UPDATE: Contacții femeii din Buzău diagnosticată cu COVID-19 nu sunt contaminați. La nivel național crește numărul de îmbolnăviri

10 martie 2020 | 0 comentarii |

Institutul „Matei Balș” a transmis că rezultatele analizelor celor trei persoane cu care femeia a intrat în contact direct sunt negative. Numărul îmbolnăvirilor crește de la o oră la alta, iar autoritățile au trecut la al doilea nivel de acțiune.

 

UPDATE, ora 21.00: A fost confirmat încă un caz de COVID-19, la o o femeie din București, în vârstă de 47 de ani, care a avut contact cu pacientul care a fost internat la Spitalul Gerota, aflat în carantină. Astfel, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 29.

Guvernul s-a întâlnit în această seară într-o nouă ședință de urgență, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat că „riscul unei pandemii rămâne ridicat”. La nivelul UE s-a stabilit că este necesară o coordonare unitară de gestionare a evoluției și de combatere a noului coronavirus. Șeful statului a făcut un apel la conștiința fiecăruia, de a respecta cu strictețe măsurile stabilite de autorități. „Cu grijă și responsabilitate vom depăși această perioadă grea”, a subliniat șeful statului.

Ministerul Sănătății transmite că a inventariat stocul testelor de diagnosticare moleculară pentru detectarea COVID-19 și a constatat că în cele 7 centre din țară (2 în București, Cluj, Iași, Timiș, Constanța și Dolj) sunt peste 1.200 de teste, suficiente până la sfârșitul săptămânii, când vor sosi și celelalte teste care au fost deja comandate.

Comenzile urmează să ajungă în spitalele de boli infecțioase, începând cu data de 11 martie 2020 și vor asigura necesarul pentru încă 30 de zile.  În acest moment nu este pericolul de a rămâne fără capacitate de diagnosticare a coronavirusului, mai ales că Ministerul Apărării Naționale, prin  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino din București a fost de acord să contribuie la acest efort comun cu dotările existente. Ca exemplu, în acest moment la Institutul Național de Boli Infrecțioase Prof. Matei Balș, există în stoc 300 de teste, iar mâine urmează să ajungă și cealalte 3.000 comandate din timp”, se menționează într-un comunicat remis presei în această seară de Ministerul Sănătății.

 

Buzoienii care în ultima săptămână au intrat în contact cu persoanele care au fost în contact direct cu bătrâna în vârstă de 73 de ani confirmată cu noul coronavirus nu mai au motiv de teamă. Denisa Irimia, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău a confirmat faptul că „Institutul „Matei Balș” a transmis, în această după-amiază, că în urma analizelor efectuate pentru cei trei contacți direcți ai femeii infectate cu COVID-19 sunt negative. Potrivit protocoalelor specifice, aceștia vor rămâne în continuare izolați la domiciliu, timp de 14 zile”.

La nivel național, Ministerul Sănătății a anunțat că au fost confirmate 11 noi cazuri de români infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus), din care 8 din Capitală. S-a ajuns astfel la 28 de cazuri confirmate, iar 5 dintre persoanele infectate au fost declarate vindecate.

Dintre cele 8 noi cazuri confirmate astăzi în București, 3 sunt contacți ai bărbatului de 60 de ani diagnosticat cu COVID-19 luni, 9 martie, în București, unul este contact al primei persoane diagnosticate cu COVID-19 în București, iar 2 au călătorit recent în Israel, unul în Germania și unul în Marea Britanie.

În celelalte 3 cazuri este vorba despre un bărbat de 57 ani care s-a întors în cursul zilei de ieri din Italia și se afla în carantină în Arad. De asemenea, o femeie de 26 ani din Hunedoara și un tânăr de 37 de ani care este internat în Spitalul de boli infecțioase din Reșița și este contact al unei persoane pozitive.

