Colegul nostru MARIN IFRIM a plecat la stele. Drum lin în lumină…

15 martie 2019 | 0 comentarii |

Scriitorul, publicistul, omul de cultură buzoian și-a luat adio de la această lume și de la cei care l-au prețuit și iubit, la doar 64 de ani.

 

A plecat Marinul meu iubit la ceruri… ” – este mesajul primit ieri, de la Irina Mirică, prin care aflam că MARIN IFRIM, unul dintre oamenii pe care i-am prețuit pentru felul în care gândea și se comporta și-a luat adio de la această lume pe un pat de spital. Fulgerător și discret, așa cum a și trăit. Medicii s-au dovedit neputincioși în fața destinului său, care i-a fost curmat fulgerător, deși mai avea multe de spus și de făcut în această lume.

Firesc ar fi fost să scriu câteva rânduri și să anunț plecarea lui în veșnicie, dar mi-a fost imposibil. Știam că are multe proiecte pe care urma să le pună în practică și în niciun caz nu se afla într-o situație de nedepășit. Din păcate viața n-a mai avut răbdare cu el, așa cum n-a avut nici cu alți oameni buni și dragi sufletului meu care s-au alăturat, în ultimul timp, cetei Îngerilor…

Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi”, spunea Emil Cioran. Se pare că MARIN IFRIM a avut o mare călimară în care și-a înmuiat penița, pentru că a trăit intens și a scris mult, iar așa cum recunosc cei mai mulți critici, a scris bine. La început în cotidianele locale „Viața Buzăului”, „Muntenia”, „Informația Buzăului”, dar și în presa centrală în „Scâtenia Tineretului” și în mai multe reviste literare, pentru că avea condei de scriitor chiar de la debut. De prin anii 2000 s-a dedicat exclusiv textelor literare și culturale, iar dovadă stau miile de texte în proză și/sau versuri publicate în ziare, reviste literare sau în cele peste 20 de volume care-i poartă semnătura.

Avea pregătite să vadă lumina tiparului O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău”, un nou volum de versuri și un volum de poeme dedicate Irinei.

 

La casa memoriala V. Voiculescu

E greu, foarte greu, să scrii despre plecarea în veșnicie a unei persoane apropiate. De aceea voi scrie mai puțin despre MARIN IFRIM scriitorul, gazetarul, omul de cultură, despre care colegii mei din presă au scris deja, pentru că merită, cu adevărat, un omagiu al breslei din care „cu onoare”, cum spunea el, a făcut parte. Voi încerca să spun însă mai multe despre cum era omul MARIN IFRIM, așa cum l-am cunoscut eu, în cei aproape 30 de ani în care viața profesională ni s-a intersectat.

L-am văzut pentru prima dată în 1991 când, aprope ca o umbră, își conducea soția, pe Nela, pe ultimul drum, alături de Florina și Emil, cei doi copii ai lor care, mici fiind, parcă nu înțelegeau ce li se întâmplă. Un tablou dureros, care m-a marcat și pe care poate l-am înțeles mai mult prin ochii copiilor lui, cu care mă identificam, trecând la rândul meu printr-o tragedie similară cu a lor…

Puțin mai târziu aveam să-l cunosc pe MARIN IFRIM în redacția în care am lucrat împreună și aveam să constat că era nu doar un gazetar și un scriitor excepțional, ci și un om decent, sensibil, corect, modest și mai ales un tată excepțional.

 

Alături de dr. V. Bistriceanu

MARIN IFRIM și-a crescut singur copiii și i-a crescut admirabil. Era mândru de ei și avea și de ce. Când i-a văzut „pe picioarele lor” a încercat să-și refacă viața, dar „singurul lucru bun” cu care s-a ales din cea de-a doua căsnicie a fost Valeriu, cel de-al treilea copil. Din păcate, pe el n-a mai apucat să-l vadă realizat, așa cum își dorea din tot sufletul și cum era convins că se va întâmpla…

A renunțat la gazetărie, dar a continuat să scrie cu același condei „ascuțit”, poate mai mult decât la cotidianele la care lucrase. Tabletele și pamfletele sale i-a deranjat pe mulți dintre „potentații” vremii, unii chiar au încercat să-i facă necazuri, dar el a rămas de neclintit. Iar versurile lui erau profunde, pline de trăire.

A devenit colaborator prolific al unor reviste literare și a coordonat „Cartelul Metaforelor”. A publicat peste 20 de volume de versuri, proză, pamflet. S-a împăcat cu greu cu tehnologia modernă. Iubea cerneala, spunea că doar așa simțea că scrie cu sufletul. Era ceea ce Lucian Blaga numea „Poetul: donator de sânge la spitalul cuvintelor”.

