Antibiotice Iași, locul I în Topul Național al Firmelor

6 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Compania farmaceutică și-a păstrat astfel locul fruntaș pe care l-a deținut și până acum la categoria la care a fost nominalizată.

 

Compania farmaceutică Antibiotice S.A. (simbol bursier ATB) și-a reconsolidat poziția de lider în topul firmelor ieșene, dar și la nivel național, reușind să se situeze în fruntea clasamentului realizat, anual, de Camera de Comerț și Industrie, la ambele categorii. Astfel, în cadrul Galei organizate la începutul acestei luni de Camera de Comerț Iași, Antibiotice S.A. a fost premiată pentru Locul I la categoria „Industrie – întreprinderi foarte mari – produse farmaceutice”, în Topul firmelor ieșene, se arată într-un comunicat al companiei. A fost al zecelea an consecutiv în care compania farmaceutică ieșeană s-a clasat pe podiumul firmelor locale, fapt pentru care, alături de trofeul câștigat în acest an, compania a primit și Diploma de excelență pentru clasarea printre primele trei firme din județ, timp de 10 ani la rând.

Și la nivel național, compania își păstrează supremația la aceeași categorie, obținând și anul acesta trofeul pentru locul întâi în Topul Național al Firmelor, loc pe care l-a câștigat și la ediția anterioară.

 

Clasarea companiei în rândul elitelor firmelor românești nu mai constituie o noutate de două decenii, pe parcursul cărora Antibiotice S.A. și-a câștigat renumele grație calității produselor farmaceutice pe care le scoate pe piață. Astfel, prestigiul companiei farmaceutice ieșene a fost recunoscut de-a lungul timpului prin numeroase distincții precum Trofeul Standard de Referintă USP pentru substanța activă Nistatină, medalii de aur câștigate la Expoziția Europeană a Creativității și Inovării – Euroinvent, pentru două invenții realizate pe baza cercetărilor în domeniul dezvoltării produselor farmaceutice, Trofeul pentru cel mai dinamic producător-exportator român sau Ordinul Meritul Industrial și Comercial în grad de Comandor conferit de președintele României.

 

Ioan Nani – Antibiotice Iasi

Despre noile distincții primite ce compania pe care o conduce, managerul Antibiotice S. A., Ioan Nani, a declarat că „faptul că avem deja o tradiție în vârful topului reprezintă pentru noi nu doar o recunoaștere a performanței actuale, ci a constanței cu care, timp de peste șase decenii, am urmărit dezvoltarea afacerii. Suntem mândri că, atât la nivel național cât și internațional, am reușit să păstrăm ștacheta foarte sus și mulțumesc pentru aceasta întregii noastre echipei de profesioniști”.

Anul acesta, compania ieșeană (la care statul român deține 53% din acțiuni) aniversează 63 de ani de la înființare, iar în 2017 a avut o cifră de afaceri de 337,6 milioane de lei şi un profit net de 33,5 mi­lioane de lei.

Pe primele șase luni ale acestui an, compania raporta la BVB venituri din vânzări de 157,7 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară din 2017 şi un profit net de 20,1 milioane de lei, cores­punzător unui avans de 5% faţă de S1/2017.

 


Categorii: Actual, Companii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*