Aproape 300 de angajați ai DGASPC vor petrece Paștele în izolare la locul de muncă

Alți 303 angajați vor petrece Sărbătorile în izolare la domiciliu, măsurile Ordonanței 8 fiind implementate la nivelul tuturor celor 35 de structuri rezidențiale din subordnea instituției buzoiene de ocrotire.

 

DGASPC Buzau

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței Militare nr. 8, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Buzău au fost luate măsurile prevăzute în documentul legislativ, care fac referire la obligativitatea continuări activității centrelor rezidențiale de asistență socială, pe toată perioada stării de urgență, anunță conducerea instituției. Totodată, izolarea preventivă a angajaților acestor centre, la locul de muncă sau în alte zone dedicate, în care nu au acces persoane din exterior, are rolul de a se evita răspândirea infecției în rândul beneficiarilor de servicii, care reprezintă categorii vulnerabile.

La nivelul județului Buzău există 35 de astfel de centre rezidențiale aflate în administrarea DGASPC, iar conducerea instituției a implementat măsurile prevăzute în noua ordonanță încă din data de 11 aprilie, când documentul a intrat în vigoare.

Astfel, la acest moment, 284 de angajați care își desfășoară activitatea în centrele respective sunt în izolare preventivă la locul de muncă, pentru o perioadă de 14 zile, ceea ce înseamnă că își vor petrece Paștele departe de familie, urmând să iasă din izolare după 25 aprilie. Totodată, alți 303 angajați se află în izolare preventivă la domiciliu, cu respectarea tuturor condițiilor recomandate în situația stării de urgență, aceștia urmând să îi înlocuiască pe colegii lor aflați în izolare la locul de muncă.

 

Loredana Dorobanțu și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzau

Directorul executiv al DGASPC, Loredana Dorobanțu, a precizat că pentru toți angajații aflați în izolare la locul de muncă au fost găsite spații de cazare în cadrul structurilor rezidențiale pe care aceștia le deservesc, iar cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, pe toată perioada li se asigură, hrană, apă și materiale igienico-sanitare. Mai mult de atât, aceștia vor primi de Paște un meniu special, alcătuit din produse tradiționale specifice acestei sărbători, meniu pe care urmează să îl primească, de altfel, toți beneficiarii de servicii de asistență socială internați în centrele rezidențiale din subordinea instituției de ocrotire.

Totodată, pentru angajații izolați la domiciliu care nu au condiții pentru a respecta normele de izolare, se va asigura cazarea la locul de muncă, iar în acest scop, Consiliul Județean a pus la dispoziția DGASPC spațiile de cazare necesare.

Directorul executiv al instituției a precizat că, la finalul celor 14 zile de izolare, transportul angajaților de la locul de muncă la domiciliu și invesrs precum și al celor care urmează să îi înlocuiască, va fi asigurat de către instituție, cu mijloace de transport puse la dispoziție de către Consiliul Județean.

 

Din fericire, până la acest moment, la nivelul DGASPC Buzău nu există nici un caz de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului și nici în rândul beneficiarilor de servicii de asistență socială, iar prin respectarea măsurilor impuse la nivelul celor 35 de centre rezidențiale se speră că nu vor apărea astfel de cazuri până la finalul perioadei în care pandemia este activă.

În schimb, la nivelul județului a mai fost confirmat ieri după-amiază un nou caz de infectare cu Covid-19, fiind vorba de un bărbat de 37 de ani revenit recent din Anglia, care s-a aflat în carantină instituționalizată încă de la sosirea în țară. Conform procedurilor, acesta a fost testat, iar rezultatul comunicat aseară, Direcției de Sănătate Publică, este unul pozitiv, așa că bărbatul a fost transferat din centrul de carantină, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, devenit spital de suport Covid-19, pe perioada stării de urgență, acolo unde mai sunt internate alte trei persoane confirmate pozitiv. Astfel, numărul total al persoanelor infectate din județ a ajuns la 14, un număr relativ mic, cu mult sub cele mai multe județe din țară, unde numărul infectărilor este de ordinul sutelor, în Suceava fiind depășit chiar pragul de 1.000 de cazuri.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*