Medicii buzoieni isi aleg o noua conducere a Colegiului

29 octombrie 2015 | 0 comentarii |

Alegerile pentru Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor si desemnarea unui nou presedinte are loc in decembrie. Tot in decembrie au loc si alegerile pentru sefia Colegiului National.

 

Alegeri Colegiul Medicilor (foto arhiva)

Alegeri Colegiul Medicilor (foto arhiva)

Halatele albe sunt chemate la urne pentru a-si alege o noua conducere a Puterii profesionale. Pana pe 23 noiembrie, membrii inscrisi in Colegiul Judetean al Medicilor Buzau, la fel ca si colegii lor din celelalte judete si de la nivelul municipiului Bucuresti isi pot depune candidatura in vederea alegerilor in noul Consiliu Teritorial (Judetean) al acestui organism profesional, pentru mandatul 2015-2019.

Cu cinci zile inaintea datei alegerilor, Comisia Electorala Judeteana sau a municipiului Bucuresti, prin grija presedintelui si a secretarului, va publica pe site-ul colegiului teritorial listele cu candidatii inscrisi in cursa si cu alegatorii, asigurand accesul public la liste, la sediul colegiului teritorial, potrivit regulmentului de organizare a alegerilor.

Medicii isi vor putea exprima preferintele prin vot, in zilele de 29 si 30 noiembrie si pe 1 decembrie, cand este stabilit Turul I. Daca nu se vor intruni conditiile asigurarii majoritatii necesare validarii alagerilor din primul tur, in zilele de 6,7 si 8 decembrie se va organiza Tutul II, in urma caruia indiferent de numarul electorilor prezenti la urne, in ordinea descrescatoare a voturilor liber exprimate de catre membrii cu drept de vot se vor desemna, membrii Consiliului teritorial. La nivelul judetului Buzau, unde sunt inscrisi 616 medici, Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor va avea 13 membri.

 

Dr. Ion Japie, presedinte CMJ Buzau

Dr. Ion Japie, presedinte CMJ Buzau

Medicul Ion Japie, actualul presedinte al Colegiului Judetean al Medicilor Buzau nu va mai candida pentru cea mai importanta functie in Colegiul Judetean al Medicilor, la alegerile de luna viitoare. Voi candida pentru inca un mandat in Consiliul Judetean, dar din cauza unor probleme de sanatate, nu mai doresc sa fiu presedinte. Avem destui colegi mai tineri, cu initiativa si pregatiti sa se ocupe de problemele medicilor buzoieni  si am convingerea ca vom fi bine reprezentati in urmatoarea legislatura”, a precizat pentru SanatateaBuzoiana.ro, dr. Ion Japie, fara a indica insa un nume care i-ar putea succeda la sefia Colegiului. Acesta ocupa functia de presedinte al Colegiului Medicilor Buzau din august 2012, cand dr. Victor Ionita, fostul presedinte, a ales sa ocupe functia administrativa de director medical al Spitalului Judetean de Urgenta, anterior, dr. Japie fiind unul dintre vicepresedinti si seful Comisiei de Jurisdictie a organizatiei profesionale.

Dupa validarea alegerilor locale de catre Comisia Electorala Centrala, Comisia Electorala Locala emite mandatele, convoaca in termen de maximum trei zile noul Consiliu Judetean si inregistreaza candidaturile pentru Biroul Local. La Buzau, acesta va fi format din presedinte (candidatul care va avea cel mai mare numar de sufragii), 3 vicepresedinti si un secretar general. Totodata va fi desemnat reprezentantul in Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania, dupa care Comisia Electorala Locala isi inceteaza activitatea. Dintre ceilalti membri ai Consiliului Judetean se vor alege membrii comisiilor care functioneaza la nivelul Colegiului Judetean al Medicilor.

