Alimentele ultraprocesate cresc riscul de deces prematur

2 martie 2019 | 0 comentarii |

Cercetătorii susțin că un produs alimentar este cu atât mai nociv cu cât trece prin mai multe procese industriale înainte de a fi consumat.

 

Un grup de cercetători francezi de la Universitatea Paris-Sorbonne au efectuat un nou studiu asupra modului în care alimentele ultraprocesate pot afecta sănătatea consumatorilor, în condițiile în care se știa deja că acestea nu sunt recomandate pentru a fi incluse în meniul zilnic.

De această dată, oamenii de știință au stabilit că alimentele din această categorie sunt asociate și cu un risc mai ridicat de deces prematur, concluziile venind în urma studiului finalizat recent și dat publicității.

Cercetarea a fost efectuată pe un grup  de peste 44.500 de bărbaţi şi femei, de 45 de ani şi peste această vârstă, care au oferit informaţii legate de obiceiurile alimentare, stilul de viaţă şi mediul socio-economic şi au fost monitorizaţi timp de şapte ani.

Pe parcursul perioadei de monitorizare, oamenii de ştiinţă au înregistrat 602 decese, reprezentând 1,4% din totalul grupului iniţial. Printre acestea s-au numărat 219 decese cauzate de cancer şi 34 provocate de afecţiuni cardiologice şi arteriale. Alimentele semipreparate şi alte tipuri de produse ultraprocesate au reprezentat, în medie, 29% din aportul caloric total, potrivit rezultatelor studiului.

 

Unele alimente ultraprocesate conţineau cantităţi importante de sare, iar un aport ridicat de sodiu a fost asociat cu un risc mai mare de afecţiuni cardiovasculare şi cancer la stomac.

De asemenea, zahărul în exces a fost asociat cu un risc mai mare de deces cardiovascular.

În plus, alimentele ultraprocesate conţin o cantitate mică de fibre care ar putea reduce riscul de mortalitate.

Aditivii alimentari, frecvent întâlniţi în alimentele ultraprocesate pot, de asemenea, să joace un rol în acest sens, potrivit cercetătorilor. Spre exemplu, dioxidul de titan, utilizat pe scară largă de industria alimentară, a fost asociat cu inflamaţia intestinală şi dezvoltarea tumorilor. Au existat de asemenea dovezi potrivit cărora consumul de agenţi emulsifianţi ar putea avea un efect asupra bacteriilor intestinale şi poate duce la apariţia cancerului şi a sindromului metabolic, o afecţiune pre-diabetică.

Hrana ultraprocesată a fost definită ca fiind compusă din alimente produse prin procese industriale multiple şi consumată în general sub formă de gustări, deserturi sau mâncare gata preparată. Printre acestea se numără carnea prăjită şi cea congelată, mezelurile, gustările ambalate şi supele instant.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*