Alertă la Spitalul de copii „Sf. Maria” din Iași: 200 de persoane evacuate în urma unei degajări de fum

3 iunie 2022 | 0 comentarii |

Un muncitor care trebuia să curețe un coș de fum defect, dintr-o clădire aflată în renovare, ar fi pornit greșit ventilatorul și un val de fum și funingine a pătruns în saloanele de la etajul unu al unității medicale. 

 

S-a dat alarma, în această dimineață, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde în jurul orei 9.00 s-a observat o degajare de fum și funingine la un sistem de ventilație a aerului al clădirii și, temându-se de un incendiu, cadrele medicale au chemat imediat pompierii, care au intervenit cu 14 autospeciale.

Se pare că un angajat al firmei de construcții care se ocupă de renovarea spitalului, încerca să curete un coș de fum pe care era acumulată o cantitate foarte mare de reziduri, dar a inversat sensul de evacuare al ventilatorului, iar funinginea a fost introdusă în camerele tehnice și ulterior în spațiile comune, extinzându-se şi a afectând parterul clădirii, acolo unde se fac internările de zi, dar şi etajele I, II şi III.

Panica a cuprins pacienții și personalul medical, iar prima măsură luată a fost aceea de evacuare a pacienților, aparținătorilor și cadrelor medicale, astfel că 50 de copii și 150 de adulți au ieșit imediat, în curtea spitalului, astfel că nu există persoane rănite sau intoxicate cu fum, potrivit ISU Iași.

 

Alina Belu, managerul spitalului, a declarat că incidentul a durat ca 10 minute și din  fericire „au fost evacuați în siguranță toți pacienții și aparținătorii din saloanele din proximitatea zonei de degajare. Nu știm ce este în zona constuctorului, dar în sectorul activității medicale, pompierii nu au găsit nicio flacără deschisă. Nu avem pacienți intoxicați”, a precizat managerul, menționând că imediat după ce spațiile afectate vor fi curățate de funingine, activitatea din corpul nou al spitalului va fi reluată, iar pagubele vor fi evaluate și firma de construcții le va suporta integral.

Spitalul „Sf Maria” din Iaşi este cel mai mare spital pentru copii din zona Moldovei, iar clădirea în care funcţionează Spitalul pentru copii a fost dată în folosinţă în 1970. Până la sfârșitul anului 2019 nu a beneficiat de lucrări majore de reparaţii şi consolidare, dar în prezent se află într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare printr-un proiect finanțat don fonduri europene și de la Consiliul Județean, în valoare de 27 milioane de euro.

Anul trecut, tot în luna iunie, în aceeași unitate medicală a izbucnit un indendiu la etajul 2, în secția ATI. Din fericire, nici atunci nu au fost victime.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*