Profesorul Horațiu Moldovan a devenit membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință

5 mai 2023 | 0 comentarii |

Printre membrii de onoare ai Academiei Oamenilor de Știință din România – AOSR s-au numărat și laureați ai premiului Nobel, precum Louis de Broglie, Max Born, Paul Sabatier sau George Emil Palade. 

 

Prof. dr. Horațiu Moldovan

Prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan a fost confirmat, recent, Membru Corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), ca o recunoaștere a contribuțiilor profesionale și universitar-academice și a dezvoltării specialității de chirurgie cardiovasculară, în special în domeniul chirurgiei aortice și a transplantului cardiac în țara noastră, se arată pe contul de socializare al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a UMF Carol Davila din cadrul Sp.Clinic de Urgență București (SCUB).

Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) este continuatorul și unicul legatar al Academiei de Știinte din România (1935 – 1948) și al Asociației Oamenilor de Știință din România înființată în mai 1956 care și-a schimbat în 1996 titulatura în Academia Oamenilor de Știință din România, sub conducerea profesorului Vasile Cândea.

 

Sedinta AOSR

În cadrul Secției Medicale a AOSR se numără profesorii Constantin Bălăceanu Stolnici și Irinel Popescu ca membri fondatori, Vasile Sârbu – președintele secției din 2020, alături de care se adaugă ca membri titulari sau membri de onoare profesorii Ileana Benga, Dan Mischianu, Alexandru Vladimir Ciurea, Vasile Burlui, Radu Deac, Mihai Lucan, Ion Constantin Țintoiu, Grigore Tinică, Sorin Rugină, Adrian Covic, Nicolae Gorun, Vladimir Beliș, acad. Leon Dănăilă etc.

Între membrii corespondenți se află medicii Mariana Așchie, Ovidiu Gabriel Bratu, Camelia Cristina Diaconu, Ioan Iețcu, Viorel Jinga, Margit Șerban, Gheorghe Tomoaia, Ion Romoșan.

Printre membrii de onoare ai AOSR s-au numărat și laureați ai premiului Nobel, precum Louis de Broglie, Jean Perrin, Max Born, Paul Sabatier, Werner Karl Heisenberg, Paul Karrer sau George Emil Palade.

 


Adaugati un comentariu


 

*