55 de cazuri de Covid-19, la un centru pentru vârstnici din Râmnicu Sărat

7 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Numărul mare de persoane confirmate a dus și la înregistrarea unui nou record negativ la nivelul județului într-un interval de 24 de ore, astăzi fiind confirmate 72 de persoane testate pozitv la infecția cu SARS-CoV-2.

 

Datele privind evoluția epidemiologică la nivelul județului Buzău transmise azi consemnează un nou prag maxim de îmbolnăviri, de la începutul pandemiei, după ce ieri, DSP Buzău anunța doar două noi cazuri de Covid-19 la nivelul județului. Este vorba de 72 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore. Acest record negativ se datorează în mod special apariției unui focar puternic într-un centru rezidențial pentru vârstnici, din Râmnicu Sărat, aflat în administrarea DGASPC Buzău. Aici au fost confirmate nu mai puțin de 55 de cazuri, dintre care 47 în rândul beneficiarilor centrului, iar 8 din rândul personalului.

Probele au fost prelevate în cadrul procedurilor de rutină ce presupun testarea periodică a personalului și beneficiarilor centrului, iar imediat după aflarea rezultatelor, la nivelul DGASPC au fost luate o serie de măsuri în ceea ce privește centrul din Râmnicu Sărat. Astfel, cei 8 angajați confirmați cu Covid-19 au fost scoși din activitate, iar cei 47 de vârstnici infectați sunt evaluați de medici specialiști. În funcție de gravitatea și complexitatea fiecărui caz în parte, beneficiarii au fost internați și plasați în izolare, transmite conducerea DGASPC.

 

Totodată, personalul aflat în serviciu a fost plasat în carantină pentru 14 zile, fiind asigurate și circuite separate pentru beneficiarii confirmați pozitiv și pentru cei care nu s-au infectat. Nu în ultimul rând, la nivelul centrului se efectuează lucrări de dezinfecție terminală, urmând ca orice situație ce ar putea genera un nou risc epidemiologic să fie raportată la DSP Buzău.

Cei 72 de pacienți nou confirmați la nivelul județului au vârste cuprinse între 8 și 96 de ani, doi dintre ei fiind testați în laboratoare private. Totodată, întrucât paturile disponibile în județ destinate pacienților cu Covid-19 sunt ocupate în totalitate, 53 de persoane confirmate pozitiv, asimptomatice sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu. Numărul total al cazurilor confirmate în județ de la începutul pandemiei a ajuns la 2.449, din care 1.849 s-au vindecat. Din păcate, s-au înregistrat până acum și 88  de decese în rândul pacienților confirmați cu această boală, aceștia având și alte comorbidități. Starea lor de sănătate s-a degradat semnificativ după ce s-au infectat noul coronavirus, ducând la complicații incompatibile cu viața.

 

În județ, astăzi erau active 12 focare de Covid-19. Două dintre acestea sunt în unități medicale, la Spitalul Județean de Urgență Buzău – Secția ATI unde 15 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu noul virus și la Spitalul privat „Sfântul Sava”- Secția exterioară Pătârlagele, unde 20 persoane au fost confirmate pozitiv.

Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinții Constantin și Elena” din comuna Costești a rămas la 34 persoane confirmate pozitiv, la Azilul de bătrâni „Încredere, speranță, înțelegere” din Tisău sunt 36 persoane infectate, Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Alexandru Marghiloman” are 44 persoane confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, Fundația „Alexandru Ioan Cuza” din Cernătești are 16 persoane infectate, iar la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu Sărat au fost depistate pozitiv în urma testării 55 de persoane.

Focare de Covid-19 au fost declarate și la două societăți comerciale din municipiul Buzău unde s-au confirmat ca fiind infecatate 8, respectiv 7 persoane, un notariat din municipiu are 3 persoane confirmate pozitiv, iar la Societatea de distribuție a energiei electrice Muntenia Nord- Departament Construcții Energetice Buzău ai fost confirmate pozitiv 5 persoane. La Oficiul Județean de Zootehnie Buzău, unde au fost conformate pozitiv 4 persoane, s-a dispus suspendarea temporară a activității.

În toate aceste cazuri DSP Buzău a recomandat internarea persoanelor confirmate Covid-19, testarea contacților simptomatici, izolarea la domiciliu, împreună cu ceilalți membri ai familiei care locuiesc la aceeași adresă, timp de 14 zile, aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție terminală, intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție continue, respectarea măsurilor pentru prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului.

 

În țară, astăzi au fost aportate 883 de cazuri noi de infectare, ceea ce ridică numărul total de îmbolnăviri la 95.897 de cazuri, dintre care 40.454 de pacienți s-au vindecat, iar alți 3.926 au decedat. Numărul mai mic de cazuri raportate se explică prin numărul mai redus de teste care se efectuează la sfârșit de săptămână, însă este de așteptat ca de mâine să se depășească din nou pragul de 1.000 de cazuri noi în 24 de ore.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.945.738 de teste, dintre  care 7.247 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.613 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.634 la cerere.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.325, iar 465 de pacienți diagnozticați cu această boală sunt internați la Terapie Intensivă.

Pe teritoriul României, 10.100 de persoane confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.115 se află în izolare instituționalizată. Alte 33.865 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

 


Adaugati un comentariu


 

*