Anul 2050, termenul limita pentru eradicarea tuberculozei

Este termenul impus de Organizatia Mondiala a Sanatatii, pentru 33 din cele mai bogate tari si teritorii, unde 10.000 de oameni mor anual, ucisi de „boala saracieri”.

 

tuberculozaCunoscuta si sub denumirea de „boala saraciei”, tuberculoza le da mari batai de cap chiar si bogatilor lumii, fiind o boala care face numeroase victime si in cele mai bogate si dezvoltate tari de pe planeta. Conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), in 33 de tari si teritorii situate pe primele locuri in topul bogatilor planetei, se inregistreaza cel putin 100 de noi cazuri de tuberculoza la fiecare  milion de locuitori. Astfel, 155.000 de persoane contacteaza inca maladia, iar 10.000 de persoane mor anual in aceste tari, alte cateva milioane de persoane fiind purtatori ai bacilului tuberculos, fara a avea cunostinta de acest lucru, si riscand in orice moment sa se imbolnaveasca. Paradoxal, la nivelul acestor tari, perceptia generala a populatiei este ca aceasta boala nu mai exista, foarte putini oameni stiind cum trebuie sa procedeze pentru a se proteja.

Reprezentantii celor 33 de state participa astazi si maine la o reuniune la Roma, in cadrul careia va fi dezbatut si un document propus spre adoptare de OMS, care se refera la eliminarea completa a bolii pana in anul 2050. Tarile cu o rata scazuta a mortalitatii sunt pozitionate ideal pentru a putea permite o diminuare a numarului la un nivel nemaiatint pana acum. Noul cadru propus de OMS defineste o faza initiala de pre-eliminare, ce consta in reducerea numarului anual de noi cazuri de tuberculoza din aceste tari la mai putin de 10 la un milion de locuitori pana in 2035. Dupa aceea, scopul final il reprezinta eliminarea completa a bolii la orizontul lui 2050, cu mai putin de un caz nou pe an la milionul de locuitori”, au precizat oficialii OMS.

 

Mihaela Voineagu

Mihaela Voineagu

Din pacate, Romania nu se numara printre cele 33 de tari carora li se adreseaza documentul, tara noastra ocupand chiar primul loc intre tarile UE, in ceea ce priveste incidenta tuberculozei. Anul trecut au fost inregistrate  peste 34.000 de cazuri, dintre care 1.500 de cazuri de tuberculoza multidrog-rezistenta. Statisticile mai arata ca aproximativ 1.200 de  bolnavi decedeaza anual in Romania din cauza acestei afectiuni.

In tara, judetele in care sunt inregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoza sunt Dolj, Mehedinti si Olt, la polul opus situandu-se judetele Harghita, Covasna si Sibiu.

In ceea ce priveste judetul Buzau, la finele anului trecut erau inregistrati 266 de bolnavi, dintre care 172 in mediul rural si 94 in mediul urban. De asemenea, tot in cursul anului trecut, boala a ucis 12 buzoieni. Numarul cel mai mare de cazuri de tuberculoza in judetul Buzau este inregistrat la grupa de varsta 35 – 44 de ani, cei mai afectati fiind barbatii, iar cele mai multe cazuri provin din mediul rural, conform celor mai recente statistici ale DSP Buzau, oferite de purtatorul de cuvant, Mihaela Voineagu.

 

tuberculoza multirezistentaTuberculoza afecteaza preponderent populatia adulta in cei mai productivi ani ai vietii, determinand direct si indirect serioase consecinte sociale, iar pentru combaterea ei sunt necesare resurse financiare substantiale. Cresterea incidentei tuberculozei pe plan mondial se datoreaza  unei serii de factori precum sporirea numarului de imigranti din tari in care tuberculoza este endemica, epidemia de SIDA, aparitia unor tulpini bacteriene rezistente la medicamentele specifice.

In tarile dezvoltate, incidenta tuberculozei este mai mare in randul varstnicilor, in timp ce in tarile cu nivel economic scazut, boala este mai frecventa in randul tinerilor. Varstnicii sunt mai vulnerabili la tuberculoza din cauza reactivarii infectiei latente, pe masura slabirii sistemului imunitar, odata cu inaintarea in varsta.

Din perspectiva sanatatii publice, tratamentul incomplet efectuat sau inadecvat este deosebit de periculos. Atunci cand bolnavii nu iau medicamentele prescrise sau intrerup tratamentul inainte de termen, ei pot ramane infectiosi, iar bacteriile pot dezvolta, in timp, o rezistenta la medicamente. Persoanele pe care le pot infecta, vor purta la randul lor o forma de tuberculoza rezistenta la medicamente.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Comentarii (1)

  1. Costel Stanciu spune:

    Cei de la OMS ar trebui sa invete sa aplice Diagrama cauza-efect!

Adaugati un comentariu


 

*