătățirii sănătății endocrine.

Scopul este ca aceștia să acorde o atenție deosebită hormonilor atunci când elaborează politici care vor îmbunătăți sănătatea generală a sistemului endocrin a populației și vor crea modalități de a aborda provocările societale și de sănătate cauzate de unele dintre cele mai răspândite boli și de asemenea un grup de peste 400 de boli rare legate de sistemul endocrin”, potrivit ESE.

 

Endocrinologia este studiul hormonilor din corpul uman și rolul lor în sănătate și boală.Sistemul endocrin este o rețea de glande și organe. Folosește hormoni pentru a controla și coordona metabolismul corpului, nivelul de energie, reproducerea, creșterea și dezvoltarea, răspunsul la răni, stres și starea de spirit. Hormonii sunt esențiali pentru supraviețuirea noastră de zi cu zi. Bunăstarea noastră generală este determinată de acești mesageri biologici din momentul în care ne naștem până la ultimele noastre zile de viață”, potrivit www.europeanhormoneday.org.

Cele mai frecvente afecțiuni ale glandei tiroide sunt: hipertiroidismul (creșterea anormală a activității metabolice a glandei endocrine), hipotiroidismul (scăderea anormală a activității glandei tiroide), tiroiditele (afecțiuni caracterizate prin inflamația de diferite cauze a țesutului glandei endocrine) și cancerul tiroidian.

În multe cazuri, simptomele afecţiunilor tiroidiene pot fi confundate cu efectele unui stil de viaţă dezorganizat, iar pacienţii întârzie prezentarea la medic. Medicii endocrinologi atrag atenția că, nediagnosticate, bolile tiroidiene pot cauza complicaţii grave, cele mai frecvente fiind bolile sistemului cardiovascular (HTA, ateroscleroza, fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă) ce duc la creșterea riscului de deces cardiovascular. Asociate cu bolile endocrine sunt, de asemenea, unele tulburări psihice.

 

O meta-analiză publicată în 2014 estimează o prevalență de 6,71% pentru disfuncțiile nediagnosticate ale glandei tiroide în Europa, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din totalul afecțiunilor tiroidei, 80% dintre acestea aflându-se în stadiu subclinic, în care depistarea lor este posibilă doar prin analize de laborator și/sau evaluări imagistice.

O altă meta-analiză efectuată în 2019, care a inclus 20 de studii, evidențiază o prevalență de 4,7% a hipotiroidismului total nediagnosticat (subclinic + clinic) în Europa, cu o prevalență de 0,65% a hipotiroidismului clinic nediagnosticat și 4,11% prevalența hipotiroidismului subclinic nediagnosticat.

La nivelul țării noastre, cele mai recente date referitoare la incidența afecțiunilor tiroidiene sunt din 2016, când s-au înregistrat 83.413 de cazuri noi de afecţiuni ale glandei tiroide, dublu față de anul 2010. 12.577 dintre acestea au fost cazuri noi de hipotiroidie, iar 9.575 au fost cazuri noi de hipertiroidie. În 86% din cazuri pacienţii au fost femei, ceea ce confirmă incidența mai mare a disfuncțiilor tiroidiene în cazul acestora.

 

Principalele simptome ale bolilor tiroidiene includ fluctuații în greutate, tulburări de tranzit intestinal, oboseală cronică, depresie, irascibilitate, stare de somnolență sau dimpotrivă, insomnie, palpitații, iar în cazul femeilor pot apărea și tulburări ale ciclului menstrual și lipsa libidoului.

Nediagnosticate, bolile tiroidiene pot cauza complicaţii grave. Atât producţia scăzută de hormoni tiroidieni – hipotiroidia – cât şi cea ridicată – hipertiroidia – afectează în primul rând metabolismul pacientului. De aceea, afecţiunile tiroidiene cauzează cel mai des boli ale sistemului cardiovascular precum ateroscleroza, fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă şi duc la mărirea riscului de deces cardiovascular. De asemenea, şi unele tulburări psihice sunt asociate cu bolile endocrine”, a mai precizat dr. Cătălina Poiană.

Tiroida este o glandă în formă de fluture situată la baza gâtului, în faţa traheei şi este esenţială în buna funcţionare a organismului. Aceasta pentru că hormonii tiroidieni influenţează consumul de energie, temperatura corpului şi ritmul bătăilor inimii.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*