Ambulanțe furate bucată cu bucată din curtea unei primării

UPDATE: După identificarea bunurilor furate la el acasă, consilierului local i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Printre suspecți se numără chiar și un consilier local, bănuit că ar fi furat motoarele celor două autospeciale.

 

O întâmplare cu iz tipic românesc a avut loc în comuna gorjeană Drăguțești, acolo unde două ambulanțe donate de Serviciul de Ambulanță Județean Gorj administrației locale au fost scoase din uz înainte de a apuca să fie trimise în vreo misiune, fiind furate piesă cu piesă, până când din ele nu au mai rămas decât caroseriile. Acest lucru s-a petrecut în timp, primarul comunei precizând că ambulanțele au fost donate comunei în urmă cum mai mulți ani și au fost parcate în curtea Primăriei, până la îndeplinirea tuturor formalităților care să permită utilizarea acestora și găsirea personalului care să le deservească.

Din diverse motive, demersurile au întârziat foarte mult, timp în care cele două ambulanțe au continuat să rămână parcate în cutea Primăriei, unde toată lumea le credea în siguranță. Faptul că atât amar de vreme cele două autospeciale au rămas neclintite în parcare le-a dat idei unor „întreprinzători” din comună, care s-au gândit că „ar fi păcat” să lase să ruginească motoarele și alte piese, dacă tot nu le folosește nimeni în scopul căruia îi sunt destinate.

Într-o dimineață însă, primarul a constatat că cele două ambulanțe fuseseră dezasamblate și nu mai rămăseseră din ele decât caroseriile. A făcut imediat reclamație la Poliție, iar oamenii legii au demarat cercetările specifice, pentru a-i depista pe făptași.

 

Ion Popescu

Printre suspecții principali se află chiar un consilier local, care ar fi încercat chiar să vândă pe internet piesele furate. Locuința lui a fost percheziționată în această dimineață, iar pentru că inițial nu a permis procurorului și polițiștilor să intre în curte, s-a apelat la ajutorul mascaților.

Cel care le-a sugerat anchetatorilor implicarea consilierului în furtul celor două motoare ale ambulanțelor a fost chiar primarul. Acesta spune că s-ar fi plâns unui grup de localnici că hoții au furat motoarele, cutiile de viteze, volanele și chiar roțile ambulanțelor, iar unul dintre interlocutori i-a spus ca piesele n-ar fi fost fost furate, ci luate de consilierul local care ar fi spus că le-a cumpărat de la Primărie și pe care chiar el, împreună cu un alt localnic îl ajutase să le încarce în remorca unui tractor și să le ducă acasă.

Primarul susține însă că nu a fost organizată nicio licitație în acest sens și nici nu ar fi avut voie să facă așa ceva. „Mi-a spus un om că lucrurile de la Primărie nu au fost furate, că le-a încărcat el la un consilier care i-a spus că i le-a vândut lui Primăria. Mi-a mai spus că le-a încărcat în tractor și i le-a dus lui, dar noi nu am făcut așa ceva, nu am organizat licitație pentru că nici nu avem voie să vindem”, declara la acea vreme primarul Ion Popescu.

 

Anchetatorii au luat act de cele declarate și și-au canalizat investigațiile în această direcție, iar azi-dimineață au efectuat percheziții, la mai multe locuințe din comună. Acasă la consilierul local despre care vorbea primarul, perchezițiile erau în plină desfășurare la ora publicării acestui articol.

Într-o declarație dată în cursul zilei de azi, primarul spune că ar fi aflat că polițiștii au descins la locuința consilierului și că ar fi găsit acolo motoarele furate de la cele două ambulanțe.

„Am înţeles că ar fi vorba despre consilierul local care era cu motoarele și ar fi găsit motoarele la el, dar nu ştiu să vă spun mai mult. Au fost două salvări, s-au furat motoarele de pe ele şi le-au găsit la consilier. Furtul a avut loc anul trecut, ambulanţele erau în curtea primăriei, sunt parcate în curte, au fost luate cu titlu gratuit acum câţiva ani, de la Ambulanţă. Nu le-am folosit şi domnii respectivi şi-au permis să le descompleteze. Nu mai aveam cum să le folosesc, că tot furau de pe ele. Eu am sesizat furtul la Poliţie, anul trecut”, a precizat primarul.

Rămâne ca oamenii legii să afle cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile, iar cei vinovați să răspundă în fața legii. Prejudiciul este estimat la 200.000 de lei.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*