A fost desemnat juriul ediției din acest an a Galei Societății Civile

Organizațiile non-guvernamentale, persoanele fizice și grupurile de inițiativă mai au la dispoziție 10 zile pentru depunerea proiectelor care vor intra în concurs.

 

Demarată în urmă cu o lună, perioada de înscriere a proiectelor pentru ediția din acest an a Galei Societății Civile se apropie de final, termenul limită pentru ONG-urile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice care doresc să se înscrie în competiție fiind data de 25 martie. De asemenea, există și o secțiune în care se pot înscrie și altfel de entități, în afară de organizații non-guvernamentale, persoane fizice și grupuri de inițiativă, cea dedicată campaniilor de comunicare pe teme sociale. Organizatorii au precizat că aceasta este singura secțiune în care sunt acceptate și proiecte derulate de agenții de comunicare, companii și chiar instituții publice.

Până la momentul finalizării perioadei de înscrieri, a fost anunțată lista completă cu membrii juriului acestei ediții, listă ce include 48 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat.

Fiecăreia din cele 16 secțiuni de concurs i-a fost repartizată o echipă formată din câte trei membri ai juriului, care vor evalua și nota proiectele înscrise în competiţie.

 

Una dintre cele mai importante secțiuni a galei este cea dedicată sectorului de Sănătate, secțiune care a dat în ultimii doi ani marele câștigător. Sarcina de a juriza proiectele depuse anul acesta în cadrul celei de-a 17-a ediții a galei la secțiunea de Sănătate va reveni medicului Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului de educare medicală „Leapșa de sănătate”, expertului în politici de sănătate Vlad Mixich și jurnalistei Claudia Spridon.

Totodată, proiectele depuse în cadrul secțiunii dedicate Asistenței sociale vor fi jurizate de o echipă formată din psihosociologul Vintilă Mihăilescu, asistentul social Smaranda Witec și specialistul în filmografie Radu Ciorniciuc.

Și secțiunea de Incluziune socială s-a dovedit cu ocazia edițiilor anterioare a fi una in cadrul căreia locurile câștigătoare sunt intens disputate, anul acesta juriul desemnat acestei categorii fiind format din psihologul, jurnalistul și activistul pentru drepturile omului Mircea Toma, sociologul Dani Sandu și jurnalistul Elena Stancu.

 

Juriul astfel desemnat „își va intra în pâine” începând cu luna viitoare, când va debuta în data de 4 aprilie perioada de jurizare, care se va încheia pe 15 mai. Evaluarea proiectelor înscrise în cadrul Galei Societății Civile, ediția 2019, se va desfășura on-line în două etape, prima constând în evaluarea și notarea proiectelor din cadrul fiecărei secțiuni ale categoriilor competiției și stabilirea ierarhiei și a câștigătorilor, iar a doua în evaluarea și notarea proiectelor care au obținut primul loc pe secțiuni, în vederea desemnării câștigătorului Marelui Premiu.

În funcție de specificul fiecărei secțiuni, au fost stabilite criterii de care membrii juriului vor tine cont, fiecare membru al juriului urmând a acorda câte o notă pentru fiecare criteriu în parte, în funcție de gradul de îndeplinire a criteriului respectiv. Nota de evaluare a unui proiect acordată de un membru al juriului va fi obținută prin medie ponderată, conform procentajelor stabilite pentru fiecare criteriu, iar nota finală va fi reprezentată de media aritmetică a notelor individuale acordate de membrii juriului.

Principalele criterii de care se va ține cont în cursul evaluării vor fi relevanța, eficacitatea, eficiența, coerența, impactul, originalitatea și durabilitatea.

Proiectele depuse până pe 25 martie, inclusiv, vor fi evaluate în perioada 26 martie – 3 aprilie, iar în data de 4 martie va fi anunțată lista cu proiectele selectate în concurs, care vor intra apoi la jurizare.


Adaugati un comentariu


 

*