 

Dr. Gheorghe Borcean

Dr. Gheorghe Borcean

Tot in luna decembrie sunt programate si alagerile pentru o noua conducere a Colegiului Medicilor din Romania (CMR). In maxim cinci zile de la validarea alegerilor din teritoriu, Comisia Electorala Centrala va convoca, la Bucuresti, Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania, in cadrul caruia se va alege noul Birou Executiv al CMR. Batalia principala se va da pe functia de presedinte, detinuta pana la sfarsitul lunii martie, cu drepturi depline, de medicul Vasile Astarastoae. Gasit incompatibil si chiar condamnat la un an si jumatate cu suspendare, Vasile Astarastoae si-a dat demisia din aceasta functie pe 27 martie, chiar in ziua in care instanta a pronuntat sentinta definitiva in cazul sau, dupa ce, in luna februarie, renuntase si la functia de rector al UMF Iasi. Astarastoae era presedinte al Colegiului Medicilor din 2007 si a mai asigurat conducerea interimara a organizatiei pana pe 17 aprilie, atunci cand Biroul Executiv l-a desemnat pe medicul Gheorghe Borcean, unul dintre vicepresedinti, sa preia aceasta functie pana la organizarea alegerilor pentru o noua conducere a CMR.

La acel moment, Gheorghe Borcean a precizat ca isi va fixa anumite obiective pe termen scurt si ca are in vedere o candidatura pentru alegerile de la sfarsitul anului care, initial trebuiau sa aiba loc in noiembrie, dar s-au amanat pentru decembrie. De atunci nu a mai facut nicio declaratie in acest sens, insa aseara s-a anuntat, oficial, primul contracandidat.

 

Tudor CiuhodaruEste vorba de medicul Tudor Ciuhodaru, care din 2008 are si o vizibila cariera politica, fiind ales deputat de Iasi pe listele PSD. Doi ani mai tarziu si-a dat demisia din partid si s-a alaturat grupului independentilor, din care face parte si in prezent.

Anuntul privind decizia sa de a candida pentru functia de presedinte al Colegiului Medicilor din Romania l-a facut in cursul zilei de ieri, intr-o postare pe blogul personal, publicand totodata si un manifest adresat medicilor prin care le cere acestora sprijinul si, implicit, votul la alegerile din decembrie. Medicul iesean spune ca isi propune in primul rand sa desfiinteze „feudele baronilor din sanatate” si sa asigure conditii de munca adecvate pentru medici si salarii corespunzatoare, dar ramane de vazut daca si colegii din teritoriu suint de acord cu propunerea sa si mai ales daca il cred ca va putea schimba modul in care isi desfasoara activitatea la ora actuala CMR – Puterea profesionala a medicilor.

 

Dr. Tudor Ciuhodaru

Dr. Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru spune insa ca nu s-ar fi horarat sa candideze pentru aceasta functie daca nu ar fi fost convins de sustinerea unor colegi care chiar i-au cerut acest lucru.

In ceea ce priveste „feudele baronilor din sanatate”, a explicat ca acest termen reprezinta „sistemul impamantenit, sistemul in care exista oameni care conduc de 20 de ani, iar rezultatele nu se vad, sistemul in care se impiedica promovarea celor care sunt cu adevarat valorosi in sistemul medical, locul in care nu poti promova daca nu ai avizul seniorului”.

Totodata, el spune ca are cunostintele, experienta si vointa necesare pentru a actiona sa duca la indeplinire obiectivele pe care si le-a propus, dar pentru aceasta are nevoie si de voturile colegilor. Ciuhodaru se refera si la activitatea colegiului din ultimii ani, mai precis la perioada in care presedinte a fost Vasile Astarastoae. In acest sens declara ca „timp de zece ani nu s-a intamplat nimic. Nimic bun, ca sa fiu mai precis, ca rele sunt destule. E momentul sa ne concentram pe locurile noastre de munca si pe drepturile noastre! E momentul sa punem presiune si sa fim respectati de guvernanti! E momentul ca aceasta organizatie sa fie mai mult decat alt incasator de taxe sau un instrument coercitiv. E momentul ca cel care o conduce sa lupte pentru tine!”.

 


Adaugati un comentariu


 

*