Alertă epidemiologică de gripă. Spitalul Județean Buzău are toate paturile ocupate
Secțiile de Boli Infecțioase și Pediatrie ale unității medicale buzoiene sunt arhipline, iar conducerea unității medicale a decis să relocheze secția de Chirurgie pediatrică, pentru a suplimenta numărul de paturi necesar pacienților cu gripă.
După trei săptămâni consecutive în care incidenţa infecţiilor respiratorii a depăşit nivelul mediu calculat de Institul Național de Sănătate Publică (INSP) pentru ultimele sezoane, iar evoluția activității gripale a avut o intensitate înaltă şi o răspândire geografică extinsă, „putem vorbi de o situaţie de alertă epidemiologică”, arată INSP.
Secțiile de Boli infecțiose și de Pediatrie ale Spitalului Județean (SJU) Buzău sunt arhipline, nu mai au disponibil niciun pat pentru noi internări.
„Avem un val de gripă și alte viroze respiratorii agresive nemaiîntâlnit în ultima vreme, dar și alte boli contagioase (Covid, rotavirus, virus respirator sincițial). Din perioada pandemiei de Covid-19 nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. În acest moment avem 47 de pacienți internați cu gripă la Infecțioase, astfel că secția este plină, nu mai avem capacitate de internare. Și secția de Pediatrie este la capacitate maximă, nu mai poate primi pacienți noi. Numai în ultimele zile au fost izolați 8 copii cu gripă, 2 cu Covid, 2 cu rujeolă, 7 cu virus sincițial, 2 cu rotavirus”, a precizat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.
Pentru a face față numărului mare de îmbolnăviri înregistrate mai ales în rândul copiilor, conducerea spitalului a decis suplimentarea temporară a numărului de paturi pentru copiii care au nevoie de tratament în spital, prin relocarea secției de Chirurgie pediatrică și mutarea copiilor de aici pe Chirurgie generală.
„Nu ne vom bloca, dar trebuie să facem un efort extraordinar de mare pentru relocarea unor secții, dar și pentru diminuarea internărilor pacienților cu alte patologii. Nu a vrut nimeni să ajungem aici, dar se pare că gripa ne stabilește agenda și trebuie să găsim soluții. Numărul mare de îmbolnăviri înregistrate mai ales în rândul copiilor ne-a determinat să luăm în calcul relocarea secției de Chirurgie pediatrică și mutarea copiilor de aici pe Chirurgie generală, pentru a suplimenta numărul de paturi pentru copiii care au nevoie de tratament în spital”, a explicat managerul Damian.
Conducera unității medicale face apel la populație și roagă buzoienii să nu mai asalteze Unitatea de Primiri Urgențe, să apeleze la medicul de familie imediat cum apar simptomele unei afecțiuni respiratorii, pentru că formele ușoare de boală pot fi tratate la domiciliu.
„În plus, rog părinții care au copiii răciți să nu-i mai trimită în colectivitate, pentru a nu răspândi boala și altor copii. Avem peste 80 de prezentări pe zi în Urgență Pediatrie, iar asta nu face decât să crească timpul de așteptare și să expună copiii și mai mult. Rog părinții să înțeleagă că prezența a 80 de copii într-o gardă, chiar dacă i se acordă fiecărui copil doar 15 minute, poate crește timpul de așteptare la 5-6 ore, iar nemulțumirea lor, poate pe bună dreptate justificată, nu poate fi rezolvată. Medicul de gardă este o singură persoană și nu poate consulta toți copiii în același timp sau când vor părinții! De aceea rog din suflet, părinții, să înțeleagă situația și să apeleze la medicul de familie pentru formele ușoare și medii de boală, să nu mai asalteze UPU”, a mai spus Claudiu Damian.
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău spun că ceea ce îngrijorează cel mai mult nu este numărul mare de cazuri de gripă, care deși a crescut foarte mult în ultima perioadă, nu a depășit nivelul aceleiași perioade a anului precedenet, ci numărul mare de decese confirmate cu virus gripal.
„Avem 11 decese la care s-a confirmat în laborator prezența virusului gripal, ceea ce îngriorează foarte mult, în contextul în care, de ani de zile, Buzăul nu a avut niciun deces din cauza gripei. Este adevărat, a fost vorba despre persoane vârstinice, de peste 60 de ani până la 90 de ani, cu boli asociate și nevaccinate, dar tot este îngrijorător. De aceea recomandăm în continuare vaccinarea antigripală, nu este prea târziu, pentru că deși nu există garanția prevenirii îmbolnăvirii, persoanele vaccinate sunt protejate împotriva formelor grave de boală”, a precizat dr. Carmen Scîntei, epidemiologul șef al județului.
