Angajații din sănătate, la un pas de greva generală. Deblocarea posturilor în spitale, principala revendicare

8 ianuarie 2024 | 0 comentarii |

Federația Sanitas cere deblocarea posturilor în spitale și creșterea salariilor personalului TESA și anunță că în februarie va declanșa conflictul de muncă și se poate ajunge la grevă generală. Estimările indică un deficit de 15.000 de medici și cam tot atâția asistenți medicali, la nivel național.

 

Anul a debutat cu probleme majore în ceea ce privește deficitul de personal în sistemul sanitar. S-a ajuns în situația de a cere ajutorul Poliției pentru a evita agresiunile la adresa medicilor și a asistenților medicali, din partea pacienților nervoși că trebuie să aștepte prea mult până când sunt tratați, din cauza lipsei de personal.

Spitalele sunt în criză acută de personal, dar nu pot face angajări, pentru că posturile sunt blocate de Guvern, din dorința de a economisi câțiva lei la buget, pe motiv de austeritate. Iar peste 4.000 de medici tineri care au devenit specialiști în 2023 și pentru școlirea cărora statul a cheltuit sute de mii de euro, nu se pot angaja în niciuna dintre unitățile sanitare de stat din România și ar putea pleca din țară.

Managerii unităților medicale, Colegiul Medicilor și sindicatele somează Guvernul să deblocheze posturile. Reprezentanții Federației SANITAS au anunțat deja că strâng semnături pentru a declanșa conflictul de muncă în sănătate și asistență socială și spun că, în februarie, activitatea spitalelor ar putea fi blocată de greva generală.

 

Sindicaliștii cer deblocarea posturilor și salarii mai mari, acuzând guvernanții și „alți interesați” de „neputință, incapacitate, lipsă de interes față de cei care duc greul în cele două domenii și, nu în ultimul rând, dezinteres față de nevoile cetățenilor”.

Viorel Husanu, liderul Sanitas București, spune că s-au strâns deja peste 20.000 de semnături din cele 50.000 de necesare pentru declanșarea conflictului de muncă. „În aceste zile, de când a început acest an, noi suntem epuizaţi de muncă, în timp ce alţi bugetari nici nu s-au întors din vacanţe. Camerele de gardă sunt pline, secţiile sunt pline şi noi nu avem personal. S-a ajuns ca un asistent să facă două norme, un medic să alerge pe două etaje sau două secții diferite. Deficitul este de aproximativ 30.000 de posturi de medici și asistenți medicali, la nivel național”, afirmă Husanu, care menționează că gradul de ocupare este de aproximativ 80% pentru medici și de 75% pentru asistenți medicali.

 

Sursa foto: ASSMB/Facebook

Oana Sivache, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a anunțat public că la spitalele „Gomoiu” și „Victor Babeș”, cadrele medicale au fost nevoite să ceară ajutorul Poliției pentru a face față furiei pacienților, nemulțumiți că trebuie să aștepte pentru a fi consultați. 

În numele pacienţilor, dar şi al personalului din spitale, cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave. Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie. De asemenea, cerem modificări ale procedurilor de aprobare a nevoilor din sănătate, pe baza memorandumului. Singura entitate competentă, în măsură să evalueze fundamentarea nevoilor în sănătate, este Ministerul Sănătăţii, şi nu alte ministere, a atras atenția Oana Sivache care, în cursul zilei de luni s-a întâlnit cu managerii și directorii medicali ai spitalelor din subordinea ASSMB, preşedinţi ai organizațiilor profesionale și ai asociaţiilor de pacienţi, precum și cu lideri ai Sanitas, pentru a trage un semnal de alarmă referitor la blocajul din sănătate.

 

Deblocarea posturilor în spitale a fost solicitată, public, și de Colegiul Medicilor din București (CMMB), care a cerut Ministerului Finanţelor aprobarea memorandumului înaintat de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru spitalele din subordinea sa, precum şi a celui înaintat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) pentru spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, inclusiv cele ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), subliniind că e nevoie de 900 de medici și de deblocarea urgentă a posturilor, multe spitale având la fel de mare nevoie și de asistente medicale. În plus, „deblocarea posturilor şi organizarea de concursuri conform procedurilor legale ar facilita inclusiv integrarea în sistemul public de sănătate a celor care au terminat Rezidenţiatul şi au promovat examenul de specialitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi găsi locuri de muncă”, a afirmat președintele CMMB, prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Potrivit directorului ASSMB, Oana Sivache, doar în spitalele din subordinea ASSMB este nevoie de 400 de medici, 700 de asistente și 500 de farmaciști și infirmiere.

