Consiliul Județean Buzău, convocat în ședință ordinară

Printre proiectele supuse la vot se va număra și unul referitor la rectificarea bugetului Spitalului Județean de Urgență (SJU).

 

Săptămâna aceasta va avea loc ședința ordinară pe luna iunie a Consiliului Județean Buzău, consilierii fiind convocați joi, cu începere de la ora 9.00, la sala D. Filipescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află 13 proiecte de hotărâri care vor fi supuse la vot, primul dintre acestea referindu-se la cea de-a doua rectificare a bugetului propriu al județului.

Unul dintre motivele care stau la baza acestei rectificări este și faptul că Ministerul Sănătății a alocat peste 11,3 milioane de lei, pentru SJU Buzău, bani care vor fi destinați achiziției de aparatură și echipamente de comunicație. Dat fiind faptul că spitalul se află în administrarea Consiliului Județean, suma alocată de la minister va fi inclusă în bugetul de venituri al județului, la secțiunea de Sănătate. În aceste condiții, va fi nevoie și de o hotărâre de consiliul privind rectificarea bugetului unității medicale, un proiect în acest sens fiind, de asemenea, inclus pe ordinea de zi a ședinței de joi.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, consilierii își vor exprima votul și pentru planul de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională din Râmnicu Sărat, precum și pentru ultimele modificări aduse proiectului „Casă nouă în drumul spre casă”, ce urmează a fi pus în aplicare de către DGASPC Buzău și autoritățile județene, în condițiile în care actualele centre de plasament se vor desființa. 

 

Lista completă a proiectelor de hotărâre care vor fi incluse pe ordinea de zi a ședinței de joi, 20 iunie, este următoaea:

1,Rectificarea a II-a a bugetului propriu al județului Buzău pe anul 2019;

2.Rectificarea a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al   Spitalului Județean de Urgență Buzău;

3.Rectificarea a I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al   Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău;

4.Aprobarea finanțării nerambursabile de către Consiliul Județean Buzău a etapei naționale a Concursului Național „Educație rutieră,   educație pentru viață”;

5.Modificarea și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al județului Buzău;

6.Aprobarea alipirii unor terenuri aferente imobilului proprietate publică a Județului Buzău situat în municipiul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu 48;

7.Aprobarea închirierii unei suprafețe de teren din terenul aferent unui bun imobil proprietatea publică a județului Buzău, administrat de Consiliul Județean Buzău, situat în comuna Măgura, sat Ciuta; 

8.Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Buzău  nr. 76/2018 pentru aprobarea promovării de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a proiectului „Casă nouă în drumul spre  acasă” în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale” Prioritatea de investiții 8.1, cu modificările ulterioare;

9.Aprobarea Planului de restructurare a Centrului de integrare prin terapie ocupațională Râmnicu Sărat, unitate de asistență socială din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și a promovării de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a proiectului „Viață nouă în comunitate”, în cadrul POCU 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiții 9.iv, OS 4.15 „Reducerea numărului persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități plasate în instituții rezidențiale, prin furnizarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității, inclusiv servicii pe termen lung”;

10.Aprobarea arondării localităților din județul Buzău pe serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor – formă actualizată II;

11.Modificarea unor anexe la Monografia economico – militară a județului Buzău;

12.Aprobarea modificării nivelului unor funcții publice de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău;

13.Aprobarea modificării nivelului unui post din statul de funcții al Teatrului „George Ciprian Buzău”.


Adaugati un comentariu


 

*