A fost diagnosticat al 15-lea caz de variola maimuței în România

13 iulie 2022 | 0 comentarii |

Noul caz de variola maimuței a fost confirmat la un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Argeș, iar la nivel global s-a ajuns la peste 6.000 de cazuri anul acesta și au fost raportate și trei decese. 

 

Investigațiile de laborator au confirmat marți, cel de-al 15-lea caz de variola maimuței (monkeypox) în România, anunță Ministerul Sănătății (MS. „Este vorba de un bărbat de 38 de ani din Argeș. Simptomele au apărut pe data de 8 iulie. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală iar investigațiile de laborator au confirmat că pacientul este infectat cu variola maimuței. Bărbatul este internat. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți”, precizează MS, într-un comunicat. Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 15 persoane, menționează oficialii de la sănătate, fără a face însă vreo referire la legăturile existente între cele 15 cazuri de infecție, deși majoritatea celor infectați sunt din București.

Ultimele cazuri anterioare au fost confirmate pe 7 iulie, la trei bărbați, de 38 de ani (doi) și unul de 32 de ani, din București și din județul Timiș. Primul caz de variola maimuței a fost confirmat la noi în țară pe 13 iunie, la un tânăr în vârstă de 26 de ani, din București, în cazul căruia medicii au decoperit, în urma anamnezei, că „partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”.

 

La ultima actualizare, OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat că au fost raportate 6.207 de cazuri de variola maimuței, în 58 de țări, cele mai multe dintre ele de pe continentul european. Au fost anunțat și 3 decese, toate în Africa. În acest context, săptămâna viitoare va avea o nouă reuniune de urgenţă a experților OMS, în cadrul căreia specialiştii vor decide dacă variola maimuţei reprezintă sau nu o urgenţă de sănătate globală.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesu, și-a manifestat îngrijorarea față de „amploarea și răspândirea virusului în întreaga lume”, precizând că  lipsa testelor a însemnat că există probabil mult mai multe cazuri care nu sunt raportate, dar din cele cunoscute, aproximativ 80% sunt în Europa.

Potrivit OMS, 99% din cazurile pentru care au fost disponibile informaţii de gen au fost în rândul bărbaţilor. „Focarul continuă să afecteze în primul rând bărbaţii care au relaţii sexuale cu bărbaţi care au mărturisit că au întreţinut relaţii sexuale recent cu unul sau mai mulţi parteneri de sex masculin, ceea ce sugerează că nu există niciun semnal de transmitere susţinută dincolo de aceste reţele pentru moment”, se mai precizează în raportul OMS.

 

Între timp, Comisia Europeană a achiziționat 110.000 de doze de vaccin antivariolic pentru statele membre UE, care au început să fie livrate la finalul lunii iunie, potrivit comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.

La începutul lunii iunie, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) anunța că analizează posibila extindere a indicației terapeutice a vaccinului antivariolic al Bavarian Nordic, pentru a include și „variola maimuței”, demarând deja discuții cu reprezentanții grupului pentru a analiza rezultatele studiilor clinice de până acum.

Vaccinul Imvanex, dezvoltat de Bavarian Nordic, este autorizat în UE din 2013 și se administrează la adulți, pentru protecția împotriva variolei, dar se produce în cantități mici, boala fiind eradicată la nivel global. Este un vaccin de generaţia a treia și conține o formă vie modificată a virusului – „vaccinia Ankara”, înrudită cu virusul variolei. Până la extinderea indicației terapeutice, vaccinul poate fi utilizat off-label pentru prevenirea variolei maimuței, pe fondul creșterii numărului de cazuri confirmate.

Potrivit ministrului Alexandru Rafila, România va primi aproximativ 2.500 de doze din acest vaccin, care se administrează în două doze, persoanelor care au intrat în contact cu un pacient confirmat infectat cu virusul variolei maimuței.

 

Variola maimuţei este o infecție virală rară, provocată de un virus care aparține familiei poxvirusurilor. Acestea se transmit direct sau indirect de la animale la om, având un grad crescut de rezistență în mediul uscat sau la temperaturi ridicate, fiind astfel persistente pentru o perioadă mai lungă de timp pe suprafețele infectate. Nu este însă o boală foarte contagioasă, răspândirea virusului de la om la om necesitând un contact direct, prelungit.

Variola maimuței se manifestă prin simptome ușoare, iar majoritatea pacienților infectați se recuperează în câteva săptămâni, fără să fie necesar un tratament. Studiile au demonstrat că perioada de incubație este, în general, între 6 și 13 zile, iar simptomele care pot apărea sunt erupții cutanate veziculoase, care pot provoca prurit (mâncărimi) sau leziuni pe orice parte a corpului (inclusiv în jurul organelor genitale și anusului), febră, durere în gât, ganglioni limfatici măriți în volum, durere de spate, durere musculare și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

În Regiunea Europeană a fost raportată varianta vest-africană a virusului, care până acum a fost fatală pentru aproximativ una din 100 de persoane infectate.

Boala se poate fi mai severă în cazul copiilor de vârste mici, a femeilor însărcinate sau a persoanelor cu boli cronice, al căror organism nu produce o reacție imunitară adecvată.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*