A crescut numărul transplanturilor de țesut osos realizate la Spitalul Militar Central

29 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Unitatea medicală indică, totodată, o creștere a numărului de prelevări de grefe osoase efectuate în cadrul  Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, în anul 2018.

 

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) din Capitală a dat publicității rezultatele activității de prelevare și transplant desfășurată pe parcursul anului trecut, în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie. Comparativ cu anul 2017, se constată o creștere la ambii indicatori, însă numărul intervențiilor de acest gen a rămas în continuare unul destul de scăzut.

Astfel, potrivit statisticii realizată de SUUMC,  pe parcursul anului trecut, în cadrul secției de ortopedie și traumatologie au fost efectuate șapte intervenții chirurgicale de transplant de țesut osos, în vederea reviziei – reconstrucţiei ligamentoplastiei, artroplastiilor de şold şi osteosintezei secundare. Față de anul precedent, se constată o creștere considerabilă a numărului de astfel de operații, la finele lui 2017, bilanțul aceleiași secții consemnând un număr de doar două transplanturi de țesut osos. Datele din 2017 menționează însă și efectuarea a 50 de proceduri de autotransplant osteotendinos realizate în timpul intervenţiilor de reconstrucţie ligamentară, în timp ce în comunicatul referitor la situația din 2018 nu se mai face nicio referire la aceste gen de intervenții.

Se constată și o creștere ușoară în ceea ce privește numărul de proceduri de recoltare și prelevare de grefe osoase, realizate în timpul intervenţiilor de artroplastie. În anul 2017 au fost efectuate șapte astfel de proceduri, pentru ca anul trecut, numărul acestora să crească la nouă.

 

Col. dr. Marius Stănescu

Reprezentanții SUUMC reamintesc faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie a unității medicale are acces la Registul Naţional de Transplant, în vederea înscrierii pe lista de aşteptare a pacientilor eligibili pentru procedurile de transplant de os și tendon, ulterior realizării screening-ului viruso-bacteriologic, a bilanţului biologic si a planning-ului preoperator.

În comunicatul remis pe aceast temă se arată că înscrierea în Registrul Național de Transplant se face în colaborare cu specialiştii Agenţiei Naţionale de Transplant, „în strictă corelaţie cu patologia osteorticulară, starea biologică a pacientului, indicaţia terapeutică, soluția tehnică, tipul şi cantitatea necesară sau estimată, de grefa osoasă sau osteoligamentară”.

Colonelul medic Marius Stănescu, coordonatorul programului de transplant de țesut osos la nivelul SUUMC, a explicat că, odată cu înscrierea pe lista de așteptare, pacientul primeşte un cod CUIANT, înscris şi predat pe actele medicale, pe baza căruia, atât acesta, cât şi personalul medical implicat în acordarea îngrijirilor de specialitate – medicul de familie, farmacistul şi medicul curant, pot verifica, în timp real, pe site-ul Agenției Naționale de Transplant, starea codului alocat.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*