Antibiotice Iași a încheiat primele trei trimestre cu o creștere de 21% a cifrei de afaceri

17 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

În aceeași perioadă, exporturile companiei farmaceutice controlate de statul român au atins o valoare de 60 de milioane de lei.

 

La finalul primelor 9 luni din acest an, compania farmaceutică Antibiotice Iași a raportat o cifră de afaceri de 247,8 milioane de lei, ceea ce marchează o creștere cu 21 de procente față de perioada similară din cursul anului trecut, din care exportul deține 39%.

În aceeași perioadă, profitul brut s-a ridicat la 18,68 de milioane de lei, înregistrând o valoare aproape similară cu cea de la finalul primelor trei trimestre din 2020, dar și cu cel planificat în Bugetul de venituri și cheltuieli, cee ce înseamnă 62% din profitul planificat pentru anul în curs (10% din cifra de afaceri).

Din raportul financiar remis către Bursa de Valori București de compania ieșeană, reiese că în primele 9 luni ale anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienții din România a fost de 15,3 miliarde lei (preț de distribuție), în creștere cu 18% față de perioada similară a anului 2020.

În acest context, compania Antibiotice a urmat tendința de creștere a pieței în perioada de raportare, înregistrând o valoarea a vânzărilor către pacienți de 277,7 milioane de lei, în creștere cu 22,8% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020 (226,1 milioane lei). Vânzările către spitale au crescut cu 46,2%, cele către marile lanțuri farmaceutice cu 22,9%, iar cele către farmaciile independente și minilațuri, cu 11,6%.

 

Pe segmente de piață, cele mai mari vânzăti ale companiei au fost înregistrate către spitale, unde vânzările au crescut cu 29% față perioada similară din 2020, de la 1,7 miliarde de lei, la 2,2 miliarde de lei. Către lanțurile naționale de farmacii, compania a înregistrat o creștere a vânzătilor cu 20%, de la 4,5 miliarde de lei, la 5,4 miliarde de lei. Vânzări cu 14,93% mai mari a avut și către de farmaciile independente și minilanțuri, de la 6,7 miliarde de lei, la 7,7 miliarde de lei.

Nu în ultimul rând, în primele trei trimestre ale anului, exporturile companiei Antibiotice Iași au atins o valoare de 60,02 milioane de lei, la care s-a ajuns atât prin consolidarea vânzărilor către țările în care compania exporta și până acum, cât și prin dezvoltarea unor noi oportunități.

În raport se arată că Antibiotice are deschise reprezentanțe proprii în Vietnam, Republica Moldova, Serbia și Ucraina, în timp ce piața din Statele Unite și Canada este în plină dezvoltare. Totodată, compania și-a triplat vânzările pe piața europeană și și-a extins prezența pe componenta medicamentelor antiinfecțioase pulberi sterile injectabile, iar Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Ungaria și Lituania au fost principalele state unde a exportat produse din această gamă, în perioada analizată.

Producătorul ieșean își menține în continuare poziția de  lider mondial pe segmentul medicamentului Nistatina – un antifungic pentru tratarea infecţiilor determinate de ciuperca Candida albicans la nivelul tractului digestiv, acoperind 55% din piața internațională.

 

În același timp, Conform informațiilor din baza de date pentru sell out Cegedim Romania, topul primelor 5 clase terapeutice pe piața pharma din România, după ponderea în vânzările valorice planificate în primele 9 luni din 2021, au fost cele pentru Tract digestiv, Oncologie, Sistem Cardiovascular, Sistem Nervos Central și Sânge și organe din sânge. Acestea reprezintă 95,7% din totalul vânzărilor din piață, iar piata relevanta a produselor din portofoliul Antibiotice a inregistrat in primele 9 luni o crestere cu 19,4% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020, de la 1,716 miliarde lei la 2,049 miliarde lei. Și la aceste produse, Antibiotice a înregistrat cele mai mari creșteri ale vânzărilor către spitale, unde a distribuit cu 44,7% mai multe medicamente, creșterea valorică fiind de la 63,45 miliarde lei la 91,82 miliarde lei. Către lanțurile naționale de farmacii, vânzările au crescut cu 27,8%, de la 656,4 milioane lei la 838,9 milioane lei, iar către farmaciile independente și minilanțuri, vânzările au crescut cu 12,2%, de la 996,4 milioane lei la 1,118 miliarde lei.

 

Antibiotice Iași ocupă locul 4 pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și OTC (cu o cota de piață de 4,1%) și ocupă locul 17 în topul celor peste 300 de companii farmaceutice ce desfășoară operațiuni în România. Pe fondul pandemei COVID-19, Antibiotice își menține poziția de lider mondial la producția de Nistatină, dar s-a adaptat și la ușoarele mișcări din piața farma care impactează producția de substațe active în arii terapeutice precum: cardiovasculare, dermatologice, afecțiunui ale sistemului nervos. În primele 9 luni ale anului 2021, Antibiotice a investit peste 30 milioane lei în dezvoltarea fluxurilor de producție, cercetarea-dezvoltarea de produse noi, achiziții de aparatură de laborator de ultimă generație, cât și în digitalizarea și informatizarea platformei industriale. Una dintre cele mai importante investiții a presupus continuarea lucrărilor la noua secție de produse topice, care va intra în funcțiune în anul 2022 și care va asigura dezvoltarea portofoliului de produse topice și implicit creșterea cifrei de afaceri.

În perioada analizată a înregistrat dublarea vânzărilor de produse finite pe piața SUA și triplarea vînzărilor pe piețe europene și este lider cantitativ pe formele farmaceutice pulberi sterile injectabile (62,8%), supozitoare și ovule (32,5%), unguente (20,1%), lider valoric pe formele farmaceutice: supozitoare și ovule (21,8%), pulberi sterile injectabile (17,6%), unguente (12,2%) și lider pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piață de 15,0%. Pe de altă parte, în vederea susținerii sănătății, siguranței și performanței angajaților în perioada pandemiei, compania a asigurat imunizarea a peste 70% dintre angajați în propriul centru de vaccinare și măsuri active de siguranță pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2, continuând astfel activitatea pe platformă.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*