Aproape 200 de spitale au primit astăzi o nouă tranșă de Remdesivir

13 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății a distribuit o nouă tranșă de Remdesivir în unitățile sanitare cu paturi care au în tratament pacienți infectați cu SARS-Cov-2, continuând astfel aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare asigurării asistenței medicale a pacienților cu COVID-19.

 

Spitalele în care sunt tratați pacenții cu SARS-CoV-2 au primit, astăzi, 5.692 de flacoane de Remdesivir 100 mg, din cele 24.160 de flacoane achiziționate printr-un contract subsecvent, în urma Acordului-Cadru încheiat de Comisia Europeană cu firma producătoare pentru statele membre, anunță Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

Medicamentul a ajuns în 98 de spitale din toată țara, pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-Cov-2, cu forme medii de boală. Criteriile de repartizare ale medicamentului au ținut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat și de numărul pacienților internați, confirmați, în secții și în ATI care necesită administrare”, menționează MS.

Luni, Ministerul Sănătății anunța că marți, 12 octombrie, 24.160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite unităților sanitare cu paturi care au solicitat acest medicament pentru tratarea pacienților cu forme medii de boală și că „în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va încheia un contract subsecvent cu firma producătoare, pentru încă 139.296 de flacoane (de Remdesivir -n.r.) care vor fi livrate, în tranșe, până în prima jumătate a lunii decembrie 2021”, dar se pare că medicamentele ajung în spitale cu țârâita.

 

Au trecut 18 luni de la primul caz diagnosticat cu COVId-19 în România, dar sistemul sanitar se dovedește total nepregătit să facă față valului 4 al pandemiei, deși alerte în acest sens au fost emise de specialiști încă de la începutul verii. La ora actuală, România ocupă tristul loc trei la ni­vel mondial la numărul de decese, ca urmare a îmbolnăvirilor de COVID-19, după Rusia şi Iran. Avem peste 15.000 de pacienți infectați zilnic cu SARS-CoV-2 și o medie de 400 de morți/zi, spitalele sunt copleșite, nu mai au unde să interneze pacienții infectați, medicii sunt insuficienți și epuizați, medicamentele necesare ajung în spitale cu sincope, iar pacienții ajung să fie tratați la ATI dacă au „noroc” să existe un pat liber.

În ceea ce privește bolnavii cu alte afecțiuni, aceștia nu mai au acces în spitale decât dacă sunt în stare foarte gravă și le este viața pusă în pericol. Cu toate acestea, autoritățile nu iau în calcul să implice și cele 159 de spitale private în acest val 4 al pandemiei, care ar putea prelua pacienții non-COVID care au nevoie de intervenții chirurgicale, pentru a degreva secțiile ATI, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Europa, în valul 3 al pandemiei.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*