Iar mulțumirea sa venea din ceea ce făcea și scria, din faptul că mai vedea pe cineva că-i e bine fără să facă „matrapazlâcuri” și din ajutorul pe care-l oferea, implicându-se total în promovarea tinerelor talente literare și în susținerea confraților în ale scrisului. Medicul Valeriu Bistriceanu, care i-a botezat copilul cel mic, a reușit să-i marcheze viața și cariera în ultimii 20 de ani, așa cum MARIN IFRIM spunea de câte ori avea ocazia. De la nașul lui a „învățat multe. Inclusiv sentimentul dureros și neconvenabil de a ierta și a merge mai departe”. I-a promis, la ultima lansare de carte a doctorului Bistriceanu, că va continua să se ocupe de concursul de creație pentru elevi pe care acesta l-a susținut prin Fundația Academică „Vasile Voiculescu” și s-a ținut de cuvânt. Din păcate, pentru puțin timp, pentru că acum se va alătura bunului doctor, în veșnicie…

 

Alături de dr. Anca Bistriceanu

MARIN IFRIM vorbea puțin despre viața personală și numai față de cei pe care-i considera apropiați sufletului lui și în care avea încredre. Avea însă o strălucire în priviri pe care nu aveai cum să n-o observi, atunci când vorbea despre copii lui. Spunea de multe ori că Dumnezeu l-a dăruit cu cei mai buni copii pe care și i-ar dori un părinte. Și-i mai sclipeau ochii când vorbea despre nepoți și despre Irina lui, pe care o considera „un înger”, dar din păcate lângă care i-a fost să trăiască prea puțin…

Iar despre literatură spunea că „Dacă ar fi după felul  meu de a iubi literatura, aș construi nu un muzeu al scriitorilor, ci un sat al scriitorilor. Unul mic și îndesat cu geniile noastre. Un sat cosmic, o insulă a Paștilor. Când îi aud pe unii guițând că «noi suntem români» mă lepăd de toate visurile” – august 2018, „Un izvor de cultură”.

Era un mare admirator al lui Marin Preda, despre care spunea că „tot am senzația că Marin Preda e «ultima frontieră», ultima «linie de apărare» a țării. El, ca și Rebreanu, au făcut din lut oameni vii: Ion al Glanetașului, Moromeți etc. Nu sunt în stadiul de a diviniza pe cineva anume, mai ales când acel cineva e scriitor. Ca să lași în urma literelor tale măcar un personaj, e tare greu. Eminescu, Blaga, Marin Preda și alți «fermieri» ai cuvintelor au reușit! Această țară nu stă pe picioarele guvernelor, ci pe mușchii cuvintelor, pe «bicepșii» unora precum Petru Ursache, cărturar de legendă, om de o simplitate care, fără să vrea, te făcea, în prezența sa, să te simți inutil din punct de vedere… de vizavi. Unii vor să ne convingă că suntem o țară de proști de jos până sus. Suntem prostiți. Nici acum, după decenii de «lăbăreală» textuală, nu știm adevărul despre moartea lui Nicolae Labiș. Și nici despre moartea lui Marin Preda. Mie, cu de la mine paranoie, mi se pare că și Adrian Păunescu a fost trimis în lumea virgulelor drepte. Ca și Mircea Scarlat sau Marin Sorescu. Cineva ne omoară sistematic oxigenul”.

 

Marin Ifrim, Irina Mirica, Valeriu Bistriceanu

MARIN IFRIM își găsise liniștea și bucuria de a trăi alături de Irina Mirică, femeia care i-a fost alături în ultimii ani și pe care o diviniza, pur și simplu. Sufletul său de poet abia-și încăpea în piele, de fericire, când îi rostea numele. Era recunoscător lui Dumnezeu pentru ea. Iată ce scria, anul trecut, despre femeile sufletului său:

 „Ce înseamnă să trăiești printre „Îngerese”…

Azi dimineață, singura mea iubită de pe planetă, mi-a spus că azi, 21 septembrie 2018, se împlinesc 27 de ani de când mi-a murit soția, Nela Ifrim (Ivașcu). Cu o zi înainte m-am întâlinit cu fratele ei. Am avut visuri ciudate. Mesaje. Irina mea e mai „ocultă”, știe ce nu eu pot ști. E un fel de „templieră”.

Ea mi-a adus aminte prima că se împlinesc 27 de ani de când prima femeie din viața mea e în Ceruri. Eu i-am spus că e în cimitir. Nu ne înțelegem. Irina ține de partea fostei mele soții. Vine cu explicații. Așa ceva nu am mai văzut sau auzit. Am avut o „corcodușă” acră, care, când venea în casa mea, privea tabloul fostei mele soții și îmi spunea că nu e fericită din cauza ei, că tot pe ea o iubesc. Am dat tabloul/fotografia jos. Am și eu nervi limitați. Între timp, tabloul a ajuns la/în casa fiicei mele Florina. Să veșnicească acolo.

Mă port corect cu Dumnezeu, cu Irina mea de acum, cu tot ce înseamnă iubire. Eram în anii ceaușismului. Am trăit vremuri în care nu aveam voie să iubim fără aprobare de la partid. Eu, în anul 1980, am făcut greva foamei. Pentru un drept al meu. Așa m-a născut mama. Nu am făcut din chestia asta un capăt de țară.

