Ziua Națională dă startul Sărbătorilor de Iarnă la Buzău

28 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

Parada de 1 Decembrie va fi urmată de tradiționala fasole cu afumătură, concerte, vizite gratuite la muzeu și Târgul de Crăciun, în care vor fi promovate produsele locale, gustoase și sănătoase. 

 

Parada 1 Decembrie (arhiva)

Luna Decembrie este una plină de evenimente pentru români, iar bucuria cu care buzoienii vor întâmpina sărbătorile de Crăciun și Anul Nou va fi stimulată de o serie de evenimente pentru care autoritățile locale și județene au alocat sume importante, care debutează cu festivitățile dedicate Zilei Naționale și se încheie cu focul de artificii de la trecerea dintre ani.

Peste 450 de miliatri vor participa la parada militară ce va avea loc în fața Prefecturii Buzău, în dimineața zilei de 1 decembrie.

Autorităţile judeţene au pregătit o serie de surprize pentru toţi locuitorii judeţului, din care nu lipsesc spectacolele, concertele și tot felul de venimente menite să aducă bucurie în sufletele locuitorilor municipiului și din alte localități ale județului. Suma alocată anul acesta de Consiliul Județean Buzău pentru manifestările de 1 Decembrie și sărbătorile de iarnă este de 450.000 de lei, cu 50 de mii de lei mai mare decît cea de anul trecut, iar banii au fost alocați pentru pentru parada militară, pentru steagurile tricolore, fasolea cu ciolan oferită gratuit, buzoienilor, de 1 decembrie, dar și pentru cadourile oferite copiilor și pentru organizarea spectacolului de Anul Nou.

 

Spiritul Sărbătorilor de Iarnă va fi resimțit de buzoieni în ziua de 5 decembrie, când Moș Nicolae vine cu daruri pentru copiii cuminți, după care activitățile pe care Consiliul Județean le-a pregătit pentru acest sfârșit de an vor curge, una după alta, spre bucuria celor mici și a celor mari.

De Ziua Națională, 1 Decembrie, după paradă, buzoienii sunt invitați în Parcul Crâng, începând cu ora 11.30, pentru a lua parte la un spectacol susținut de UDDI și artiștii Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău. Cu aceeași ocazie va fi servită și nelipsita masă tradițională, participanții la eveniment având anul acesta la dispoziție 3.000 de porții de fasole cu ciolan afumat, vin fiert și desert, în timp ce soliști vocali și dansatori locali vor oferi un spectacol folcloric.

Tot cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, Consiliul Județean Buzău va oferi buzoienilor un spectacol susținut de grupul Vouă, care ce va avea loc la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, începând cu ora 16.00, la care intrarea este gratuită.

Cu aceeași ocazie vor putea fi vizitate gratuit expozițiile organizate de Muzeul Județean, iar primii 500 de vizitatori care vor răspunde la întrebările „De ce iubești România?” și „Ce i-ar trebui României să o iubești mai mult?” vor primi mici cadouri simbolice din partea instituției.

 

În seara de Moș Nicolae, la ora 17.00, va fi aprins iluminatul festiv. Clădirea Consiliului Judeţean, precum şi cea a Muzeului Județean vor beneficia și anul acesta de un iluminat festiv special, Consiliul Județean Buzău pregătind pentru buzoieni un spectacol de lumini cum nu s-a mai văzut în oraș.

Pe lângă tunelul de lumini montat pe aleea ce duce către Muzeul Județean, în fața sediului Consiliului Județean Buzău, toți buzoienii, dar mai ales copiii care vor participa la activitățile ce se vor desfășura la Sala Mare a Consiliului Județean în luna decembrie, vor putea admira un nou tunel de lumini.

Tot pe 5 decembrie se vor aprinde și luminile de Crăciun în stațiunea Sărata-Monteoru, unde copiii din comuna Merei vor primi cadouri și vor susține un concert de colinde, în jurul bradului amplasat în Parcul Monteoru, parc ce va fi inaugurat cu această ocazie. Încheierea evenimentului de la Monteoru, va fi marcată de un foc de artificii.

 

Pe data de 6 decembrie, copiii vor primi cadouri, la Sala Mare a Consiliului Județean, unde sunt invitați să urmărească și spectacolul „Povești din atelierul lui Moș Crăciun“, prezentat în două serii, începând cu ora 10.30 și 12.30. În perioada 8-10 decembrie, copiii pot viziona proiecțiile de filme pregătite de teatrul George Ciprian, difuzate în trei serii, începând cu orele 10.00, 12.00 și 14.00.

