SJU Buzău și Spitalul Municipal Râmnicu Sărat angajează personal medical și nemedical

4 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Concursurile pentru posturile de la SJU buzău au debutat azi, iar cele de la Râmnicu Sărat vor avea loc la începutul anului viitor.

 

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a anunțat săptămâna aceasta scoaterea la concurs a unui număr de 21 de posturi de personal medical și nemedical pe o perioadă nedeterminată. Mai exact, este vorba de un post de asistent medical debutant – specialitatea Farmacie, 6 posturi de asistent medical debutant în specialitatea Medicină generală, 8 posturi de infirmieră debutantă, 5 posturi de îngrijitoare și un post de muncitor necalificat pentru curățenia și întreținerea blocului alimentar al spitalului.

Pentru toate cele 21 de posturi, examenele vor avea loc la începutul anului viitor, însă dosarele trebuie depuse până cel târziu la jumătatea săptămânii viitoare. Astfel, termenul limită pentru înscriere este data de 11 decembrie, ora 16.00, iar dosarele se depun la sediul spitalului din Râmnicu Sărat.

Va urma etapa de selecție a dosarelor, care va avea loc în perioada imediat următoare termenului limită, iar prima probă a examenelor va avea loc pe 6 ianuarie 2020, cu începere de la ora 10.00. Două zile mai târziu, pe 8 ianuarie, este programată proba de interviu, pe care o vor susține toți candidații care vor reuși să treacă de prima probă, obținând punctajul minim necesar promovării. Relații suplimentare pot fi obținute direct la sediul spitalului, la Serviciul RUNOS, sau telefonic, la numărul 0238 561 231.

 

În același timp, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău are loc, astăzi, prima probă a concursului de încadrare pentru două posturi de personal nemedical. Inițial, spitalul scosese la concurs trei posturi, respectiv un post de economist gradul II la Serviciul de Management al Calității Serviciilor Medicale, un post de șofet II la Serviciul de Aprovizionare și Transport și un post de frigotehnist la Serviciul Administrativ.

Pentru postul de frigotehnist nu a fost depus nici un dosar, astfel că examenul se dă doar pentru posturile de economist și de șofer. Pentru postul de economist s-au înscris 7 candidați, însă dosarul unuia dintre ei a fost respins, întrucât candidatul nu îndeplinea condițiile de vechime necesare. Tot 7 candidați s-au înscris și pentru postul de șofer, unul dintre ei fiind respins inițial pentru ca nu făcea dovada unei vechimi de cel puțin 3 ani ca șofer profesionist, însă dosarul său a fost admis, după ce acesta a depus contestație.

Proba scrisă are loc astăzi, la sediul spitalului județean, urmând ca pe 10 decembrie, candidați declarați admiși să susțină interviul.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*