Recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea și limitarea virozelor și gripei

8 ianuarie 2024 | 0 comentarii |

Odată cu reluarea cursurilor în școli, în contextul în care se înregistrează o explozie de cazuri de îmbolnăvire prin gripă și alte viroze respiratorii, Ministerul Sănătății vine cu o serie de recomandări pentru părinți și cadrele didactice.

 

Foto arhiva SB

Camerele de gardă ale spitalelor și cabinetele medicilor de familie și ale medicilor pediatri sunt asaltate, în această perioadă, de pacienți afectați de gripă și alte afecțiuni respiratorii specifice sezonului rece. Odată cu reluarea cursurilor în școli, medicii se așteaptă ca numărul acestor afecțiuni să crească în colectivitățile în care copiii și cadrele didactice își desfășoară cursurile școlare / preșcolare, iar Ministerul Sănătății (MS) transmite o serie de recomandări care pot preveni / limita răspândirea acestora.

„Prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii sunt posibile dacă se respectă o serie de măsuri de igienă personală sau a spațiilor unde se desfășoară cursurile”, transmite MS, care accentuează necesitatea respectării regulilor de igienă, neintrarea în colectivtate a copiilor și a cadrelor didactice afectate de bolile de sezon, dar și pe informarea periodică a părinților și a dascălilor, despre măsurile de prevenție și limitare a transmiterii bolilor.

 

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătățiii, Alexandru Rafila, atrage atenția părinților, să nu-și trimită copiii la școală dacă sunt răciți și dacă au forme ușoare sau medii ale unei viroze respiratorii să apeleze la medicul de familie, care le va oferi recomandările necesare și un tratament la domiciliu, nu să aglomereze spitalele.

„Noi am recomandat părinților ca atunci când copiii lor au simptome de viroză respiratorie, să nu îi ducă la școală, să îi izoleze la domiciliu și să ia legătura cu medicul de familie, pentru un tratament simptomatic. Foarte important este de știut că infecțiile virale nu beneficiază de tratament cu antibiotic, dimpotrivă, antibioticul poate să fie dăunător, și atunci tratamentul simptomatic, izolarea, buna hidratare a copilului sunt esențiale până când acest episod de viroză trece. După ce se vindecă, evident, întoarcerea în colectivitate este necesară”, a precizat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, într-o intervenție la B1Tv.

 

În acest scop, Ministerul Sănătății recomandă:

Reguli de igienă:

• igiena mâinilor: spălarea frecventă a mâinilor și/sau dezinfecția lor (înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tuse/strănut, ori de câte ori e necesar);

• igiena respiratorie: tuse, strănut în șervețel de unică folosință sau în plica cotului, aruncarea șervețelului la gunoi imediat după folosire, spălarea/dezinfecția mâinilor după tuse/strănut;

• igiena în clase: aerisirea frecventă a sălilor de clasă (păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puțin 10 minute după fiecare oră de curs), curățenia și dezinfecția suprafețelor și obiectelor din unitățile de învățământ înaintea începerii cursurilor;

• evitarea schimburilor de obiecte personale.

 

Reducerea transmiterii virusurilor respiratorii:

• informarea periodică a părinților de a nu trimite la scoală copilul atunci când se confruntă cu simptome de viroză respiratorie, dureri în gât;

• personalul didactic și nedidactic cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate;

• realizarea zilnică, la prima oră de curs, de către cadrul didactic, a unei inspecții vizuale a elevilor prezenți în clasă, cu scopul identificării unui eventual elev bolnav care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă (față congestionată, tuse, etc).

• în cazul identificării unui elev cu semne de boală transmisibilă respiratorie, se recomandă izolarea lui la domiciliu și informarea părinților în vederea îndrumării către un medic și asigurarea tratamentului specific.

 

Măsuri preventive specifice și de informare:

• vaccinarea împotriva gripei sezoniere a elevilor eligibili și a personalului din unitățile de învățământ:

• derularea de acțiuni de educare-informare a elevilor privind regulile care trebuie respectate pentru a preveni îmbolnăvirile respiratorii.

 

Măsuri organizatorice și logistice:

• afișarea în clase/locuri vizibile a panourilor cu materiale informative privind modalitățile de prevenire a îmbolnăvirilor respiratorii;

• asigurarea cu materiale pentru igiena mâinilor (săpun lichid, substanțe dezinfectante și prosoape de hârtie), precum și pentru curățenia și dezinfecția sălilor de clasă.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*