Aparatul de testare moleculară a infecției la COVID-19 de la Buzău este funcțional

11 mai 2020 | 0 comentarii |

Rezultatele probelor lucrate în laboratorul DSP Buzău au fost identice cele realizate de Institutul Cantacuzino, astfel că aparatul a trecut cu bine perioada de testare, iar de astăzi, probele pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 nu vor mai fi trimise la București.

 

Buzoienii vor afla, începând de astăzi, mult mai repede dacă sunt sau nu infectați cu noul coronavirus. Aparatul de testare moleculară a infecției la COVID-19 achiziționat de DSP Buzău, cu sprijinul Ministerului Sănătății, va da rezultatele în aceeași zi în care vor fi preluate probele, în cadrul Laboratorului de investigare și diagnostic în sănătate publică. Institutele fiind copleșite de numărul mare de probe transmise din țară, dau rezultatele, în general, după 2-3 zile, pe când laboratorul de la Buzău poate să dea rezultatele în aceeași zi în care sunt recoltate probele.

Ioana Fătu, chimist în cadrul DSP Buzău, a explicat că instituția dispune de o linie completă pentru determinarea virusului SARS-CoV-2, prin metoda Real Time-PCR, care a fost pusă în funcțiune săptămâna trecută. Timp de câteva zile, probele prelevate la Buzău au fost lucrate în paralel cu laboratorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar „Cantacuzino”, iar rezultaele au fost identice.

În laborator lucrează două echipe, firmate din câte două persoane, care au fost instruite la Cantacuzino, cu privire la tehnica de lucru și principiile de măsurare a rezultatelor.

 

În prezent, în laboratorul DSP Buzău se lucrează maximum 94 de probe pe zi.Așteptăm ca săptămâna aceasta să mai primim și un extractor automat, care va mări puțin capacitatea laboratorului cu încă 12 probe pe oră prin extracție automată, dar în principiu, capacitatea de prelucrare a probelor va rămâne la 94 pe zi. Asta înseamnă că dacă se vor recolta mai mult de 100 de probe pe zi, în cazul unor situații excepționale, se va trimite la Institutul Național Cantacuzino, ceea ce depășește capacitatea de prelucrare a laboratorului nostru”, a precizat chimistul DSP.

Legat de timpul de prelucrare a probelor, Ioana Fătu a menționat că, deocamdată, la Buzău se folosește extracția manuală, iar un operator poate să extragă în aproximativ două ore, maximum 24 de probe. Fiind doi operatori în echipă, aceștia pot lucra 48 de probe, astfel că cele două grupe pot realiza 94 de probe în aproximativ cinci ore.

Alte două ore sunt necesare pentru citirea rezultatului final de către echipament, astfel că nu se pot lucra mai mult de 94 de probe în 7-8 ore.

Aparatul RT-PCR a fost achiziţionat de DSP Buzău, cu sprijin de la Guvern, în valoare de 500.000 de lei.

 

Potrivit ultimelor date transmise de autorități, la Buzău sunt 67 de persoane infectate cu noul coronavirus, alte 226 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar 210 buzoieni se află în izolare la domiciliu.

Ultimele trei persoane la care a fost confirmat virusul SARS-CoV-2 au legătură cu cele confirmate deja la Râmnicelu, unde săptămâna trecută a fost instituită carantina și unde ancheta epidemiologică a fost extinsă.

Potrivit DSP Buzău, cele trei persoane sunt doi bărbați de 50, respectiv 51 de ani și o femeie de 23 de ani, care au fost testați și ale căror rezultate au confirmat prezența coronavirusului. Toți trei sunt asimptomatici și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

La nivel național, cu peste 15.000 de îmbolnăviri și aproape 1.000 de decese, România a intrat în ultima săptămnă a stării de urgență. De săptămâna viitoare vor exista noi reguli de protecție și prevenție a infectării și răspândirii noului virus, valabile pentru starea de alertă care va intra în vigoare din 15 mai. Măsurile de relaxare promise de autorități se vor aplica progresiv și diferențiat, în funcție de evoluția epidemiologică a COVID-19 din fiecare zonă.

 


Adaugati un comentariu


 

*