Au început înscrierile pentru Gala Societății Civile 2019

14 februarie 2019 | 0 comentarii |

 Până spre sfârșitul lunii viitoare, asociațiile, fundațiile, federațiile, grupurile de inițiativă sau persoanele fizice cu inițiativă civică sunt așteptate să-și înscrie proiectele de activism social în secțiunile competiției.

 

S-a dat startul înscrieririlor în cursa pentru premiile oferite anual în cadrul Galei Societății Civile, eveniment care anul acesta a ajuns la cea de-a 17– a ediție. Este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului non-profit, neguvernamental din România.

Sunt acordate premii atât pe secțiuni, în funcție de diferitele domenii de activitate în care s-au derulat proiectele cât și marele premiu al Galei. De asemenea, două premii speciale vor fi acordate pentru inovație, respectiv, pentru debut în activismul social.

Începând de miercuri, 13 februarie, organizațiile și persoanele fizice care doresc să participe la gală își pot înscrie proiectele în competiție, termenul limită pentru înscriere fiind data de 25 martie.

Va urma perioada de validare, între 26 martie și 3 aprilie, pentru ca pe data de 4 aprilie să fie anunțată lista cu proiectele care vor participa la competiția finală. Acestea vor trece prin două etape de jurizare, fiind evaluate de un evaluate de un juriu format din peste 40 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, sociologi, cercetători, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile, consultanți în CSR, comunicare, corporate affairs și community affairs.

 

Momentul principal al Galei îl va constitui festivitatea de decernare a premiilor, eveniment care va avea loc pe data de 3 iunie, la Ateneul Român. Până atunci, asociațiile, fundațiile, federațiile, grupurile de inițiativă sau persoanele fizice cu inițiativă civică sunt așteptate să-și înscrie proiectele de activism social în secțiunile competiției.

Una dintre acestea este dedicată sectorului Sănătății, secțiunea care a dat anul trecut și marele câștigător al galei.

În cele 16 ediții de până acum, Gala Societății Civile a premiat peste 700 de inițiative generate de sectorul neguvernamental local, care au reușit să aducă schimbări pozitive majore în societate, proiecte care investesc în România și în viitorul său. Un astfel de exemplu este proiectul „Noi facem un spital” al asociației Dăruiește Viață, desemnat marele câștigător al Galei Societății Civile 2018.

 

Înscrierea în competiție se face exclusiv on-line, accesând site-ul Galei Societății Civile și completând formularul de înscriere. Pentru a accesa formularul de înscriere, fiecare posibil participant trebuie sa își creeze un cont pe site, iar după activare, utilizatorii trebuie să se logheze folosind datele furnizate în formularul de creare a contului.

Inițiată în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.

Gala este un proiect The Institute, având ca partener principal KMG International și partener de sustenabilitate Lidl România. Printre parteneri se regăsesc și BCR, Bursa Binelui și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, în timp ce Gavrilă & Asociații și Netvibes România au statut de parteneri tradiționali. Nu în ultimul rând, sponsorul fondator al evenimentului este fundația Vodafone.

 


Adaugati un comentariu


 

*