125 de ani de la nașterea medicului Dimitrie Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie

Profesorul Dimitrie I. Bagdasar a pus bazele practicii neurochirurgicale din România, iar în perioada în care a fost ministru al Sănătății a contribuit la înfiinţarea Institutului de Endocronologie din Bucureşti.

 

La 17 decembrie 1893 se năștea, în comuna Roșiești – Vaslui, cel care peste ani avea să devină medicul neurochirurg Dimitrie Bagdasar, profesor la Facultatea de Medicină din București, creatorul școlii de Neurochirurgie din România, membru post-mortem al Academiei Române.

A urmat şcoala primară la Idricii de Sus, parcurgând, zilnic, pe jos, kilometri întregi, adeseori pe întuneric, indiferent de condiţiile meteorologice.

La vârsta de 14 ani, Dumitru rămâne orfan de mamă, fapt care va înrăutăţi situaţia materială a familiei Bagdasar, care avea 12 copii. Pleacă apoi la  Liceul „Ghe. Roșca Codreanu” din Bârlad, fiind absolvent al secției moderne, promoția 1913. Tot în același an se înscrie la Facultatea de Medicină din București, pe care o frecventează cu mari greutăți materiale. Fiind nevoit să-și câștige singur existența, s-a angajat, în anul trei de facultate, la Institutul Medico-Militar.

 

Intervine Primul Război Mondial, iar Dumitru Bagdasar este mobilizat și trimis pe front ca medic militar, unde s-a îmbolnăvit de tifos. A fost demobilizat în 1918 și și-a continuat studiile medicale până în 1922, când obține titlul de doctor în medicină cu teza „Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic”, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003.

Se orientează către Neurologie la clinica profesorului Gheorghe Marinescu, iar după absolvire devine medic secundar la Spitalul Militar. Între anii 1922–1926, se orientează către neurologie sub conducerea profesorilor Gheorghe Marinescu şi Ion Noica și se specializează în chirurgie sub îndrumarea lui Dumitru Butoianu. În 1924 începe să frecventează și Laboratorul Catedrei de Histologie și Anatomie patologică, condus de Dr. Ștefan Besnea, unde şi-a dat seama de importanţa neuroanatomiei şi neurohistologiei. A colaborat cu profesorul Besnea până la sfârșitul vieții sale.

 

În 1927, Dr. Dimitrie Bagdasar demisionează din armată, se căsătorește cu Dr. Florica Ciumetti și pleacă împreună la specializare la Boston, SUA, unde se specializează în Neurochirurgie la vestita clinică Peter Bent Brigham condusă de Dr. Harvey Cushing, pionierul mondial al neurochirurgiei moderne. Într-o scrisoare către un prieten, Dumitru Bagdasar îl descrie pe Maestru ca fiind „un om mic de stat (ca Ştefan cel Mare), foarte nervos şi scump la vorbă… N-am văzut un om mai conştiincios şi mai devotat bolnavului. Este atât de didactică maniera lui de a opera, încât înveţi numai privind“.

În articolul său intitulat Harvey Cushing (I, 1937), D. Bagdasar arată că mentorul său opera „încet, foarte încet”, pentru a menaja creierul, iar „intervenţiilor sale pe creier le imprimă ceva din atmosfera unui act sacru, oficiat după un ritual sever şi susţinut“.

Aici, împreună cu Dr. Percival Bailey publică, în „The American Journal of Pathology”, studiile „Tratamentul chirurgical al gomelor cerebrale” şi „Chordioblastomul intercerebral”.

 

În 1929, Dimitrie și Florica Bagdasar revin în țară, pentru a aplica aici ceea ce au învățat în clinica prof. Cushing. În ciuda experienței acumulate, întâmpină greutăţi din partea oficialităţilor din țară, așa că primele operații din România le realizează într-un spital mic, din Jimbolia, în condiții precare. În 1931 ajunge la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți, unde continuă să opereze (în această perioadă, doctorul Bagdasar își publică și primele cercetări științifice pe teme de neurochirurgie), dar după doi ani, demisionează din cauza șicanelor la care era supus și revine, împreună cu soția, la București, unde continuă să realizeze intervenții neurochirurgicale, la Spitalul de Urgență, apoi la Spitalul Militar Central, unde fusese creat un serviciu de Neurochirurgie.

În 1931, când D. Bagdasar participă la Primul Congres Internaţional de Neurologie, la Berna, în Elveţia, profesorul Harvey Cushing a oferit „un dineu privat foştilor lui studenţi şi colegi, cei mai buni din lume, vreo 26 la număr. Cushing era aşezat în capul mesei. El l-a poftit pe renumitul neurochirurg francez Thierry de Martel la dreapta sa, iar pe D. Bagdasar, la stânga”, scrie Alexandra Bellow, fiica doctorului Bagdasar, în articolul „Asclepios versus Hades în România”, apărut în Revista 22, arătând astfel prețuirea de care se bucura tatăl său.

 

În 1935, D. Bagdasar şi Al. Moruzzi din Iași (absolvent al Facultăţii de Medicină din Paris, cu stagii la profesorii Th. de Martel şi H. Robineau) devin primii specialişti în Neurochirurgie din România, confirmați în urma examenului de primariat.

Cu ajutorul profesorilor Ion Iacobovici, Nicolae Minovici și al prietenului său, marele histolog Ion T. Niculescu, Dr. Dimitrie Bagdasar înființează, în 1935, un mic serviciu de Neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală de operații, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București.