În județul Buzău, în acest sezon au fost înregistrate 21.346 de infecții respiratorii (17.850 de cazuri de gripă clinică și IACRS și 3.496 de pneumonii), față de 28.877 de cazuri în întregul sezon gripal trecut.
„Numai în ultima săptămână au fost diagnosticate 429 de cazuri de gripă, comparativ cu 196 în sezonul trecut și 154 cu doi ani în urmă. Ceea ce trebuie menționat este că majoritatea cazurilor de gripă au fost diagnosticate nu doar clinic, ci cu teste rapide specifice pentru gripă. Ca să avem o idee despre raportul dintre diagnosticul clinic și cel confirmat cu laboratorul, trebuie spus că dintre 32 de suspiciuni analizate în laborator, 22 au fost confirmate, 1 caz a avut rezultat neclar și va fi analizat încă o dată și doar 9 au fost infirmate”, a mai spus dr. Carmen Scîntei, menționând că marea majoritate a cazurilor de gripă confirmate în laborator au fost cu virus gripal AH1 și AH3.
La nivel național, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat 133.057 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) în ultima săptămână, cu 35.8% mai multe cazuri față de aceeaşi săptămână a sezonului precedent (98.011) şi cu 7.7% mai multe decât în săptămâna anterioară (123.464).
Dintre acestea, 9.151 de cazuri au fost gripă clinică, comparativ cu 3.405 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 6.981 înregistrate în săptămâna precedentă. În 320 de cazuri, gripa a fost confirmată de laborator (72 cu virus gripal AH1, 56 cu virus gripal AH3, 188 cu virus A nesubtipat şi 4 cu virus B).
De asemenea, au fost raportate 43 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 4 mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 18 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a sezonului trecut.
De la începutul sezonului au fost raportate 1.241 cazuri de gripă confirmate de laborator, dintre care: 249 cazuri cu virus gripal AH1, 170 cazuri cu virus gripal AH3, 14 cazuri cu virus gripal B, 808 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 44 de co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 19 co-infecţii de virus gripal cu VRS, 3 co- infecţie de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS.
Tot în ultima săptămână, în România s-au înregistrat 11 noi decese confirmate cu virus gripal, în acest sezon fiind raportate 51 de decese confirmate cu virus gripal: 31 tip A, subtip H1 (din care 3 co-infecţii cu SARS-CoV-2), 12 tip A, subtip H3, 8 tip A, nesubtipat (din care 2 co-infecţii cu SARS-CoV-2). Cele 51 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 2 la 0-4 ani, 4 la 15-49 ani, 13 la 50-64 ani, 32 la ≥65 ani.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, că România este în stare de alertă epidemiologică din cauza numărului mare de cazuri de gripă, după „trei săptămâni consecutive de depășire a pragului epidemic”, dar a menționat că „această situație probabil va mai dura până la finalul lunii februarie” și, după opinia sa, în acest an „nu va fi epidemie de gripă” și Ministerul Sănătății nu va impune restricții. Ministrul a recomandat însă o serie de măsuri de care spitalele, școlile și populația ar trebui să țină cont, pentru a se evita creșterea numărului de îmbolnăviri.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis că, în ultima săptămână s-au înregistrat peste 9.000 de cazuri de gripă clinică și 11 decese, iar cele mai multe cazuri de gripă au fost raportate în municipiul Bucureşti (1301) şi în judeţele Cluj (1032), Prahova (582), Constanţa (476), Iaşi (456) şi Buzău (429).
Măsuri recomandate de Ministerul Sănătății pentru evitarea îmbolnăvirilor:
La nivelul unităților sanitare:
• Adaptarea programului de vizită al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP
• Realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal, cu recomandarea de izolare la domiciliu a celor cu simptome respiratorii
• Purtarea echipamentului de protecție (măști, mănuși, halate) de către personalul medical și alte persoane care intră în contact cu pacienții
• Asigurarea stocurilor de antivirale, în special de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute
• Continuarea vaccinării antigripale a personalului medico-sanitar și auxiliar
• Refacerea, după caz, a stocurilor de echipamente de protecție, antiseptice și dezinfectante.
Măsuri recomandate în școli și grădinițe:
• Realizarea triajului zilnic
• Informarea părinților și aparținătorilor legali privind semnele și simptomele de infecții respiratorii, izolarea la domiciliu a copiilor cu simptome și contactarea medicului de familie
• Asigurarea materialelor necesare dezinfecției periodice a mâinilor și a suprafețelor
• Aerisirea periodică a încăperilor
• Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință.
Măsuri recomandate populației generale:
• Menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului
• Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicațiile terapeutice și izolarea la domiciliu
• Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință
• Evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și recomandare pentru purtarea măștii de protecție de către persoanele simptomatice care nu se pot izola
• Continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 ani, gravide, bolnavii cronici.