Și anul acesta, cei mai talentați actori buzoieni revin acasă și vor aduce zâmbetul pe buzele spectatorilor cu spectacolul „Comedii cu Gorobete”. Spectacolul va avea loc în data de 17 decembrie, ora 17.00, la teatrul George Ciprian.

În perioada 19-21 decembrie, copiii sunt invitați să ia „Micul dejun cu Moș Crăciun”, între orele 09.00-11.00, la Muzeul Județean, unde vor putea sta de vorbă și se pot fotografia cu Moșul. De asemenea, toți copiii vor primi bilete gratuite de la Moș Crăciun pentru a face un tur al expozițiilor găzduite de Muzeul Județean.

În perioada 19-22 decembrie, în curtea Muzeului Județean va fi organizat și Târgul cu Produse Tradiţionale de Crăciun. Vor fi prezenți aici mai mulți producători care vor oferi vizitatorilor produse tradiționale de Crăciun, dulciuri, dulcețuri, vin fiert, degustări de produse specifice Crăciunului.

 

Pe 22 decembrie, toți copiii sunt invitați să participe la întâlnirea cu Moș Crăciun, când se vor bucura de un concert susținut de UDDI și un grup de elevi și profesori ai Liceului de Artă, care vor susține un concert de colinde.

Faţă de anul trecut, Consiliul Județean va organiza mai multe acţiuni și pentru locuitorii din județul Buzău. Astfel, Moș Crăciun va ajunge cu daruri și la copiii din zonele Râmnicu-Sărat – pe 18 decembrie, ora 17.00 și 21 decembrie, Pogoanele – pe 14 decembrie, ora 16.00 și Nehoiu – pe 15 decembrie, ora 16.00, iar elevii Liceului de Artă vor susține câte un concert de colinde în aceste localități.

Moș Crăciun nu îi va uita nici pe copiii din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, persoanele vârstnice din căminele de bătrâni de la Smeeni, Pogoanele și Vintilă Vodă, dar nici pe copiii din Spitalul Județean Buzău.

„Invit buzoienii să fie prezenţi la toate activităţile organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi vreau să transmit copiilor că pe data de 22 Decembrie, Moș Crăciun îi aşteaptă tot la Muzeul Judeţean. Toți copiii vor primi cadouri și vor avea parte de multe surprize, iar la final se vor bucura de un superb foc de artificii. Toate acțiunile desfășurate în luna decembrie sunt menite să aducă bucurie atât copiilor, părinților și bunicilor, dar și să încurajeze micii producători buzoieni, meșterii populari, artiștii buzoieni și persoanele cu dizabilități, a căror muncă este o adevărată artă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. Acesta va lipsi însă de la manifestările organizate de 1 Decembrie, anunțând că a fost invitat de Ministerul de Externe să facă parte din delegația care va reprezenta România la Bilbao, în cadrul unui eveniment organizat aici cu ocazia Zilei Naționale a României.

 

Primăria Buzău a dat startul manifestărilor dedicate Zilei Naționale încă de luna trecută. În faţa Palatului Comunal  a fost dezvelită o placă de marmură care atestă prezenţa Marelui Cartier General al Armatei Române în clădirea Primăriei Municipiului Buzău în perioada Primului Război Mondial. A urmat tradiționalul concurs de istorie „1 DECEMBRIE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, iar pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, când este zi liberă pentru majoritatea angajaților, buzoienii sunt așteptați, cu mic cu mare, la un mall din oraș unde militarii din Garnizoana Buzău vor prezenta armamentul, tehnica militară şi echipamentele din dotarea unităţilor de comunicaţii şi informatică, geniu, paraşutişti, informaţii militare, forţe speciale.

Bradul de Craciun a fost deja instalat în fața Primăriei, patinoarul mobil le va da copiilor dar și celor mari posibilitatea să facă mișcare, să fie sănătoși, să se bucure de vacanță, iar Târgul de Crăcun va oferi, și anul acesta, produse tradiționale. Nu vor lipsi atelierele de creație pentru copii, colindele și spectacolele.

Poate cel mai marcant eveniment ce ar putea fi oferit buzoienilor este concertul susținut de „Johann Strauss Ensemble”, pe care primarul Constantin Toma speră să-l aducă la Buzău în seara de 19 decembrie. 25 dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii oferă concerte în cadrul turneului „Best of Viena”, iar 2.000 de buzoieni vor avea acces gratuit la evenimentul ce va fi organizat la Sala Sporturilor.

De Revelion nu va lipsi Concertul tradițional din Piața Dacia, la care capete de afiș vor fi Andra și Măruță. 

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*