 

Pe teritoriul României, 23 de persoane mai sunt la această oră internate, în carantină instituționalizată sunt 107 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus), iar alte 11.505 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Autoritățile atrag atenția că pentru a preveni răspândirea bolii, este necesar ca românii să declare cu sinceritate zonele din care vin când intră în țară și să respecte măsurile impuse de autorități (dacă este cazul). Pentru că nu au respectat aceste reguli, până în prezent au fost înregistrate 19 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe de altă parte, li se reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze, pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Pentru că s-a depășit pragul de 26 de îmbolnăviri, autoritățile au trecut la planul II de acțiune privind măsurile de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor. Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, în spitale se vor stabili secții cu circuite separate pentru coronavirus, ar putea fi lamânate intervențiile chirurgicale care nu sunt absolut necesare, iar la graniță se vor intensifica controalele și pentru alte țări, nu doar pentru cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă.

 

Astăzi, Ministerul Sănătății a operaționalizat și Centrul Operațional de Coordonare, unitate care stabilește în timp operativ legătura cu direcțiile de sănătate publică și unitățile sanitare aparținând Ministerului Sănătății pentru identificarea în timp real a situațiilor de risc asociate infecției cu coronavirus COVID 19 și  pentru stabilirea măsurilor ce se impun. „Centrul Operațional ne va furniza situația la zi toate informațiile utile și vitale pentru stabilirea măsurilor corecte pentru fazele epidemice în care ne aflăm. Vom cunoaște stocurile de  medicamente, echipamente medicale și dezinfectanți existente la nivel național în spitale, numărul cadrelor medicale implicate în acțiunile pe care le derulăm pentru limitarea răspândirii infecției, numărul paturilor libere în secțiile de boli infecțioase și ATI, astfel încât să putem acționa coordonat”, a declarat ministrul Victor Costache.

Referitor la Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor, în contextul actual COVID-19, ministrul Sănătății a precizat că în perioada următoare, în spitalele coordonate de Ministerul Sănătății vor fi limitate internările programate, în raport cu gradul de ocupare al paturilor ( inclusiv paturi ATI) și evoluția epidemiologică locală. În funcție de dinamica situației se va putea decide chiar interzicerea internărilor programate. „Spitalele vor raporta zilnic, în sistemul electronic centralizat al Centrului de coordonare, situația ocupării paturilor. Această măsură se impune atât pentru a asigura capacitatea de preluare a cazurilor de către spitale, cât și  pentru gestionarea corectă și eficientă a resurselor materiale și umane”, a detaliat ministrul Costache.

 

De asemenea, s-a stabilit o rețea suport pentru spitalele de boli infecțioase. Astfel, în functie de contagiozitatea cazurilor non-coronavirus se vor stabili spitalele de suport, în care să fie transferați pacienți din Spitalul de Boli Infecțioase. Într-o primă fază, se recomandă ca spitalele de suport să nu fie reprezentate de spitalele importante de urgență din zonă, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgențe medico-chirurgicale. Pot fi incluse în reteaua de Spitale de suport și spitale din alte județe  preponderent cele cu Secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele decât ale Ministerului Sănătății (Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, Spitale Private).

Se va asigura o comunicare publică adecvată pentru ca, în această perioadă, publicul să se adreseze spitalelor doar pentru situații de urgență, pentru a se evita aglomerările în unitățile sanitare.

În Planul MS mai sunt prevăzute și măsuri pentru cazul extinderii crizei și depășirii capacității Spitalelor de Boli Infecțioase, dar și reglementări cu privire la utilizarea echipamentelor de protecție.

***

Testele în cazul femeii de 73 de ani care a ajuns duminică seară la Spitalul Județean de Urgență (SJU) au ieșit pozitive, pacienta a fost transferată imediat la Institutul Matei Balș, iar persoanele cu care a intrat în contact au fost izolate la domiciliu.

 

Inevitabilul s-a produs, iar noul coronavirus a ajuns și la Buzău, ieri seară fiind confirmat oficial primul caz de infectare. Este vorba de o pacientă de 73 de ani, care a revenit la data de 2 martie din Italia, unde călătorise în regiunea Rimini. La acel moment, evoluția infecțiilor cu noul coronavirus în zona respectivă nu atinsese cote îngrijorătoare, așa că femeia recent întoarsă acasă nu a fost supusă niciunei măsuri de izolare. Între timp, regiunea Rimini a fost declarată zonă galbenă de risc, iar duminică seară, când a început să se simtă rău, acuzând febră și vărsături, femeia s-a gândit că e posibil să fie infectată cu noul coronavirus contractat în Italia, așa că a sunat la 112. A fost transportată la UPU Buzău în condiții de maximă siguranță și i s-au recoltat probe care au fost trimise pentru analize la Institutul Matei Balș.