Zilele trecute m-am dus să îmi rezolv niște probleme financioase. A trebuit să scot din portofel niște chestii din alea din care rezultă că am „penzie” (vorba lui nea Mitică Ion Dincă). Doamna de acolo, de la birou, a citit cele două hârtii, una de pensionar și una de scriitor, și m-a întrebat dacă sunt revoluționar. Vorba lui Bulă, asta îmi mai lipsea. Vorbesc serios. Îmi e jenă să spun cuiva că sunt scriitor. Îmi e rușine în retină și în grupa sangvină față de fosta mea profesoară de română. Tot am senzația că nu am ținut de spiritul ei fascinant, că am ratat ceva din ziua de mâine.

Citesc cum Cioran juca fotbal cu cranii din cimitirul satului său. Nu-mi vine să cred. Tocmai Cioran! Dumnezeu există și nici măcar nu ațipește. Îl simt și în somn. Are mână de irină. Te iartă de toate. Nu există judecată de apoi, există o propovăduire clasică. Dumnezeu nu e prezent între noi. Și nici lipsă. Să nu ne jucăm cu El. Ca să vedem ce ne lipsește! ”  Marin Ifrim, 21.09.2018 – „Text pentru Nela și Irina. Lacrimi nepolitice”

 

MARIN IFRIM – REPERE BIOGRAFICE 

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998.

 

CĂRȚI PUBLICATE:

„Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed. Litera, Bucureşti, 1986.

„Curentul marin”,versuri”, Editura ŞI, Buzău, 1995.

„Alfabet de tranziţie”,versuri, Biblioteca Judeţeană V.Voiculescu, Buzău, 1995.

„Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed. Porto Franco, Galaţi, 1996.

„Fotografii cu cântec”,versuri, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2001.

„Incursiuni în viaţa unui actor. George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2001.

„Poeme”,versuri, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2003.

„La spartul târgului”, proză scurtă, Ed. Anastasia-Ina, Buzău, 2004.

„Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed. Anastasia-Ina, Buzău, 2004.

„Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed. Rafet, 2004.

„Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2oo6.

„Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2006.

„Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2007.

„Gloria locală”, antologie de versuri, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2007.

„Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed. Raluca, Buzău, 2008.

„Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2008.

„Circum stanţe”, tablete literare, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009.

„Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009.

„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia Opera Omnia, Iaşi, 2011.

„Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2011.

„Săptămâna de sare”, versuri, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2011.

„Cu vaporul prin deşert”, ediţie electronică, 2012.

„Doctorul Valeriu Bistriceanu sau începutul unei Veșnicii”, antologie de texte, Ed. Teocora, Buzău, 2018.

 

REFRINȚE CRITICE: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G.Ţeposu, Dan Silviu Boerescu, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc.

 

PREMII (mai) semnificative:

-Premiul revistei „Flacăra” la Festivalul Naţional de Poezie de la Oradea,1984.

-Premiul „Duiliu Zamfirescu” pentru poezie, Focşani, 2004.

-Premiul „Salonului scriitorilor vrânceni de pretutindeni”, pentru volumul „Scriitori buzoiani şi scriitori din ţară”, Mărăşeşti, 2006.

-Premiul ziarului „Cuvântul liber”, la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm, 2004.

-Premiul Editurii „Anastasia-Ina”, pentru întreaga activitate publicistică, 2003.

-Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2007 („Gloria locală”), în cadrul Festivalului „Le printemps des poetes” („Primăvara poeţilor”),ediţia a II-a, Buzău, 2007.

-Menţiune la Festivalul Naţional de Teatru Scurt, pentru piesa „Teleapartamentul”,Bucureşti,1999.

-Premiul „Opera omnia”, Râmnicu Sărat, 2011.

 

DIPLOME: (selectiv)

-Diplomă de Onoare a Ligii de Prietenie Româno-Sârbă, pentru contribuţii remarcabile la promovarea prieteniei româno-sârbe, 2001.

-Diplomă de Excelenţă din partea Fundaţiei Academice V.Voiculescu, 2001.

-Diplomă de Excelenţă şi Titlul de scriitor de onoare al oraşului Mărăşeşti, 2oo6.

-Diplomă de Onoare din partea oraşului Hârşova,la 1900 de ani de la atestarea documentară.

-Diplomă de Excelenţă în Cultură,pentru impunerea unei noi atitudini faţă de viaţa culturală locală şi naţională, Editura Anastasia-Ina, 2005.

-Diplomă pentru Excelenţă în Cultură, Direcţia pentru Cultură,Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Buzău,2003.

-Diplomă de Excelenţă a Editurii „Rafet”, pentru promovarea operei lui Vasile Voiculescu.

-Diplomă de Excelenţă pentru ce mai bună carte de critică literară a anului 2006 – „Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”, Editura Rafet.

-Diplomă pentru merite deosebite în activitatea Teatrului George Ciprian, Buzău, 2006.

-Diplomă şi titlu de Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău, 2008.

-Diplomă aniversară „Rotary Club”, Buzău 2012

-Inclus în „Enciclopedia personalităţilor din România”, Who is Who, 2009.

 


Adaugati un comentariu


 

*