Acest serviciu devine nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină, de unde se va dezvolta școala românească de neurochirurgie. Aici, Dr. Bagdasar și-a format propria echipă de neurochirurgie, cunoscută ca echipa de aur, din care au făcut parte, în primii ani, medicii Constantin Arseni, Ion Ionescu și Sofia Ionescu – Ogrezeanu, pima femeie neurochirurg din România și se pare chiar din lume. În perioada cea mai dificilă, 1942-1946, „programul începea la 5 dimineaţă, când dr. Dumitru Bagdasar vizita pavilionul răniţilor, după care urmau operaţiile, până la 2 p.m.”, îşi aminteşte dr. Sofia Ionescu, subliniind că acesta „a imprimat echipei sale de lucru un ideal de ordine, conştiinciozitate şi muncă intensă (10-12 ore pe zi în spital), de la şef până la intern, care a dus la salvarea multor vieţi“.

 

Doctorul Dimitrie Bagdasar a cercetat traumatismele cranio-cerebrale şi abcesele intracraniene, a efectuat investigaţii histopatologice şi clinice asupra tumorilor cerebrale, cerebeloase şi medulare, a preconizat noi tehnici operatorii şi a perfecţionat instrumentarul chirurgical şi procedeele de investigare a simptomatologiei neurologice. Se spune că folosea propria trusă cu instrumente chirurgicale și își alegea personalul cu care intra în sala de operație, unde era secondat de soția sa, specializată în neuropsihiatrie infantilă. Faima lui s-a răspândit rapid și în străinătate, așa că la clinica sa se internau bolnavi din Ungaria, Bulgaria, Palestina etc.

Între anii 1945-1946, Dimitrie Bagdasar a fost profesor de clinică neurochiurgicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi ministru al Sănătăţii, iar în această din urmă calitate a sprijinit crearea Institutului de Endocrinologie din București.

În 1946 a fost numit ambasador al României la Washington, dar s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar. A continuat să mergă însă la clinică până în ultima zi a vieții sale.

În ziua de 16 iulie 1946, profesorul  Dr. Dimitrie Bagdasar moare, la numai 52 de ani, iar după două luni, soția sa, medicul Florica Bagdasar, devine prima femeie ministru din România și ocupă portofoliul de la Sănătate, pe care îl deține până în 1948.

 

Prin intensa activitate științifică desfășurată, Dr. Dimitrie Bagdasar a adus contribuții originale în domeniul cordotomiilor spinale, tuberculoamelor cerebrale și patologiei tumorale a măduvei spinării, iar împreună cu medicii State Drăgănescu și Constantin Arseni a dezvoltat o metodă originală de tratament al craniostenozelor. A efectuat, printre primii în Europa, operaţia de cordotomie, iar între 1935-1945, a realizat 492 de intervenţii vertebro-medulare.

Rezultatele cercetărilor sale sunt cuprinse într-o serie de lucrări ştiinţifice, dintre care amintim: „Ostroamele orbitare şi orbitocraniene” (1939), „Traumatismele cranio-cerebrale acute” (1940), „Tuberculomul cerebral” (1940), „Tumorile cerebeloase” (1943), „Boala lui Lindau” (1944) etc. În 1941 a publicat o metodă originală de tratament neurochirurgical al oxicefaleei.

În ultimii ani de viaţă, profesorul Bagdasar s-a preocupat de întocmirea primului „Tratat de neurochirurgie” din România. Împreună cu Constantin Arseni redactează, în limba franceză – „Traité de Neurochirurgie” -, apărut postum, în 1951, la Editura Academiei Române.

La 28 octombrie 1948, Academia Română îl alege membru post-mortem.

 

În 1975, cu sprijinul medicului Constantin Arseni (1912-1994), elev şi continuator al apostolatului medical al profesorului Dimitrie Bagdasar în dezvoltarea neuroştiinţelor din România, a fost înfiinţat în Bucureşti, Spitalul Clinic „Prof. Dr. D. Bagdasar”.

Florica Bagdasar, care a căzut în dizgrația comuniștilor pentru că era apreciată în Occident, moare în 1978, la București. Moartea sa și atmosfera Bucureștiului comunist sunt descrise în romanul „Iarna Decanului”, publicat în 1982, de Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care își însoțise soția, pe matematiciana Alexandra Bellow, în România socialistă, când Florica Bagdasar era pe moarte la Spitalul Elias.

În 1993, Spitalul Clinic „Prof. Dr. D. Bagdasar” a devenit spital de urgenţă, iar la 6 septembrie 2001 i-a fost schimbată denumirea în Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. La ora actuală, unitatea medicală este cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România, considerat centru de referință în neurochirurgia pediatrică, chirurgia spinală, chirurgia hipofizară prin abord transfenoidal, chirurgia epilepsiei, cercetare fundamentală în neuroștiinte și recuperare neuromusculară.

Activitatea operatorie şi de cercetare a profesorului Bagdasar a fost sintetizată în volumul redactat împreună cu Constantin Arseni, în limba franceză – „Traité de Neurochirurgie” -, apărut postum, în 1951, la Editura Academiei Romane.

O placă memorială, amplasată pe imobilul din Strada Speranţei nr. 13 din Bucureşti, aminteşte astăzi că aici au locuit, începând din 1944, Dumitru Bagdasar, părintele neurochirurgiei din România şi Florica Bagdasar, creatoarea şcolii româneşti de igienă mentală şi neuropsihiatrie infantilă.

 

Surse documentare și foto: viatamedicala.ro; wikipedia; fotososdotcom.wordpess.com; scientia.ro; Dumitru Bagdasar – Muncă şi caracter (Editura Eminescu, 1987)