Rezultatul transmis aseară confirmă infecția cu noul coronavirus, pacienta fiind a 16-a persoană diagnosticată în România. Tot aseară, a mai fost confirmat un nou caz în București, așa că numărul total al pacienților infectați a ajuns la 17.

În cursul nopții de luni spre mați, femeia de 73 de ani a fost transferată la Institutul Matei Balș, în timp ce autoritățile locale au dispus măsurile ce se impuneau.

 

A fost demarată în primul rând ancheta epidemiologică, în urma căreia au fost identificate trei persoane cu care pacienta infectată intrase în contact direct. Este vorba de fiul femeii, prietena acestuia și băiatul ei, care este elev la colegiul B. P. Hasdeu. Celor trei li s-au recoltat aseară probe care au fost trimise la Institutul Matei Balș, dispunându-se totodată izolarea la domiciliu până la aflarea rezultatelor, dat fiind că este vorba de persoane asimptomatice.

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit aseară într-o ședință restrânsă pentru stabilirea măsurilor ce se impun în vederea gestionării situației create în urma confirmării primului caz de infecție cu coronavirus în județ. În cadrul ședinței, Direcția de Sănătate Publică a dispus suspendarea cursurilor la liceul Hasdeu începând de azi, în condițiile în care, la nivel național, se decisese deja suspendarea cursurilor în toate unitățile școlare din țară, începând de mâine.

 

Colegiul B.P. Hasdeu

Propunerea a fost aprobată, prin urmare, astăzi nu se țin cursuri la colegiul Hasdeu, aici urmând să aibă loc lucrări de dezinfecție la nivelul întregii unități de învățământ, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică.

Conducerea Colegiului transmite că a luat deja măsuri de dezinfecatre a tuturor spațiilor școlare (săli de clasă, holuri, laboratoare, sala de sport, internat, centrul de informatică), iar profesorii vor lucra cu elevii online, pe platforma Adservio. „Facem un apel la calm, pe care îl adresăm tuturor elevilor, părinților și profesorilor hasdeeni: împreună trebuie să gestionăm foarte bine această situație. Părinții să se îngrijească de copii și să îi țină acasă, astfel încât situația actuală să nu se agraveze. Orice informație venită dn partea părinților referitoare la situația în acre ne aflăm, ne este utilă. Așa cum am gestionat, cu responsabilitate, gripa sezonieră, vom proceda și în momentul de față, convinși că întreaga comunitate hasdeeană ne este solidară”, transmite conducerea unității de învățământ, menționând totodată că în această perioadă nu se vor desfășura activități educaționale, culturale sau sportive în cadrul colegiului.

În scopul identificării posibilității ca elevii să nu piardă cursurie, Inspectoratul școlar Județean Buzău va avea mâine, o întâlnire cu reprezentanții ieșeni ai platformei „Învățarea rămâne deschisă, chiar și cu școala închisă”.

 

În ceea ce privește al doilea caz de infecție cu COVID-19 confirmat ieri, acesta este un bărbat de 60 de ani din București care fusese internat pe 5 martie la spitalul Dimitrie Gerota din Capitală, cu simptome diferite de cele caracteristice infecției cu noul coronavirus. Ulterior, acesta a acuzat probleme pulmonare severe și a fost testat pentru infecția cu noul coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Spre deosebire de pacienta din Buzău, acesta susține că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim.

Între timp, școlile din toată țara se vor închide începând de mâine, până pe 22 martie, existând posibilitatea ca această perioadă să se prelungească, în caz de nevoie. Totodată, ieri a fost dispusă și interzicerea efectuării ce curse de transport rutier și feroviar spre și dinspre Italia, până la data de 31 martie, măsură luată la o zi după ce o decizie similară fusese luată și în privința curselor aeriene.

Cele mai recente date transmise de autorităţi indică faptul că, la nivel naţional, sunt 17 cazuri confirmate cu COVID-19, alte 52 de persoane sunt în carantină şi peste 11.235 în izolare la domiciliu.

 


Adaugati un comentariu


 

*