 

Daniel Coriu

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Daniel Coriu, atrage însă atenția că pe lângă deblocarea posturilor din spitale, cea mai mare problemă la care autorităle trebuie să găsească o rezolvare este distribuția neuniformă a medicilor în teritoriu.

,,La nivel național nu stăm foarte rău în ceea ce privește numărul medicilor, dar problema cea mai gravă este distribuția inegală a acestora, pentru că jumătate dintre cei 55.000 de medici pe care îi avem sunt concentrați în cele câteva centre universitare, iar restul, în 36 de județe. În București, spre exemplu, sunt peste 7 medici la 1000 de locuitori, dar în 26 de județe avem între unu și doi medici la 1000 de locuitori. Practic, avem 2 Românii. Și aici trebuie să găsim soluții. Într-un studiu realizat de CMR anul trecut, pe mai multe direcții de cercetare, 36% dintre medici au spus că sunt expuși la risc major de burnout, iar jumate dintre aceștia sunt tineri, sub 35 de ani. Pe de altă parte, 30 la sută dintre medici s-au gândit să plece din țară. Medicii consideră că pentru a practica o medicină corectă este nevoie de infrastructură medicală rezonabilă și de recunoaștere socială, iar la asta trebuie să găsim soluții, subliniază președintele CMR.

 

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că exclude scenariul unei greve generale în Sănătate pe motiv că medicii ar fi nemulțumiți de salarii și consideră că principala problemă reclamată de sindicaliști este legată de posturile blocate și de suprasolicitarea din unele unități medicale.Noi am propus de anul trecut prin mai multe memorandumuri, și noi, și Ministerul Dezvoltării, pentru scoaterea la concurs a posturilor vacante. Am reluat în această săptămână această procedură și sperăm să avem avizele necesare încât în proxima ședință de Guvern, aceste memorandumuri să poată să fie aprobate, a afirmat Alexandru Rafila.

În plus, ministrul spune că, la sfârşitul anului trecut, s-a aprobat o Ordonanţă prin care „începând cu 1 ianuarie 2024, toate posturile care se eliberează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs, fără memorandum”, așa că „ce se eliberează de acum încolo prin pensionare, prin plecare, se pot ocupa fără memorandum, tocmai ca să scădem puţin presiunea şi să putem să înlocuim personalul într-un ritm care are legătură cu nevoile sistemului de sănătate”, a punctat Rafila.

 

Referitor la nemulțumirile privind salariile personalului TESA și a altor categorii de personal nemedical din spitale, ministrul Sănătății susține că în întâlnirile avute cu sindicatele, atât Ministerul Sănătăţii cât şi premierul Marcel Ciolacu şi vicepremierul Marian Neacşu, s-a discutat inclusiv posibilitatea măririlor salariale, în primul trimestru al acestui an.

Alexandru Rafila recunoaște că există tensiuni și că unele dintre ele sunt justificate, pentru că într-adevăr veniturile trebuie să crească şi la personalul TESA, care asigură funcţionarea spitalelor, dar crede că problemele vor fi rezolvate „aşa cum a promis premierul” și este convins că „atunci, această grevă nu va mai avea obiect”, subliniind că cele două domenii prioritare, sănătatea şi învăţământul, reprezintă şi pentru Guvern domenii în care trebuie să putem să funcţionăm cât mai aproape de normal.

 

Marcel Bolos

Ministerul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că de la intrarea în vigoare a Ordonanţei 115, în tot sectorul public este valabil principiul un post eliberat un post scos la concurs, fără memorandum, iar pentru acele situaţiile în care este nevoie de posturi suplimentare, Ministerului Finanţelor a elaborat deja memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, pentru 5.000 de posturi solicitate pentru a fi scoase la concurs.

Aşteptăm şi memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide demersurile care trebuie făcute mai departe. În cursul acestei săptămâni, în şedinţa de Guvern, va fi analizat memorandumul care vine cu aceste solicitări, de la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru reţeaua de unităţi sanitare aflate în coordonarea autorităţilor publice locale şi din partea Ministerului Sănătăţii pentru reţeaua proprie de unităţi sanitare”, a afirmat Boloș, care și-a exprimat convingerea că problema va fi rezolvată în cursul acestei săptămâni.

Ministrul a menționat că din partea din partea tuturor ministerelor au fost solicitate 33.000 de posturi, însă prioritate va avea sistemul de sănătate, subliniind că fiecare dintre ministerele de linie are obligaţia de a se încadra în cheltuielile de personal pe care şi le-a bugetat.

 


Adaugati un comentariu


 

*