Peste 7.300 de buzoieni s-au înscris pe listele de așteptare pentru etapa a treia de vaccinare

Majoritatea buzoienilor au optat pentru centrele în care se administrează vaccinuri de la Pfizer/BioNtech și Moderna, iar la nivel național s-au programat pe listele de așteptare 489.273 de persoane până astăzi, la prânz.

 

În vreme ce incidența cazurilor de Covid-19 la nivelul județului, și îndeosebi a municipiului Buzău, este din nou în creștere, interesul buzoienilor pentru vaccinare rămâne la un nivel ridicat, aceștia grăbindu-se să se înscrie pe listele de așteptare pentru etapa a treia, încă din prima zi în care s-a dat drumul înscrierilor. Astfel, peste 6.100 de buzoieni se înscriseseră pe platforma on-line până în această dimineață, iar la prânz se ajunsese la peste 7.300, în ciuda sincopelor legate de funcționarea acesteia pe parcursul zilei de ieri. Dintre aceștia, 552 nu s-au lăsat influențați de recentele controverse legate de vaccinul de la AstraZeneca, înscriindu-se pe lista de așteptare la centrul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău, unde se administrează acest ser.

Totodată, conform datelor de pe platforma de programare, la nivelul acestui centru sunt disponibile cele mai multe locuri libere, respectiv 265, însă pentru acestea se pot programa deocamdată doar persoanele incluse în etapa a doua, dat fiind faptul că în județ nu a început și vaccinarea efectivă în etapa a treia, fiind posibile doar înscrierile pe listele de așteptare.

 

În celelalte centre din județ, în care se administrează vaccinurile de la Pfizer și Moderna, sunt disponibile foarte puține locuri, care pot fi ocupate de la un minut la altul. Astfel, harta centrelor de vaccinare de pe site-ul ce găzduiește platforma de programare indica astăzi la prânz că sunt disponibile două locuri în centrul de la Vadu Pașii, alte două locuri la Liceul Sportiv, un loc la centrul de la Vernești, unul la Râmnicu Sărat și câte patru locuri la Nehoiu și Smeeni. Și în acest caz, locurile sunt disponibile doar pentru persoanele incluse în etapa a doua a campaniei de vaccinare.

La nivel național, în cursul zilei de luni, s-au programat pe locurile libere din centrele de vaccinare, 51.629 de persoane pentru prima doză, din care 24.699 în centrele Moderna, 2.475 în centrele Pfizer şi 24.455 în cele care administrează serul AstraZeneca, potrivit datelor comunicate de medicul Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea (CNCAV).

 

La nivel național, până astăzi la prânz s-au înscris pe listele de așteptare 489.273 de persoane, potrivit platformei naționale de vaccinare. Potrivit coordonatoului CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, este vorba despre „persoane peste 65 de ani – peste 81.000, cei aflaţi în evidenţă cu boli cronice – 60.174, persoane care deservesc activităţi esenţiale – 25.724 şi persoane care fac parte din etapa a treia, din populaţia generală, peste 252.000”.

La nivelul județului Buzău, cea mai mare solicitare se înregistrează pe listele de așteptare de la centrul amenajat la Liceul Sportiv „Iolanda Balaș” – Pfizer, pe care figurează peste 2.000 de persoane, însă trebuie ținut cont și de faptul că la acest centru funcționează trei puncte de vaccinare.

Pentru centrul de la liceul Henri Coandă din Buzău sunt înscrise circa 1.000 de persoane, la fel și la Râmnicu Sărat, în timp ce la Nehoiu, numărul acestora depășește 600 de persoane. La Vernești sunt înscrise peste 500 de persoane, în timp ce la Smeeni și la Vadu Pașii, numărul celor de pe lista de așteptare se apropie de 500.

În etapa a treia vor deveni accesibile populației și centrele de vaccinare din unitățile Ministerului Apărării Naționale, la Buzău funcționând doua astfel de centre la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie Getica, de pe bulevardul Averescu și la Centrul Militar de Sănătate, de pe bulevardul Unirii. La primul sunt înscrise pe lista de așteptare 307 de persoane, în timp ce la al doilea, lista include la acest moment 286 de persoane.

 

Între timp, două localități din județ au intrat în zona roșie a incidenței îmbolnăvirilor, după ce rata de infectare a depășit pragul de 3 la mie. Este vorba de Amaru, cu o rată de infectare de 3,13 la mie și 7 cazuri confirmate în ultimele 14 zile și de Bozioru, cu o incidență a cazurilor noi de Covid-19 de 3,09 la mie și 3 cazuri confirmate în ultimele 14 zile.

De asemenea, municipiul Buzău a intrat în zona galbenă, cu o incidență de 1,62  la mie și 211 cazuri noi confirmate în ultimele două săptămâni. La nivelul județului, incidența cazurilor noi de infectare a ajuns la 0,92 la mie, cu 425 de persoane confirmate în ultimele 14 zile.

Cea mai recentă raportare făcută azi arată că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 36 de cazuri noi de infectare în județ, la persoane cu vârste cuprinse între 14 și 87 de ani. Totodată, s-a consemnat și un nou deces în cazul unei paciente de 73 de ani din Glodeanu Sărat, care mai suferea de boală coronariană ischemică și hipertensiune arterială. În total, de la debutul pandemiei, s-au înregistrat 10.060 de cazuri de infectare cu noul coronavirus,  9.362 de pacienți fiind declarați vindecați, iar alți 274 au decedat.

 


Adaugati un comentariu


 

*